Un bărbat din Fălești care îşi abuza concubina când se îmbăta, trimis pe banca acuzaților pentru violență în familie

Un bărbat din raionului Fălești va compărea pe banca acuzaților, fiind învinuit pe două capete de acuzare de violență în familie (art.201/1 alin.(1) și art.201/1 alin.(3) din Codul penal), ambele infracțiuni fiind săvârșite în luna septembrie 2021. Victimă a violenței în familie este concubina bărbatului, care domicilia împreună cu învinuitul.

Astfel, procurorii din cadrul Procuraturii raionului Fălești au reușit într-un termen restrâns, să acumuleze probatoriul necesar, ce confirmă învinuirea bărbatului și la 13 octombrie curent au expediat dosarul în instanța de judecată pentru examinare în fond.

Potrivit circumstanțelor cazului, s-a constatat că, bărbatul, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în ambele cazuri, a inițiat conflicte cu concubina acestuia, după care a aplicat violența fizică asupra acesteia, scrie replicamedia.md.

În unul dintre cazuri, ca urmare a loviturilor aplicate de către bărbat, victima a căzut jos, lovindu-se la cap de cioburile unui borcan, provocându-i leziuni corporale ușoare, iar în cel de-al doilea caz, bărbatul a lovit-o pe victimă cu o seceră în regiunea abdomenului, în rezultat provocându-i leziuni corporale grave, periculoase pentru viață.

Subsecvent, PG precizează că, în procesul investigării acestui dosar, procurorii au constatat că anterior bărbatul a mai săvârșit și alte cazuri de violență în familie asupra concubinei sale.

Reieșind din circumstanțele stabilite, procurorii au pornit un alt dosar penal în privința bărbatului, iar la moment acumulează probatoriul necesar în privința acestuia.

Pentru a se asigura protecția victimei violenței în familie, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale pe caz, bărbatul s-a aflat în arest preventiv.

Pe o porțiune a bulevardului Decebal va fi suspendat traficul rutier, timp de mai mult de o lună

Începând cu marți, 14 mai, traficul rutier va fi suspendat pe o porțiune de drum de pe bulevardul Decebal din capitală. Este vorba despre tronsonul cuprins între bd Dacia și str Nicolae Titulescu (partea impară).

Suspendarea traficului va fi aplicată în perioada 14 mai – 30 iunie. Potrivit autorităților locale, acțiunea are loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație a trotuarelor de pe bd Decebal. Lucrările sunt effectuate de către compania SRL „VICOLIV-GRUP”.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să opteze pentru circulația pe alte străzi.  

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Digi24.ro.

„Unităţile grupării de trupe ‘Nord’ au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov, situate aproape de frontiera cu Rusia”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este „dificilă”, adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar „operaţiuni ofensive limitate” de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi „continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate”.

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor „acţiuni ofensive” în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

România livrează Ucrainei curent electric, în urma avariilor din sistemul energetic naţional provocate de bombardamentele ruse

La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană, transmite News.ro.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

În Capitală continuă evacuarea mașinilor parcate necorespunzător. ,,Fii responsabil, salvează o viață”
Articolul anterior
Rectificarea Legii bugetului: Sunt prevăzuți bani pentru compensarea tarifului la gaz
Articolul următor