Un autocar din Chișinău plin cu pasageri a fost implicat într-un accident în România

Un autocar care venea din Chişinău şi în care se aflau 19 persoane s-a ciocnit, miercuri seara, cu un autoturism în care se aflau alte trei oameni, pe DN 17, la coborâre din Pasul Tihuţa. Nu s-au înregistrat victime, transmite corespondentul Mediafax.

separator

Un autocar în care se aflau 19 persoane, între care şoferi, venea din Chişinău când a fost implicat într-un accident de circulaţie pe DN 17, în Pasul Tihuţa. Şoferul unui autoturism în care se aflau trei persoane a schimbat direcţia de mers fără să se asigure.

“Din primele verificări, la ieşire din Mureşenii Bârgăului, pe direcţia de mers spre Bistriţa, un tânăr de 22 de ani aflat la volanul unui autoturism nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, fiind colizionat de autocar care era condus de un cetăţean moldovean în vârstă de 51 de ani. Nu s-au înregistrat victime, ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultate negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sârb.

Cele două autovehicole implicate în accident au suferit avarii, iar autocarul nu a mai putut să îşi continue cursa.“La solicitarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pasagerii autocarului şi soferii au fost preluaţi şi cazaţi într-un spaţiu corespunzător până la sosirea altui mijloc de transport care să îi preia pentru a-şi continua drumul”, a spus presei purtătorul de cuvânt al CJSU, Marius Rus.

Minorii de la centrul de detenție Goian au participat la careul dedicat ,,Ultimului sunet”

Elevii din cadrul Centrului de detenție pentru minori și tineri Goian au marcat finalizarea anului de studiu. La careul dedicat evenimentului „Ultimul sunet” a participat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, adjuncta Ambasadorului Țărilor de Jos, doamna Maaike Keizer Gankema, precum și reprezentanți ai Fundației Regina Pacis.

În cadru evenimentului a participat și jurnalista Promo-LEX Diana Mazniuc, care, pe parcursul ultimului an, a venit cu mai multe contribuții în procesul de reintegrare a minorilor. În anul 2023, Diana a organizat mai multe sesiuni de discursuri motivaționale pentru copiii ajunși după gratii.

Ea este convinsă ca oamenii sunt modelabili și, având în vedere ca un copil este în cursul dezvoltării personalității sale, intervențiile utile, în timp proxim, sunt cele care pot să prevină recidiva.

Datorită cooperării strânse dintre societatea civilă și Penitenciarul nr. 10 – Goian, sunt extinse oportunitățile de dezvoltare și formare profesională pentru minori și tineri, facilitând reintegrarea socială a acestora.

Ar putea fi o imagine cu 7 persoane, podium şi text

Aterizare de urgență pentru un avion care zbura spre România. Păsările au distrus un motor

Un incident neprevăzut a avut loc la bordul unei aeronave Tarom, care efectua zborul RO384 din Paris Charles de Gaulle, Franța, către București Otopeni.

În timpul decolării, aeronava a lovit un stol de păsări, ceea ce a dus la avarierea gravă a unuia dintre cele două motoare.

Comandantul aeronavei a luat decizia de a reveni pe aeroportul Charles de Gaulle pentru siguranța celor 17 pasageri aflați la bord.

Potrivit Știri pe Surse, după aproximativ 15 minute de zbor, pasagerii au fost informați despre problemele întâmpinate și despre decizia de a se întoarce la Paris.

Aeronava nu mai poate zbura, fiind necesare reparații serioase pentru motorul afectat. Pasagerii au fost debarcați în siguranță și urmează să fie cazați în apropierea aeroportului.

De asemenea, se fac eforturi pentru a trimite pasagerii, în total 17 persoane, către București.

TAROM nu a oferit încă o declarație oficială privind incidentul, dar se așteaptă ca investigațiile să confirme impactul cu păsările ca fiind cauza principală a avariei motorului.

În astfel de situații, securitatea pasagerilor și a echipajului rămâne prioritatea principală, iar decizia de a se întoarce la sol este una standard în industria aviației pentru a preveni orice risc suplimentar.

Tânăr cu atac de cord, în timpul unui zbor, salvat de un medic care călătorea în același avion

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un stop cardiac și respirator în timpul unui zbor între Milano, Italia, și Palma de Mallorca, Spania, la doar 35 de minute după decolare.

Norocul a făcut ca la bord să se afle un medic expert, Alessandro Capitanini, care, împreună cu familia sa, a reușit să salveze viața tânărului, relatează Il Cittadino Pescia.

Capitanini, care este directorul unei clinici de nefrologie de la San Jacopo din Pistoia, călătorea spre Palma de Mallorca alături de soția sa, Michela, o asistentă medicală, și cei trei copii ai lor.

„Câteva minute după decolare, un bărbat a suferit un stop cardiac și respirator. Din cabina de pilotaj s-a solicitat intervenția unui medic”, a declarat doctorul italian.

Fără a sta pe gânduri, el a început să-i acorde primul ajutor bărbatului. „Am început să practic masajul cardiac. Împreună cu Michela și Francesca, fiica noastră, care este medic pediatru la Lugano, am folosit și defibrilatorul”, a adăugat el.

Intervenția rapidă a echipei improvizate de medici a fost crucială, în timp ce piloții au decis să devieze zborul spre aeroportul din Torino pentru o aterizare de urgență, unde echipajele de ambulanță erau pregătite să preia pacientul.

Tânărul, aflat în drum spre Palma de Mallorca pentru o petrecere a burlacilor, a fost transportat la spital și salvat.

Luca, tânărul salvat, i-a trimis ulterior un mesaj doctorului Capitanini pentru a-și exprima recunoștința:

„Bună seara, domnule doctor. Sunt Luca, băiatul pe care l-ați salvat în zbor, sâmbăta trecută.

Vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine. Dacă veți trece prin Milano, aș vrea să vă întâlnesc. Mulțumiri și din partea partenerei mele… care este gravidă cu două gemene…”.

sursa: www.rotalianul.com

O femeie din Căușeni a născut acasă un băiețel sănătos
Articolul anterior
Vestea cumplită dată de ziarele spaniole. Shakira ar suferi de dizplazie precanceroasă
Articolul următor