Un ofițer rus, anchetat pentru că ar fi primit o mită de 24 de milioane de dolari, în bitcoin, de la un grup de hackeri pe care îi ancheta

Tribunalul districtual Nikulinsky din Capitala rusă va examina luni, 5 iunie, procesul intentat de prim-procurorul general adjunct Anatoli Razinkin, care solicită confiscarea veniturilor pe care Marat Tambiev este suspectat că le-a dobândit prin acte de corupție.

Un ofițer rus este acuzat că a primit o mită de 24 de milioane de dolari, în bitcoin, de la un grup de hackeri pe care îi ancheta

Tambiev lucrează la Comitetul de Investigații al Rusiei din decembrie 2011, unde a ocupat mai multe funcții, ajungând până la cea de șef al Departamentului de anchetă din districtul Tverskoi din Moscova, conform Libertatea.

Kommersant notează că, oficial, ofițerul trăia dintr-un singur salariu și că el și familia sa nu aveau proprietăți scumpe și economii în ruble, în valută sau în criptomonede. Însă, în timpul cercetării dosarului deschis împotriva lui Tambiev în baza prevederilor din Codul Penal privind infracțiunea de luare de mită la scară deosebit de mare, anchetatorii au constatat că acesta deținea peste 1.000 de bitcoin, adică echivalentul a aproape 24 de milioane de dolari sau peste 1,6 miliarde de ruble, la cursul de schimb din ianuarie 2023, un record pentru anchetele ofițerilor de poliție ruși.

Conform anchetatorilor, Tambiev a primit criptomonedele pe 7 aprilie 2022 de la membrii grupului de hackeri Infraud Organization Mark, de la Konstantin Bergmanov și de la Kirill Samokutyaevsky, al căror dosar penal era investigat de el, pentru a nu le confisca bunurile.

Presupusa mită a fost descoperită în timpul unei percheziții în apartamentul lui Tambiev din Moscova. Acolo, investigatorii au găsit, printre altele și un laptop Apple MacBook Pro, care a fost spart câteva luni mai târziu, notează Kommersant. Pe dispozitivul electronic, anchetatorii au găsit un folder denumit „Pensie” care conținea fotografia unei hârtii cu coduri care îi permiteau lui Tambiev să acceseze 932,1 și 100 de bitcoin. Sumele au fost confiscate.

Justificând confiscarea, procurorul adjunct a subliniat că Tambiev a primit oficial puțin peste 11,7 milioane de ruble în perioada în care a lucrat în cadrul autorităților de anchetă, iar suma de 1,6 miliarde de ruble în bitcoin aflată în posesia sa „indică primirea de bunuri din surse neprevăzute de lege”, adică săvârșirea unei infracțiuni de corupție, precizează cotidianul citat.

Marat Tambiev a fost demis pe motiv că și-a încălcat jurământul și a comis un act care a discreditat onoarea unui ofițer de investigații. Potrivit Kommersant, el neagă acuzațiile și cere să fie repus în funcție.

Hackerii au primit pedepse cu suspendare

În ceea ce îi privește pe hackeri, urmărirea penală a acestora pentru infracțiunea de corupție a fost abandonată, iar pentru tranzacționarea ilegală a datelor unor carduri bancare cu un prejudiciu de peste un miliard de ruble au primit o pedeapsă cu suspendare.

Cazul lor a fost examinat de instanță într-o procedură specială ținând cont de recunoașterea vinovăției lor și încheierea unei înțelegeri cu procurorul, în cadrul căreia au vorbit despre corupția din rândul autorităților de anchetă. În același timp, Tribunalul districtual Tagansky a confiscat de la ei monedele bitcoin rămase după mita dată anchetatorului, estimate la aproape 700 de milioane de ruble.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Cleopatra Stratan a dezvăluit când și-a dat seama că este îndrăgostită de Edward Sanda: ,,Apoi nu i-am mai dat pace”
Articolul anterior
Oficialii de la Kremlin continuă să folosească telefoane iPhone, în ciuda avertismentelor FSB
Articolul următor