Un bărbat care și-a pierdut soția însărcinată în 8 luni, își strigă revolta pe rețelele de socializare

Un bărbat care și-a pierdut soția însărcinată în 8 luni într-un accident de mașină, provocat de un șofer în stare de ebrietate, a împărtășit cu utilizatorii unei rețele de socializare durerea lui.

separator

Kristil, soția lui Zach Kincaid, avea 29 de ani și a lăsat în urmă un soț și trei copii, o fiică de 11 ani și doi băieți, de 8 și 4 ani. Tânăra era însărcinată în 8 luni. Atât ea, cât și bebelușul nenăscut au decedat după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziune cu un alt autoturism.  Când poliția a ajuns la locul accidentului, a constat că autovehiculul femeii era parțial în flăcări, dar au reușit să stingă incendiu imediat. Kristil avea picioarele prinse sub bord, ceea ce a îngreunat misiunea pompierilor de a o scoate de sub fiarele contorsionate. Aceasta a fost transportată la spital, dar s-a stins din viață câteva ore mai târziu și odată cu ea, fetița ce urma să vină pe lume în mai puțin de 2 săptămâni.

Bărbatul s-a arătat revoltat de legile statului american California: „Un șofer aflat în stare de ebrietate, care circula cu peste 130 km/oră pe o șosea cu două benzi, a intrat pe contrasens într-o curbă cu vizibilitate redusă și mi-a distrus familia. Pedeapsa maximă pentru că mi-a ucis soția și fetița este de maxim 10 ani. Statul California nu consideră că a fost intenție, dar să conduci în acest mod nebunesc, nu arată nicio bună intenție. Fiica mea ar fi trebuit să se nască pe 9 octombrie, dar un copil de 36 de săptămâni, complet dezvoltat, nu este considerat o persoană în California. Cum să explic copiilor mei această nedreptate?”.

sursa: www.unica.ro

Specialiști din România susțin la Chișinău un curs de medicină materno-fetală

Obstetricieni-ginecologi și specialiștii în imagistică sunt instruiți în domeniul medicinii materno-fetale. Cursul se desfășoară la Institutul Mamei și Copilului și este susținut de specialiști din România, transmite IPN.

Instruirile sunt organizate în cadrul programului de medicină materno-fetală implementat în baza memorandumului semnat în decembrie 2022 de ministra sănătății, Ala Nemerenco, ministrul afacerilor externe al Republicii Elene, Nicolaos Dendias, și președintele Fundației de Medicină Fetală din Marea Britanie, Kypros Nikolaides.

Programul de medicină materno-fetală, realizat în perioada 2022-2025, presupune inclusiv înființarea unității de medicină materno-fetală la Institutul Mamei și Copilului. Încăperile destinate centrului sunt în proces de amenajare și dotare.

De asemenea, în cadrul programului doi obstetricieni din Moldova vor beneficia de burse pentru formare profesională acordate de Fundația de Medicină Fetală. Medicii vor obține astfel competențe în efectuarea intervențiilor chirurgicale la făt, diagnosticul anomaliilor fetale, malformațiilor congenitale, dar și afecțiunilor la gravide, precizează ministra sănătății.

Cei doi copii de 3 și 8 ani, răniți în accidentul de la Orhei, în stare gravă la spital. Ce spun medicii

Cei doi copii, în vârstă de trei și, respectiv opt ani, răniți în tragicul accident rutier care s-a produs pe un drum din raionul Orhei, se află la spital, în stare gravă. Informația a fost confirmată pentru Moldova 1 de către vicedirectorul spitalul raional Orhei, Pavel Cristalov.

„Au adus doi minori, din 2020, și celălalt din 2015, stare gravă extrem de gravă. Un copil a fost internat deodată în secția de reanimare, cu contuzie cerebrală, edem cerebral, traumatism asociat. Celălalt copil, din 2015, stare gravă, conștient, cu contuzie cerebrală, traumatism toraco-abdominal”, a declarat vicedirectorul spitalul raional Orhei, Pavel Cristalov, pentru Moldova 1.

Potrivit sursei, la spital au ajuns, inclusiv, alte două victime ale accidentului – un o femeie și un bărbat. Femeia a fost spitalizată cu multiple plăgi ale corpului. Starea de sănătate a acesteia este de gravitate medie, stabilă. Bărbatul a primit tratament la domiciliu, după ce a fost examinat.

Menționăm că trei persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au ajuns la spital în stare gravă, după ce mașinile în care se aflau s-au tamponat violent, în după-amiaza zilei, pe traseul R-20, între localitățile Step-Soci și Chiperceni din raionul Orhei. Printre victime sunt un bărbat de 53 de ani, o femeie de 30 și un minor de 13 ani.

Cei trei au decedat la fața locului, urmare a impactului fatal.

Şase morţi în urma unui bombardament rusesc la Lîman, în estul Ucrainei

Cel puţin şase persoane au fost ucise şi cinci rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc sâmbătă în oraşul Lîman, în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, a declarat guvernatorul Pavlo Kirilenko.

Şase morţi în urma unui bombardament rusesc la Lîman, în estul Ucrainei

Într-un mesaj pe Telegram, el a spus că oraşul a fost lovit cu rachete la ora 10 dimineaţa şi că o casă şi un magazin au fost, de asemenea, avariate. Poliţia şi paramedicii sunt la faţa locului, a adăugat el, transmite stirileprotv.ro.

Lîman este un nod feroviar cheie din regiunea estică Doneţk. Armata ucraineană declarase în actualizarea sa zilnică a situaţiei de pe front că a respins încercări de asalt ale trupelor ruse în apropiere de Lîman.

Acest bombardament vine în contextul în care sâmbătă s-au împlinit 500 de zile de la invazia Rusiei în Ucraina.

Doliu peste Prut! A murit Leo Iorga, solistul trupei Compact
Articolul anterior
Alimente care reduc riscul de deces din cauza bolilor cardiace și a diabetului zaharat
Articolul următor