Un individ și-a snopit în bătăie iubita, apoi a înjunghiat doi vecini, la Ciocana

Un tânăr de 29 de ani din Chișinău a fost plasat în arest pentru 30 de zile fiind cercetat penal pentru tentativă de omor, violare de domiciliu și violență în familie, după ce și-ar fi bătut iubita și înjunghiat doi vecini.

La începutul lunii februarie, polițiștii capitalei au fost sesizați despre un caz în sectorul Ciocana, unde în scara unui bloc de locuit un bărbat este foarte agresiv.

Potrivit poliției, suspectul fiind în stare de ebrietate avansată, în urma unui conflict cu concubina, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu mâinile și picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzându-i leziuni corporale.

„Ulterior, suspectul s-ar fi dus la vecin unde a intrat în locuință fără consimțământul acestuia și cu un cuțit i-ar fi aplicat lovituri pe diferite părți ale corpului. Alt vecin auzind gălăgie a intervenit, dar i-a fost aplicată o lovitură cu cuțitul, relatează oamenii legii.

Femeia de 32 de ani și bărbații cu vârstele de 52 și 57 de ani au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cadrul măsurilor de investigație și urmărire penală, polițiștii și procurorii au acumulat material probatoriu ce îi demonstrează vinovăția bărbatului.

Pentru faptele comise bărbatul riscă închisoare de la 3 până la 10 ani.

Incendiu puternic de vegetație în apropiere de Los Angeles: Mii de oameni au primit ordin de evacuare

Incendiu puternic de vegetație în apropiere de Los Angeles. Mii de oameni au primit ordin de evacuare. Mai multe persoane au fost rănite și mai multe case au ars, scrie jurnal.md.

Incendiul a fost semnalat miercuri dimineața (ora locală) lângă orașul Moorpark, la aproximativ 64 de kilometri nord-vest de Los Angeles, în comitatul Ventura. Până după-amiază, focul s-a extins pe 4.200 de hectare, conform departamentului de pompieri, și a ajuns la o suburbie a orașului Camarillo, unde locuiesc aproximativ 70 de mii de persoane, scrie Biziday.

Nu există o evaluare oficială a numărului de persoane care au fost rănite, însă autoritățile au declarat că unele au fost transportate la spital. Totodată, biroul șefului din comitatul Ventura a emis avertismente și ordine de evacuare pentru mai mulți locuitori din Camarillo, Somis și pentru cei din apropierea râului Santa Clara, iar mai mult de 12 școli și districte au fost închise până la sfârșitul săptămânii.

Șeful pompierilor din comitatul Ventura, Dustin Gardner, a declarat că incendiul care se răspândește rapid este necontrolat, alimentat de vântul puternic și de vegetația uscată.

Aproximativ 800 de pompieri au fost mobilizați. “Fiecare elicopter, fiecare aeronavă din categoria aripă fixă, tot ce am reușit să obținem, se află aici pentru a lupta împotriva acestui incendiu, care se deplasează într-un ritm alarmant”, a declarat Gardner.

Din cauza vântului puternic, SoCal Edison, principala companie de electricitate din California de Sud, a întrerupt alimentarea cu energie electrică în mai multe comunități, pentru a evita posibilitatea de apariție a unui incendiu produs de ruperea cablurilor.

Un incendiu de pădure a izbucnit și în Malibu, partea de vest a statului California, unde au ars 50 de acri și o casă a fost distrusă.

Organizau călătorii fictive în Israel. O agenție de turism, cercetată de oamenii legii

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni spălarea banilor și finanțarea terorismului a INI, de comun cu procurorii PCCOCS, au efectuat  percheziții la un agent economic din domeniul turismului din capitală într-o cauză penală de spălare de bani în proporții deosebit de mari, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În timpul măsurilor speciale de investigație oamenii legii au stabilit că factori  de decizie ai agentului economic,  în complicitate cu agenți economici din Emiratele Arabe Unite (EAU) și Bulgaria, ar fi  implementat o schemă de spălare de bani prin prestarea serviciilor fictive de turism medical în Israel, pentru beneficiari nerezidenți.

În context, ofițerii de investigație au documentat acordarea unor servicii pretins ilegale, care ar depăși  suma de circa 2 milioane de euro.

În timpul perchezițiilor în oficiul companiei, polițiștii au ridicat contracte, înscrisuri de ciornă și bunuri care ar demonstra implicarea în schema de spălare de bani.

Acțiunile de documentare s-au desfășurat în conlucrare cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate în acest caz.

Ultima șansă: Ultima șansă: 12 noiembrie – ultima zi în care îți poți înscrie numele în genericul de final al filmului CARBON!

Sunt zile numărate până la premiera online a filmului CARBON. Cei care își doresc să apară în genericul de final mai au DOAR 6 zile pentru a-și cumpăra biletul pe CarbonFilm.md și a indica numele complet ce va apărea în titlurile de final. 12 noiembrie, ora 23:59 este ultima dată până la care acest lucru este posibil, pentru a permite procesarea fișierului final și pregătirea filmului de difuzare.

Biletele achiziționate după 12 noiembrie vor oferi acces la premiera online, însă fără includerea numelui și prenumelui în genericul final. Procurarea biletelor va fi posibilă până pe data 16 noiembrie, ora 20:00.

Cu ocazia celor doi ani după lansare, CARBON adună spectatorii în fața micilor ecrane la cea mai mare premieră online din istoria cinematografiei autohtone. Premiera online a filmului CARBON este programată pe 16 noiembrie 2024, la ora 21:00 (ora Moldovei). Evenimentul îi așteaptă pe toți spectatorii, atât din țară, cât și din diaspora, care acum pot trăi experiența CARBON direct din confortul casei lor. Menționăm, că la acest moment la premieră s-au înregistrat spectatori din 68 de țări din întreaga lume.

Filmul CARBON a cucerit inimile spectatorilor, fiind recunoscut la nivel național și internațional. La prestigiosul „San Sebastian International Film Festival” din Spania, CARBON a fost selectat oficial în categoria New Directors. De asemenea, a fost recompensat cu Premiul Publicului atât la Transilvania International Film Festival din România, cât și la Romanian Filmuseum din München, Germania, consolidându-și statutul de favorit al spectatorilor. La nivel național, CARBON a triumfat la Gala Cineaștilor 2024 din Republica Moldova, unde a obținut șase trofee. 

Producția cinematografică, în regia lui Ion Borș, relatează povestea unui tânăr tractorist pe nume Dima, care pornește într-o aventură absurdă, plină de situații penibile. Acțiunea are loc în Moldova anului 1992, în nemijlocita apropiere de zonele fierbinți ale conflictului de pe Nistru, unde tânărul se ciocnește de indiferența, goana după profit și prostia oamenilor care îl înconjoară. Din toată această poveste, Dima învață un lucru important –„să fie om!”, o lecție care, în cele din urmă, reușește să-i schimbe viața.

Acest articol este publicat în cadrul unui parteneriat gratuit de promovare a evenimentelor culturale.

Scapă de riduri cu ajutorul Programului GIMNASTICĂ PENTRU FAȚĂ
Articolul anterior
Aproape 300 de copii ucraineni merg la școală în Chișinău
Articolul următor