Uma Thurman a dezvăluit cum a fost hărţuită sexual de producătorul Harvey Weinstein

Uma Thurman a dezvăluit recent că a fost hărţuită sexual de producătorul Harvey Weinstein. Declaraţia vine în contextul în care celebrul producător este acuzat de peste 100 de femei pentru hărţuire sexuală şi viol.

separator

Într-un interviu acordat cotidianului The New York Times, Uma Thurman a povestit cum regizorul Harvey Weinstein, cu care a lucrat împreună la producţiile „Pulp Fiction“ şi „Kill Bill“, a încercat să profite sexual de ea. În cadrul celor declarate jurnaliştilor americani, ea a precizat că la început cei doi petreceau ore în şir pentru a discuta despre proiectele pe care le aveau în desfăşurare.

”La început, petreceam ore în şir vorbind despre proiectele cinematografice la care lucram împreună. Obişnuia să mă complimenteze pentru inteligenţa mea. Este posibil ca aceste lucruri să mă fi determinat să ignor semnalele de avertizare”, a declarat Uma Thurman.

Următoarele avansuri sexuale pe care actriţa le-a îndurat au fost în Franţa şi Marea Britanie. Potrivit acesteia, pe parcursul şederii în capitalele celor două state, regizorul a încercat să treacă de limita decenţei, informează site-ul metro.co.uk, citat de spynews.ro.

”M-a trântit şi a încercat să se urce peste mine. A încercat să-şi dea pantalonii jos. A fost tot felul de lucruri neplăcute. Dar, de fapt, nu şi-a folosit toată forţa, pentru că mă putea dovedi. În acele momente eşti ca un animal care se zbate, ca o şopârlă. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a scăpa din acea situaţie”, a spus actrița.

La aceste acuze, un reprezentant al lui Harvey Weinstein a declarat că incidentul din hotelul situat în capitala Franţei a fost ”un flirt nevinovat”. Totodată, el a admis că Weinstein i-a făcut avansuri în Londra, însă susţine că nu au fost de natură violentă. De asemenea, producătorul a ameninţat că o va da în judecată pe UmaThurman pentru că nu a spus un lucru 100% adevărat şi a denatuart faptele.

Gabriel Nebunu a cântat la Palatul Național: doar din respect pentru Fuego

Pe 7 și 8 noiembrie, Fuego susține concerte la Palatul de la Chișinău, alături de Orchestra Fraților Advahov, numeroși artiști de la noi, printre care se numără și Gabriel Nebunu, cel căruia ”i s-ar fi interzis” să-și susțină concertul aniversar la Palat, informează unica.md.

Invitații speciali ai artistului român cu care cântă în duet, se numără Mihai Ciobanu, Nicolae și Isidor Glib, Maria Iliuț și Ansamblul etnofolcloric „Crenguță de Iederă”, Zinaida Bolboceanu, Stela Botez și revelația Moldovei, dar și carismaticul interpret de muzică populară Gabriel Nebunu.

Aseară, Gabriel Nebunu a urcat în scenă nu din culise, ci din public.

Se pare că artistul a evoluat la Palatul Național doar din respect pentru Paul Surugiu, cu care îl leagă o prietenie frumoasă, având în vedere recentele dezvăluiri făcute într-un interviu despre cum i s-a interzis să-și susțină concertul aniversar la cei 10 ani de activitate scenică la palat.

Biletele la concertele lui Fuego au costat între 250-1.000 de lei și s-au vândut toate.

Ion Paladi, melodie emoționantă alături de frații săi. Ce alte surprize pregătește artistul

Îndrăgitul interpret de muzică populară de la noi, Ion Paladi, alături de frații săi Constantin și Petru Paladi, a lansat de curând o melodie emoționantă intitulată ”Dor de părinți”, care deja a ajuns la inimile admiratorilor, informează unica.md. 

“Dor de părinți” cel mai nou cântec alături de frații mei. Este foarte important să nu uităm de unde am plecat de la casa părintească, locurile unde am copilărit și de părinții care ne-au dat viață!”, scria artistul într-o postare.

Videoclipul a fost filmat în satul natal Chișcăreni.

Vă invităm să ascultați melodia.

Artistul mai pregătește și alte surprize pentru publicul său drag. Foarte curând, acesta va lansa, în premieră, o piesă de muzică ușcoară. Videoclipul, în care apare alături de soția sa, filmat pe strada pietonală din Chișinău, va fi lansat pe 16 noiembrie, ora 12.00 și se intinulează ”Mii de stele”.

Ion Paladi a început să cânte de la vârsta de 11 ani, a studiat la Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga” și este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea „Dirijat Cor Academic”. Este solist al orchestrei naționale ”Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros și este extrem de îndrăgit atât ân țară, cât și peste Prut.

Ministra Ala Nemerenco ia apărarea medicului din Bălți, condamnat pentru malpraxis

Ministra Sănătății Ala Nemerenco ia apărarea medicului din Bălți, condamnat pentru malpraxis și a venit cu un mesaj pe rețelele de socializare, informează unica.md.

”Am repetat de multe ori că sistemul de justiție este vital pentru activitatea tuturor domeniilor. În special când vine vorba de corupție, hoție, crime.

Sistemul de justiție în termeni simpli, pentru oameni, este despre dreptate și nedreptate. Fiecare om, vinovat sau nevinovat, trebuie să fie asigurat că va avea dreptul la un proces corect.

Medicina e o specialitate pe muchie de cuțit. Nimeni nu cunoaște cum ieșim noi din gărzi sau săli de operații, nimeni nu ne cunoaște emoțiile când pierdem pacienții. Vârsta medie a unui medic al serviciilor medicale critice de intervenție urgentă în lume este de 57 ani. Nimeni nu cunoaște povara arderii profesionale, a lacrimilor noastre, a sacrificiului personal. Câți medici am pierdut numai în pandemie, nimeni din colegi nu a refuzat să iasă la serviciu, deși erau siguri ca într-o zi vor contacta boala și pentru unii va fi fatală. Așa și a fost…

Recent, un bun prieten de al meu neurochirurg din București a salvat viața unui mic moldovean de la noi de câteva luni într-o operație care a durat 17 ore. 17 ore! Vă dați seama să stai cu microscopul pe un creieraș micuț, în costum chirurgical, cu broboane de transpirație pe frunte, cu mâinile și ochii încordați și obosiți, la limita rezistenței! Micuțul a fost salvat, a revenit acasă, crește, dar câte zile de viață a lăsat medicul în acea sală de operație?

Ministerul Sănătății e implicat cu regret în multe procese judiciare, citesc aproape zilnic diferite hotariri de instanță. Si vreau să cred în continuare ca avem și judecători corecți în domeniu. Și nu vreau să cred ca era necesară încătușarea unui medic în sala de judecată, pentru a fi dus pe sus în penitenciar. El nu este criminal și nu poate fi tratat așa. El, ca și oricare alt cetățean are dreptul la o justiție corectă, imparțială, plină de probe și antiprobe. De aceea trebuie să ne grăbim să ajungem în UE, acolo unde drepturile ne vor fi garantate în cea mai mare măsură.

Decizia instanței pe cazul medicului Cozub Serghei e executorie, dar finală va fi cea a Curții Supreme. Solicităm tratarea acestui caz sensibil cu maximă atenție și oferirea dreptului medicului de a prezenta toate probele și expertizele necesare, inclusiv internaționale, nerefuzându-i-se dreptul la o justiție corectă. În caz contrar, vom mai înregistra un caz pierdut la CtEDO.

În aceste timpuri grele trebuie să rămânem o societate unită. E timpul să ne europenizăm pe-adevăratelea, nu doar geografic.”, scrie în postarea sa ministra Sănătății.

Astăzi este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului
Articolul anterior
Un oraș întreg a fost șters de pe faţa pământului. Cum locuiau oamenii acolo?
Articolul următor