Un bărbat trăiește de 20 de ani în mijlocul pădurii într-un avion vechi

Casa din pădure și povestea uimitoare a lui Bruce Campbell, un pensionar din Statele Unite, a cucerit întreaga lume. Acest om trăiește în pădure într-un avion real de 20 ani și se consideră cea mai fericită persoană de pe planetă.

Bruce este fost inginer. Odată a avut o casă complet obișnuită și un loc de muncă obișnuit. Totuși, a visat dintotdeauna să creeze ceva unic și, în același timp, ceva util pentru el însuși. Când Bruce a ieșit la pensie, a cumpărat o bucată de pământ în mijlocul unei păduri pustii, scrie atlas-geografic.net, conform Reuters.

La început, a vrut să ducă o rulotă acolo și să locuiască în ea. Cu toate acestea, i-a venit în minte o idee nebunească. În 1999, pentru 100 de mii de dolari, el a cumpărat un avion Boeing-727 vechi, care nu mai putea zbura, dar era potrivit pentru implementarea planului său.

Avionul se află în mijlocul pustietății. Foto; Reuters

Vânzarea avionului a avut loc în Japonia, așa că a fost nevoie de mult timp și bani pentru a-l transporta. Când Boeing-ul a fost adus în cele din urmă pe proprietatea lui Bruce, el a început imediat să-și amenajeze casa și a transformat complet avionul în locuință, ba chiar și-a construit un duș modern în interior.

Bruce Campbell este încântat să primească vizite de la presă și de la curioși, fiind foarte mândru de acele momente în care casa lui creează amintiri de neuitat pentru vizitatori. Ei bine, cum nu poți să fii impresionat? Iată ce dotări are casa-avion a lui Bruce.

Bărbatul a amenajat o baie cu duș, precum și o bucătărie. Foto: Reuters
Avionul asigură toate facilitățile unei locuințe moderne. Foto: Reuters
„Casa” din pădure este locul perfect pentru relaxare. Foto: Reuters

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Pacienții care suferă de Parkinson vor putea fi tratați chirurgical la Chișinău după o metodă nouă
Articolul anterior
Valentina Naforniță, video cuceritor și romantic alături de iubitul ei, Cristian Spătaru
Articolul următor