Un moldovean, tată a doi copii, a fost împușcat în Franța. Familia cere ajutor pentru repatriere

Un moldovean de 33 de ani, tată a doi copii, a fost găsit împușcat în piept într-un automobil, abandonat în regiunea Villneuve Saint Georges din Paris. Familia este îndurerată și cere ajutor pentru repatrierea corpului.

separator
Crima a avut loc la data de 13 ianuarie, cadavrul bărbatului fiind depistat luni de o adolescentă care trecea prin regiunea unde a fost abandonat automobilul.

Potrivit presei franceze, moldoveanul a fost împușcat de două ori în piept în urma unei încăierări, care s-ar fi produs tot între moldoveni. Mai apoi cadavrul a fost transportat cu mașina și abandonat în cealaltă parte a orașului în fața unui azil, scrie jurnal.md.

„Nu se exclude faptul că acest confict a avut loc între aceeași comunitate de moldoveni care locuiau în regiunea dată de mai mult timp, dar este prea devreme să spunem acest lucru. Circumstanțele vor fi stabilite pe parcurs”, susțin forțele de ordine franceze.

Pe de altă parte, rudele victimei susțin că de crimă este vinovat un cetățean albanez. Familia victimei cere ajutor pentru colectarea sumei de 5.000 de euro pentru repatrierea corpului. Cei care vor să doneze pot să o facă AICI.

Primăria din Bălți a redus programul de lucru pentru economisirea energiei electrice

Primăria municipiului Bălți a decis să modifice programul de lucru al angajaților pentru a reducere consumul de energie electrică în contextul stării de urgență, scrie IPN.

Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Alexandr Petkov pe 13 ianuarie 2025, noul program intră în vigoare imediat și stabilește un interval orar fix, între 08:00 și 16:30, cu o pauză de masă de 30 de minute, între 12:00 și 12:30.Decizia vine ca răspuns la recomandările Comisiei pentru Situații Excepționale, din 27 decembrie 2024, prin care au solicitat autorităților publice să adopte măsuri pentru economisirea resurselor energetice.Primăria a suspendat, de asemenea, toate graficele individuale de lucru stabilite anterior.Autoritățile locale mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și colaborare în această perioadă, subliniind că măsurile adoptate au scopul de a sprijini funcționarea eficientă a instituției în condiții dificile.Primarul a subliniat că măsura este temporară și adaptată situației excepționale.

Crește consumul de energie: Astăzi a constituit cu 18% mai mult decât ieri

Energocom estimează pentru astăzi o creștere cu 18% a consumului de energie electrică pe malul drept al Nistrului, în comparație cu ziua de duminică, transmite IPN.

Cifra este mai mare și decât lunea trecută, cu 2%.

Energocom informează că a rezervat capacitatea comercială necesară la hotarul cu România, pentru a suplimenta cererea internă de electricitate cu importuri.Astfel, pentru data de 13 ianuarie, Republica Moldova își va asigura necesarul de energie electrică de la centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de la instalațiile locale de energie regenerabilă, precum și cu electricitatea importată, pe bază de contracte bilaterale și de pe bursă, notează sursa.

Republica Moldova va apela marți la energie de urgență, în intervalul 16:00-19:00

Pentru 14 ianuarie se planifică un consum de energie electrică pe malul drept al râului Nistru similar cu cel din data de 13 ianuarie. Din cauza limitei de capacitate a interconexiunii cu România (cumulat pe Piața pentru ziua următoare și pe Piața intrazilnică) nu a fost posibilă rezervarea integrală a capacității, anunță Energocom, citat de IPN.

Prin urmare, în intervalul orelor 16:00-19:00, pentru a-și acoperi prognozele de consum, Republica Moldova va apela la energie de urgență.„Pentru a nu avea deconectări de energie, operatorul de transport Moldelectrica va solicita de la operatorul de transport din România Transelectrica energie ca să poată să fie acoperit necesarul de consum. Deconectări nu vom avea”, a precizat pentru IPN consilierul directorului Energocom, Victor Bînzari.Cetățenii sunt îndemnați să reducă consumul de energia electrică pentru a putea micșora presiunea pe întreg sistemul.Potrivit Energocom, restul electricității necesare pentru data de 14 ianuarie va fi livrată de centralele de termoficare din Chișinău și Bălți, de centralele de energie regenerabilă, precum și suplimentată cu energia importantă, atât în baza contractelor bilaterale, cât și de pe bursă.

Ce probleme de sănătate poți dezvolta, dacă îți dezgolești gleznele când e frig afară
Articolul anterior
Parlamentul britanic a validat definitiv acordul privind Brexit-ul
Articolul următor