Uimitor! Cum va arăta cel mai mare ”oraș de lemn” din lume, care va fi construit în Suedia

Dezvoltatorul imobiliar Atrium Ljungberg a anunțat planuri pentru realizarea celui mai mare „oraș de lemn” din lume, care va fi construit în capitala Suediei începând din 2025, scrie digi24.ro.

În ultimii ani, clădirile din lemn au atins înălțimi tot mai mari, zgârie-nori înalți din cherestea fiind deja în construcție sau finalizați în Norvegia, Elveția și Australia. În același timp, Singapore deține cea mai mare construcție de lemn din Asia – un campus universitar care acoperă o suprafață de peste 4 hectare.

Stockholm Wood City va dispune de 7.000 de spații de birouri și 2.000 de case în sud-estul orașului și va oferi un „mediu vibrant, urban cu o combinație de spații de lucru, locuințe, restaurante și magazine”, potrivit unui comunicat de presă.

Întins pe 250.000 de metri pătrați, dezvoltatorul l-a descris ca fiind „cel mai mare proiect de construcții de lemn din lume”. Proiectul va fi construit în Sickla, un cartier care găzduiește deja peste 400 de companii, potrivit Atrium Ljungberg, care deține un parc comercial în fostul complex industrial.

Dezvoltatorul precizează că va fi un „oraș de 5 minute”, ceea ce înseamnă că toate birourile, casele și facilitățile care vor fi construite vor fi la cinci minute de mers pe jos unele de altele.

Lemnul a fost promovat ca o alternativă sustenabilă la beton și oțel, acesta fiind deja folosit în noile proiecte arhitecturale ambițioase în mult mai multe feluri decât doar pentru construcția unei case rezidențiale sau a unei clădiri de birouri.

Cu toate că unii experți au ridicat problema riscului producerii de incendii, susținătorii construcțiilor din lemn spun că cheresteaua modificată special pentru aceste proiecte arde într-un ritm destul de lent și previzibil, ceea ce le face mai sigure chiar și decât multe dintre structurile convenționale din oțel.

Lemnul acționează și ca o sugativă de carbon, întrucât dioxidul de carbon extras din aer de copaci rămâne prins în material în loc să se întoarcă în atmosferă.

Un studiu realizat în 2022 și publicat în revista Nature estimează că dacă omenirea ar construi destule clădiri din lemn pentru a adăposti 90% din noii locuitori care se mută la oraș de acum și până în 2100, emisiile de dioxid de carbon s-ar reduce cu 106 gigatone – în condițiile în care planeta emite în acest moment în jur de 40 de gigatone în fiecare an.

O astfel de transformare majoră ar necesita construirea de plantații de lemn sustenabile pentru a nu contribui la fenomenul defrișării pădurilor. Suedia, însă, este o țară pregătită de inovații în industria lemnului, aproape 70% din teritoriul său fiind acoperit de păduri.

Primele clădiri din Stockholm Wood City, care este proiectat de firmele de arhitectură White Arkitekter și Henning Larsen, vor fi finalizate în 2027.

Morți și răniți la Odesa, după un nou atac cu rachete balistice

Noaptea trecută, armata rusă a atacat centrul Odesei. Trei persoane au fost ucise, printre care un polițist. Precizările au fost făcute de șeful administrației militare al regiunii Odesa Oleg Kiper. Alte trei persoane au suferit răni, una din ele se află în stare gravă la spital. 

Atacul asupra Odesei a fost efectuat cu rachete balistice, potrivit lui Oleg Kiper. În consecință au fost ucise trei persoane, inclusiv un polițist. Încă trei persoane au suferit răni. 

Primarul de Odesa Ghenadii Truhanov a spus că urmare a atacului au fost avariate clădiri rezidențiale și infrastructura civilă.

Publicația locală Dumskaia a menționat că una dintre cele trei victime, care au suferit răni, se află la spital în stare extrem de gravă. Potrivit sursei, urmare a atacului, a fost avariat inclus oficiul reprezentanței din Odesa a Comisarului Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului, transmite Newsmaker

Partea rusă deocamdată nu a comentat atacul. Amintim că, în seara zilei de 29 aprilie trupele ruse au lansat un prim atac cu rachete asupra Odesei. Publicația Dumskaia a scris că urmare a atacului au fost ucise 5 persoane, iar peste 30 au suferit răni, printre acestea – doi copii și o femeie însărcinată.

Peste 250 de voluntari vor monitoriza defășurarea examenelor de absolvire a clasei IX-a

Peste 250 de persoane au răspuns inițiativei Ministerului Educației și Cercetării de a participa în calitate de voluntari la monitorizarea examenelor de absolvire a clasei IX-a. Activitatea se înscrie în Campania Națională ,,Fii ONEST, nu copia! care are scopul de a asigura șanse egale elevilor, ca să-și demonstreze cunoștințele acumulate în timpul anilor de studii, să crească transparența și să reducă corupția în școlile din R. Moldova.

Toate persoanele care s-au arată deschise să fie voluntari au participat astăzi la o instruire organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, informează MEC, transmite tvrmoldova.md. 

Participanții au fost informați despre felul în care se desfășoară examenele, responsabilitățile pe care le vor avea, procedurile de ordin general și actele normative aplicate și au adresat întrebări experților. Instruirea este obligatorie pentru a putea desfășura activitatea de voluntar în cadrul proiectului. 

Cea de-a doua instruire va avea loc pe data de 2 mai, fiind urmată și de alte instruiri pe măsură ce voluntarii se vor înregistra la program. Toți cei care-și doresc să se implice în campania Fii ONEST, nu copia!, sunt îndemnați să acceseze site-ul fiio9est.md, unde pot afla mai multe detalii, dar și completa formularul de înregistrare. 

Circa 70 locuri de parcare publice vor fi amenajate în PMAN, în Noaptea Învierii

În Noaptea Învierii vor fi amenajate 70 de locuri de parcare publice în Piața Marii Adunǎri Naționale, direcția strǎzii Mitropolit Gavriil Bǎnulescu-Bodoni.

70 de locuri de parcare vor fi disponibile, în PMAN, în seara de PașteFoto: Direcția Generală Mobilitate Urbană

Potrivit Direcției Generale Mobilitate Urbană, acțiunile au drept scop facilitarea accesului în zona Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului” a chișinǎuienilor și oaspeților Capitalei care vor participa la slujba din Noaptea Învierii.

Mai mult, sunt disponibile și locurile de parcare stradale, deja amenajate, pe strǎzile adiacente. 

gallery images

”Îți dau 500 de lei ca să te ating!” Un deputat PAS a sesizat poliția, după ce un vlogger făcea propuneri indecente fetelor, în stradă și le filma
Articolul anterior
România a rămas fără bani pentru refugiații ucraineni: ”Multe mame sunt nevoite să se întoarcă fix acolo de unde au fugit”
Articolul următor