Un autocar din Republica Moldova s-a tamponat cu o mașină, pe o stradă din România. Două persoane au ajuns la spital, iar șoferul autoturismului, de 39 de ani, a decedat pe patul de spital.
Cei 18 pasageri care se aflau în autocarul din Moldova nu au suferit traumatisme, dar s-au ales cu șoc psiho-moral.Şoferul autoturismului care a lovit un autocar, luni, 16 septembrie, pe DN 15 B, a murit la spital, conform informaţiilor oferite de reprezentanţii IPJ Neamţ. Conform sursei citate, bărbatul, în vîrstă de 39 de ani, din Farcaşa, a intrat cu autoturismul pe contrasens, lovind autocarul în care se aflau 18 persoane. “Din primele cercetări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Neamț a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 39 de ani, din Farcașa, conducea un autoturism pe DN 15 B, din direcția Pipirig – Poiana Teiului, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, intrînd în coliziune cu un autocar, condus de un bărbat, de 39 de ani, din Iași, scrie monitorulneamt.ro.În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto din Farcașa, care a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Ulterior, în urma leziunilor suferite, acesta a decedat la unitatea spitalicească. Conducătorul autocarului a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.