Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță că un cetățean moldovean, în vârstă de 85 de ani, care deținea și cetățenia statului german, a decedat în incinta secției consulare a Ambasadei Republicii Moldova din Berlin, scrie unimedia.info.
Potrivit autorităților, bărbatul s-a adresat misiunii diplomatice, împreună cu soția sa, pentru perfectarea pașaportului.
„În timpul pregătirii pentru fotografiere, cetățeanul a căzut. Diplomații din cadrul Ambasadei noastre s-au mobilizat imediat pentru a-i acorda asistența necesară, dar au constatat acesta nu mai avea semne vitale și respirație. S-a apelat imediat la serviciile medicale de urgență, care au întreprins toate măsurile de resuscitare și reanimare pentru a-i salva viața. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse, persoana respectivă a decedat la locul incidentului.
În prezent, oferim tot sprijinul necesar soției cetățeanului decedat. După măsurile legale întreprinse de autoritățile din Germania, activitatea consulară a Ambasadei a fost reluată și decurge în regim obișnuit”, se menționează în nora instituției.
În acest context, MAEIE adresează sincere condoleanțe familiei cetățeanului decedat.