Omul de afaceri a devenit cunoscut după ce a deschis clubul de noapte „Cocos Prive”. Acum circa doi ani, clubul a fost închis, iar teritoriul pe care era amplasat și aparținea omului de afaceri a fost vândut.
Iurie Didenco, proprietarul fostului club „Cocos Prive”, cândva unul dintre cele mai luxoase din Chișinău, a murit la vârsta de 51 de ani.
Bărbatul ar fi avut probleme cu inima și ar fi făcut infarct, scrie realitatea.md. El a fost înmormântat ieri, 20 mai, la Cimitirul „Sfântul Lazăr”.
Milionarul Iurie Didenco a făcut bani din comerțul cu fructe și vinuri încă din anii 90. Numele său apărea în trei firme înregistrate în Republica Moldova: Întreprinderea Mixtă Standard Vin – Plus SRL, Societatea Standard Vin – S, Firma de Producție și Comerț Vulturul SRL. Mai mult, Standard Vin – Plus a fondat firma Societatea Acventina.
În 2015, Bani.md a scris că Iurie Didenco ar fi obținut ilegal subvenții de 3 milioane de lei pentru linii de sortare a cireșelor.