Un concert festiv dedicat Zilei Naționale a României, va avea loc astăzi la Sala cu Orgă

Un concert festiv, dedicat Zilei Naționale a României, va avea loc astăzi, la ora 18.00, la Sala cu Orgă. Concertul va fi prezentat de Orchestra Națională de Cameră, condusă de maestrul Cristian Florea, avându-i ca soliști pe cunoscuții instrumentiști, frații Ștefan și Ion Negură.

Potrivit organizatorilor, programul concertului este alcătuit din muzică românească, creații semnate de compozitori de pe ambele maluri ale Prutului: George Enescu, Petre Elinescu, Constantin Arvinte, Vladimir Rotaru și Gheorghe Mustea. Evenimentul va include și o premieră: Allegro veloce e caratteristico (in honorem J.S. Bach”) de Liana Alexandra (1947 – 2011), considerată drept cel mai important compozitor român al generației sale.

Ștefan Negură este laureat al tuturor concursurilor naționale şi internaționale de nai, deținând 17 premii, dintre care 10 cu locul I. În prezent, este profesor la ”Belgian Panflute School”.

Flautistul Ion Negură, fratele lui Ștefan, este laureat al concursurilor naționale și internaționale – deținător a 18 premii și diplome. A concertat în 37 de țări ale lumii, inclusiv Coreea de Nord, Iordania, Macedonia și Turcia. În 2021 i s-a conferit titlul onorific ”Artist Emerit al Republicii Moldova”.

Mâine, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va avea loc spectacolul ”Take, Ianke și Cadâr” de Victor Ion Popa, în regia lui Vitalie Rusu, iar la 18.30 – la Teatrul „Eugene Ionesco”, monospectacolul ”Adi” cu Anatol Guzic, monodramă de Constantin Cheianu, în regia Diandrei Gherghel și la Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” – spectacolul ”Casa” după Maxim Gorki, în regia lui Dumitru Acriș (Moscova).

sursa: www.moldpres.md

Doi bărbați reținuți pentru pungășii comise în centrul Capitalei

Doi bărbați de 24 și 48 de ani din Chișinău și Criuleni au fost arestați pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unei pungășii în sectorul Centru al Capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Aceștia, aflându-se în incinta unui local, au profitat de neatenția unui bărbat și i-au sustras din buzunar portmoneul cu acte de identitate și bani, telefonul mobil și alte bunuri personale, suma totală a prejudiciului fiind de 22.000 de lei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de către ofițerii Inspectoratului de poliție Centru, la scurt timp indivizii au fost identificați și reținuți.

Bărbații sunt cercetați penal pentru pungășie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscǎ închisoare de până la 4 ani.

Rusia acuză Moldova de o colaborare cu NATO

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters citat de evz.ro.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară.

Ea s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Moldovei.

Atac „inuman” de Crăciun

Rusia a lansat zeci de rachete și drone asupra rețelei energetice a Ucrainei în dimineața zilei de Crăciun.

Alarmele au sunat încă de la ora 5:30 dimineața, după ce Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.

„Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru a ataca. Ce ar putea fi mai inuman? Mai mult de 70 de rachete, inclusiv rachete balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Ținta este sistemul nostru energetic,” a spus Zelenski.

„Dimineața de Crăciun a arătat din nou că nimic nu este sacru pentru țara agresor”, a declarat Svitlana Onșciuk, șefa regiunii Ivano-Frankivsk.

Ea a spus că o parte a regiunii a rămas fără electricitate „într-un moment în care sărbătorim una dintre cele mai mari sărbători religioase — Crăciunul luminos.”

Crăciun pe rit nou

Acesta a fost al 13-lea atac de amploare asupra sistemului energetic al Ucrainei din acest an, cel mai recent din campania Rusiei care vizează rețeaua electrică în timpul iernii.

Documentarea celor 140 de mii de oameni care și-au vândut votul la alegeri abia începe

Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.

„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosare la capitolul respectiv”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.Cât ține de coruperea pasivă, adică primirea de bani pentru a susține un anumit candidat, circa 140 de mii de oameni vor fi documentați prin prisma Codului Contravențional, amenda prevăzută fiind de până la 37 de mii de lei.„Cei 140 de mii de cetățeni care s-au lăsat corupți și influențați în acest proces abia acum am finalizat procedura de descifrare detaliată, absolut toate datele, și cred că în cel mai scurt timp vom purcede la examinarea și documentare acestor persoane. Dar nu înseamnă că toți ei vor fi sancționați. Mulți colaborează”, a menționat Cernăuțeanu.

Potrivit șefului IGP e nevoie de o îmbunătățire continuă a legislației pentru a ușura munca oamenilor legii.„Infractorii organizației criminale Șor au schimbat doar în ultimul an cel puțin 5, 6 forme de finanțare pe teritoriul republicii, anume de asta trebuie modificate normele legale, pentru a crea pârghii legale de documentare pentru ca instituțiile de drept să poată curma aceste fenomene”, a notat șeful IGP.

Pfizer dă în judecată o angajată, pentru că ar fi furat date secrete despre vaccin
Articolul anterior
În Republica Moldova vor fi aplicate noile etichete energetice ale UE
Articolul următor