Ucraina va primi 6 miliarde de euro de la UE în următoarele două luni

Guvernul ucrainean se aşteaptă să primească 4,5 miliarde de euro în martie şi încă 1,5 miliarde de euro în aprilie, a declarat Şmîhal în cadrul unei şedinţe a Executivului de la Kiev.

Având în vedere că războiul împotriva Rusiei a intrat în al treilea an, Ucraina este dependentă de sprijinul economic şi militar din partea aliaţilor săi occidentali.

În primii doi ani de război, ajutorul economic de miliarde de dolari a ajutat guvernul de la Kiev să menţină stabilitatea macroeconomică, să domolească inflaţia şi să asigure plata la timp a pensiilor şi a salariilor din sectorul public, relatează Reuters și Mediafax. Ucraina canalizează cea mai mare parte a veniturilor sale bugetare pentru a-şi finanţa eforturile de apărare.

Datele Ministerului de Finanţe de la Kiev au arătat că Ucraina a primit 73,6 miliarde de dolari ca finanţare externă în 2022 şi 2023. Dar în primele două luni ale acestui an, Kievul a primit doar 1,2 miliarde de dolari, deoarece pachetele majore de finanţare au fost amânate sau blocate.

Uniunea Europeană a aprobat în cele din urmă, luna trecută, programul său de finanţare pe patru ani în valoare de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, dar ajutorul militar şi economic din partea Statelor Unite rămâne blocat.

Doi magistrați, numiți de CSM în cadrul Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor

CSM a numit doi noi judecători în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Dumitru Racoviță și Ghenadie Mîra au fost aleși în urma unui concurs încheiat astăzi, scrie tv8.md.

Dumitru Racoviță este judecător la Judecătoria Ungheni, iar Ghenadie Mîra președinte interimar al Curții de Apel Centru, fosta Curte de Apel Chișinău.

În cadrul concursului pentru suplinirea funcțiilor vacante de membru al Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor, din rândul judecătorilor, s-au înscris 6 candidați. Trei dintre ei, Stanislav Grosu, de la Judecătoria Bălți, Eugeniu Beșelea, de la Judecătoria Chișinău, și Vitalie Pîslariuc, de la Judecătoria Orhei, au depus cereri de retragere din concurs.

Vladislav Schibin, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, intervievat în ședință, nu a primit susținerea CSM.

Pe 19 decembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor i-a ales în acest colegiu pe Ion Talpa – președintele Curții de Apel Nord, Petru Păun – judecător de la Judecătoria Chișinău și Adrian Cerbu – judecător al Judecătoriei Criuleni.

CSM mai urmează să selecteze 4 reprezentanți ai societății civile în acest colegiu.

Precizare importantă de la șeful „Moldovagaz” cu privire la achizițiile de gaze

SA Moldovagaz a contractat volumele necesare de gaze naturale, care vor asigura integral pînă la sfîrșitul lunii martie 2025 consumul malului drept al Nistrului, inclusiv al întreprinderilor din complexul energetic, al agenților economici și organizațiilor bugetare, scrie noi.md.

Despre acest lucru a declarat președintele interimar al Consiliului SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban, menționînd că a făcut această precizare ca urmare a numeroaselor solicitări. Anterior, el a spus că Moldovagaz SA a luat act de decizia Gazprom de a limita, începînd cu 1 ianuarie 2025, ora locală 7.00, furnizarea gazelor naturale către Moldova pînă la un volum de 0 metri cubi pe zi. Vadim Ceban a declarat că, începînd cu decembrie 2022, toate gazele naturale furnizate de Gazprom în volum de 5,7 milioane de metri cubi pe zi au fost redirecționate de Moldovagaz SA către regiunea transnistreană a Moldovei. În același timp, gazele naturale pentru consumatorii din dreapta Nistrului au fost achiziționate de pe piețele regionale și europene. „Moldovagaz SA a contractat volumele necesare de gaze, care vor acoperi integral tot consumul malului drept pînă la sfîrșitul lunii martie 2025”, a subliniat atunci șeful Moldovagaz.

Tiraspolul refuză ajutorul Chișinăului pentru a depăși criza din regiune provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia

Liderii de la Tiraspol refuză ajutorul propus de autoritățile de la Chișinău pentru a depăși criza din regiunea transnistreană, provocată de sistarea livrării gazelor din Rusia. Despre aceasta a anunțat președintele Maia Sandu, într-un video publicat după întrevederea de dimineață cu prim-ministrul Dorin Recean, vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian și șeful Legislativului, Igor Grosu, transmite IPN.

„Guvernul și partenerii externi au propus ajutor umanitar: alimente, medicamente, combustibil, generatoare, transportarea bolnavilor de pe malul stâng pe cel drept. Dar regimul de la Tiraspol a refuzat toate aceste ajutoare”, a comunicat Maia Sandu.

Potrivit președintelui Republicii Moldova, lucrurile sunt mai complicate pentru malul stâng, în această perioadă de criză energetică. „Vom vedea cum se vor desfășura lucrurile, dar autoritățile de la Chișinău fac totul ca să ușureze situația cetățenilor din regiunea transnistreană”, a promis șeful statului, Maia Sandu.

Un student a fost condamnat la moarte în Pakistan, după ce a trimis mesaje pe WhatsApp
Articolul anterior
Andra a luat hotărârea de a scăpa de kilogramele în plus: ,,Nu pentru că nu-mi place cum arăt, tot ce ține de sănătate trebuie făcut”
Articolul următor