Ucraina testează importul de electricitate din România

Compania ucraineană de tranzacţionare a energiei EKU a anunţat că a efectuat duminică un import de probă, de un megawatt de energie electrică, din România.

Ucraina testează importul de electricitate din România

Ucraina se confruntă cu un deficit semnificativ de electricitate după ce Rusia a accelerat în octombrie atacurile cu rachete asupra infrastructurii energetice, ceea ce provocat întreruperi de energie în multe zone, transmite protv.ro.

„Importul de electricitate poate deveni un instrument suplimentar pentru stabilizarea sistemului energetic al Ucrainei”, se arată într-un comunicat al EKU postat pe site-ul său.

Mai mult, joi, 27 octombrie, compania comercială de stat Compania energetică a Ucrainei a efectuat primul test de import de energie electrică din Europa, mai exact din Slovacia.

Testele de aprovizionare sunt necesare pentru a verifica posibilitatea tehnică de a importa energie electrică din Europa în cazul unei astfel de necesități.

Electricitatea a fost restabilită în aproape întreg Kievul

După retragerea din zona Hersonului situată în stânga fluviului Nipru, invadatorii ruşi şi-au intensificat bombardamentele asupra acesteia, a declarat, duminică, şeful administraţiei militare ucrainene a regiunii Herson, Iaroslav Ianuşevici.

O mare parte din oraşul Herson este fără curent electric, în timp ce autorităţile depun eforturi ca reţeaua să funcţioneze din nou. Doar un spital are din nou curent electric şi numai 5% din populaţie a fost conectată la reţea.

Electricitatea a fost restabilită în aproape tot Kievul, la patru zile după un atac devastator asupra infrastructurii sale critice, a informat administraţia militară din capitala Ucrainei, citată de dpa.

„În capitală, curentul, apa, încălzirea şi comunicaţiile au fost restabilite aproape în totalitate”, a informat instituţia pe contul său Telegram, potrivit Agerpres.

Aceasta înseamnă că majoritatea locuitorilor nu numai că au electricitate, dar nu suferă de întreruperi temporare de curent, conform acesteia.

„Totul funcţionează normal. Sunt posibile doar situaţii de urgenţă locale”, a informat administraţia militară, care a precizat că lucrările de reparaţii la reţea se află în „faza finală”, recunoscând că cererea mare ar putea duce la întreruperi locale.

Eugen Doga, la mormântul tatălui său, în Ungaria

Compozitorul Eugen Doga a vizitat mormântul tatălui său din orașul Székesfehérvár, Ungaria. Dumitru Doga a decedat ca erou pe 12 ianuarie 1945, cu puțin timp înainte de sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial. A fost decernat cu medalia „Pentru curaj”, scrie unimedia.info.

Mai multe fotografii, însoțite de mesajul: „În orașul Székesfehérvár din Ungaria este înmormântat Dumitru Doga, căzut în 1945, în cel de-al Doilea Război Mondial”, au fost publicate pe pagina de facebook a distinsului compozitor.

Premii pentru învingătorii olimpiadelor republicane la limbile minorităților naționale

64 de elevi au fost premiați în finala Olimpiadelor Republicane la Limba și literatura bulgară, Limba și literatura găgăuză, Limba și literatura rusă (școala națională), Limba și literatura ucraineană. Competițiile s-au desfășurat în perioada 07-09 mai, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și a întrunit 241 de participanți.

Lilia Ivanov, directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a felicitat elevii pentru perseverență în promovarea patrimoniului cultural-lingvistic și i-a încurajat să-și continue drumul către performanță.

Lista premianților Olimpiadei Republicane la Limba și literatura bulgară poate fi accesată – https://bit.ly/3QFyUOL

Lista premianților Olimpiadei Republicane la Limba și literatura găgăuză poate fi accesată – https://bit.ly/3UuJTvE

Lista premianților Olimpiadei Republicane la Limba și literatura rusă (școala națională) poate fi accesată – https://bit.ly/44F3Vsa

Lista premianților Olimpiadei Republicane la Limba și literatura ucraineană poate fi accesată – https://bit.ly/3JT0Hrt

Cei 64 de elevi premiați sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Bălți, Briceni, Cantemir, Căușeni, Chișinău, Edineț, Rîșcani, Taraclia, Ungheni și UTA Găgăuzia.

Menționăm că elevilor claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, li se poate acorda nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.

Armata va desfășura noi exerciții de mobilizare cu rezerviștii

Armata Națională va desfășura, în perioadele 20-24 mai și 27-31 mai curent, noi exerciții de mobilizare cu rezerviștii, informează Ministerul Apărării al Republicii Moldova, scrie gazetadechisinau.md.

„Pentru organizarea exercițiilor, prealabil rezerviștii  sunt  chemați la Centrele Militar Teritoriale unde au viza de reședință pentru clarificarea situației militare, precum și înmânarea ordinelor pentru participare”, se precizează într-un comunicat al ministerului Apărării.

Activitatea de instruire durează cinci zile având ca scop verificarea aptitudinilor rezerviştilor și familiarizării acestora cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale a Republicii Moldova. Conform programului de pregătire, aceștia vor studia regulamentele militare și vor participa la ședințe de tragere.

Cele mai recente exerciții s-au desfășurat în luna martie curent, la Baza Militară de Instruire a Armatei Naționale. Următoarele instruiri vor demara în luna iunie 2024.

Instruirea rezerviștilor are loc în conformitate cu Planul de instruire al Armatei Naționale pentru anul 2024 și Legii cu privire la rezerva Forțelor Armate.

Zebre și indicatoare într-un parc din Capitală. Internauții s-au amuzat pe rețele
Articolul anterior
Imagini care îţi taie răsuflarea cu cel mai mare vulcan activ din lume. A erupt după 40 de ani!
Articolul următor