Un milion de papuci de plastic și periuțe de dinți pe litoralul unei insule turistice

Peste 400 de milioane de fragmente de plastic au fost găsite pe un mic grup de insule izolate din Oceanul Indian. Este vorba despre Insulele Cocos, ale Australiei, considerate a fi ultimul pământ australian nealterat de om.

separator

Plajele sunt acoperite de PET-uri, tacâmuri de unică folosinţă, pungi şi paie de băut, aproape un milion de papuci şi 400.000 de periuţe de dinţi, scrie digi24.ro.   Peste 414 milioane de fragmente de plastic, cântărind aproape 240 de tone au fost găsite pe plajele insulelor de corali Cocos, răscolind doar stratul de 10 centimetri de la suprafaţă. Cantitatea de gunoaie care nu se vede ar putea fi de 20 de ori mai mare.

„Insulele Cocos se îneacă, la propriu, în plastic. Este foarte trist, având în vedere cât de izolate sunt aceste insule. În rest este un loc foarte bine conservat, splendid. Comunitatea care trăiește pe Insulele Cocos este foarte mică, doar 600, poate 700, de oameni. În ciuda acestui fapt, plajele sunt inundate de plastic. Nu vreau să descurajez pe nimeni care vrea să meargă acolo pentru turism, încă sunt multe plaje tipic tropicale curate, neinvadate de plastic. Dar cele care sunt în calea curenților oaceanici mari acumulează cantități incredibile de deșeuri. Iar aceasta este evident o problemă reală. În același timp este o ocazie pentru cercetare”, spune Jennifer Lavers, cercetător.

 

Deşi poluarea cu plastic este tot mai bine documentată şi efectele tot mai cunoscute, producţia continuă să crească. La fel şi cantitatea care ajunge în mediul înconjurător. O mare parte sfârşeşte în valuri în acelaşi an în care a ieşit pe poarta fabricii. În acest moment se estimează că ar fi peste 5 mii de miliarde de fragmente în ocean. A devenit imposibil să ne mai strângem gunoiul, sigura soluţie viabilă pentru a îmbunătăţi situaţia este să reducem producţia şi consumul, estimează specialiştii.

Alocații de 15 mil lei pentru 13 proiecte sectoriale pentru populația din Zona de Securitate

Prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.341/2024, autoritățile publice centrale și locale, au beneficiat de alocații bugetare în valoare de 15 mln. de lei pentru a implementa 31 de proiecte cu impact sectorial major pentru populația din perimetrul Zonei de Securitate, scrie oficial.md.

La fel, Consiliul raional Dubăsari a primit 4,6 mln. de lei pentru a compensa parțial unele cheltuieli suportate de proprietarii de terenuri agricole, amplasate după traseul Rîbniţa-Tiraspol, ca urmare a impunerii de către Tiraspol a plăților ilegale la transportarea recoltei sau a materialului semincer prin posturile neautorizate de control din Zona de Securitate.

Beneficiarii Programului, au avut obligația de a realiza activitățile stabilite, conform destinației și până la finele anului, iar după încheierea anului bugetar, au avut sarcina de a prezenta în adresa Cancelariei de Stat (Biroul politici de reintegrare), rapoarte anuale privind utilizarea mijloacelor alocate.

În rezultatul examinării rapoartelor prezentate de către autoritățile beneficiare s-a constatat că toate proiectele aprobate au fost finalizate, cu valorificarea sumei de 16,73 mln. de lei din totalul de 19,6 mln. de lei alocați în total, iar suma neutilizată de 2,87 mln. de lei a fost virată pe contul bugetului de stat, în corespundere cu prevederile pct.29 de la anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.131/2014.

În total, în perioada anilor 2011–2024, prin intermediul Programului dat au fost finanțate 581 de proiecte în valoare de peste 194 mln. de lei.

Câștig pentru Moldova în disputa privind concesionarea Aeroportului

Curtea de Apel Svea din Stockholm a respins cererea depusă de „Komaksavia Airport Invest Ltd” împotriva Republicii Moldova, confirmând astfel hotărârea Tribunalului arbitral al Institutului de Arbitraj al Camerei de Comerț din Stockholm, informează Ministerul Justiției. Potrivit autorităților decizia, pronunțată pe 14 februarie 2025, reconfirmă că investitorul cipriot nu a realizat o investiție protejată conform acordului bilateral între Republica Moldova și Republica Cipru, transmite IPN.

Litigiul a început în 2020, când „Komaksavia” a acționat Republica Moldova în arbitraj, susținând că acesta ar fi intervenit ilegal în gestionarea companiei Avia Invest, fostul concesionar al Aeroportului Internațional Chișinău. Tribunalul arbitral din Stockholm a decis în august 2022 că nu are jurisdicție asupra cazului, iar „Komaksavia” a fost obligată să acopere cheltuielile de judecată ale statului moldovean.

Ministerul Justiției specifică că ulterior, „Komaksavia” a contestat această decizie la Curtea de Apel Svea, însă instanța a constatat că transferul părții sociale de 95% în Avia Invest către „Komaksavia” nu constituia o investiție protejată. Totodată, s-a stabilit că firma nu a demonstrat o contribuție economică reală și nici asumarea unui risc financiar.

Autoritățile precizează că. prin decizia sa, Curtea de Apel Svea nu doar că a menținut hotărârea arbitrală, dar a obligat „Komaksavia” să achite integral cheltuielile de judecată ale Republicii Moldova, în valoare de 105 000 de euro și 10 000 de dolari, plus dobândă.

Reprezentanții ministerului punctează că decizia Curții de Apel Svea reconfirmă poziția Republicii Moldova în dosar și reprezintă un pas important în soluționarea litigiului privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

Intervenție sporită a pompierilor la o patiserie din clădirea ULIM. Studenții și profesorii au fost evacuați

Nivel sporit de intervenție a pompierilor pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 52 din capitală. În după amiaza zilei de 17 februarie 2025 pompierii IGSU au fost solicitați conform nivelului sporit de intervenție la lichidarea unui incendiu izbucnit într-o clădire multietajată de pe strada Vlaicu Pârcălab nr. 52 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:42, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit primelor informații, a fost observat fum dens din interiorul clădirii cu 10 nivele. Pentru lichidarea arderii a fost îndreptată tehnica IGSU conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși, la fața locului, pompierii au stabilit că focul a izbucnit în interiorul secției de producere a unei patiserii de la etajul 1, în urma unui scurtcircuit electric. Astfel, nivelul sporit de intervenție nu a fost confirmat. Angajații IGSU au reușit prompt lichidarea incendiului la ora 12:55. Nimeni nu a avut de suferit. Cauza și circumstanțele urmează fi stabilite ulterior.

În amintirea lui Viorel Mardare! Mărturisirile regizorului despre lupta cu boala crâncenă
Articolul anterior
Caz șocant în Rusia. O femeie decedată a fost transportată la morgă pe acoperișul unui vehicul
Articolul următor