Un preot infectat cu coronavirus a murit la 37 de ani

Preotul militar al Garnizoanei Timișoara, Radu-Cosmin Bogdan, a murit miercuri, la 37 de ani. El era internat de mai multe zile pe secţia de Terapie Intensivă, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, a anunțat Prefectura Timiș.

separator

„Astăzi (miercuri-n.r.) a plecat prea devreme dintre noi, răpus de virusul SARS-CoV-2, un om extraordinar și un colaborator apropiat al Instituției Prefectului Județul Timiș, Părintele Radu Cosmin Bogdan, preotul militar al Garnizoanei Timișoara”, a transmis Prefectura județului Timiș pe pagina de Facebook, transmite stirileprotv.ro.

Preotul a murit la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, unde lupta cu COVID-19, în urma unui stop cardiorespirator.

„Preotul suferea de obezitate grad I, fără alte comorbidități”, a spus doctorul Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara, potrivit Tion.

În urmă cu aproape două săptămâni, reprezentanţii Spitalului Militar făceau apel la pacienţii care s-au vindecat de coronavirus să doneze plasma pentru a-i salva viaţa. De altfel, un alt preot, de la o parohie din Timişoara a şi donat.

Radu-Cosmin Bogdan s-a născut în Timișoara în anul 1983 și avea trei copii.

El era singurul preot militar din Timiş, fiind numit prin concurs la Brigada 18 infanterie Banat, în urmă cu 10 ani. Preotul Radu Bogdan a mai slujit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara și la mai multe biserici din oraș.

„Cu adâncă durere în suflet anunțăm că preotul militar ic. stav. dr. Radu-Cosmin Bogdan (1983-2020) a trecut la cele veșnice în ziua de 23 septembrie 2020, după o scurtă și foarte grea suferință”, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Timișoarei.

Igor Cuciuc a lansat o piesă în memoria fiicei sale Andreea. Mesajul emoționant al artistului: ”Vreau să cânt! Eu revin în scenă!”

Îndrăgitul interpret de muzică populară, Igor Cuciuc, vine cu un omagiu pentru fiica sa Andreea Cuciuc și a lansat astăzi piesă în memoria tinerei: „Fata mea, înger în cer”, informează unica.md.

Într-o postare, artistul a venit cu un mesaj emoționant:

”Eu revin in scenă!

După drama care am avut-o am înteles că nu pot face nimic ca s-o reîntorc la viață pe scumpa noastră fiică! Viața e crudă, durerea e mare, dar numai cântecul mă poate lecui și îmi da putere să trăiesc mai departe!

Am creat acest cântec cu multe lacrimi, un omagiu adus cele-i mai scumpe ființe floarea noastra Andreea. Fără Andreea e altă viață, mare durere în suflet, dar nu avem ce face doar ne rugăm pentru sufletul ei și sperăm să fie în ceata de îngeri!

Cum trec zilele o luna doua trei, așa și durerea noastră crește mai tare, nu există tratament. Vă multumim că în aceste momente dramatice, ați fost cu noi, ne-ati sustinut cu mesaje de încurajare. Regretăm pierderea fiice-i noastre, dar viața merge înainte, eu cred că Andreea se va bucura mult să mă vada din nou in scenă cântând!

Am hotărât prin toată durerea pe care o am în suflet să-i dedic un cantec și să revin în scenă! La această melodie am avut alaturi orchestra Lăutarii și maestrul Nicolae Botgros. Maestrul a simțit durerea si pierderea familiei noastre, ma suna la telefon si plingeam împreună după Andreea si spunea ca a-ți avut un copil foarte educat și talentat, am hotărât că ar fi frumos să-i închinăm o melodie în memoria Andreei! Multumesc din suflet la toți Lăutarii ca au fost alaturi de mine.

Multumim Parohului bisericii centrale din Chisinau parintele Eugen Bitca

De asemenea mulțumim Parohului bisericii de lemn din Chișinău parintele Serghei Curnic.

Am creat aceasta piesa cu oameni minunati.

Orchestra Lautarii si maestrul Nicolae Botgros

Muzica – Igor Cuciuc / Timofei Tregubenco

Orhestratie – Timofei Tregubenco

Versuri – Natalia Mazilu Miron

Mixaj – Viorel Scutaru

Video – VioMark

Asta a fost voia Domnului, a luat-o de tânără la el să cânte în corul ingerilor, a vut nevoie de vocea și chipul ei senin! Dumnezeu s-o odihnească cu drepții. Eu am să cânt în continuare chiar dacă am durere în suflet pentru Andreea fata mea iubită cred că ea de sus se va bucura de tata-l ei!

Dragi prieteni muzica este tot ce pot face eu, ea îmi da putere să traiesc, și vreau să continui să cânt, vreau să fiu din nou un om fericit! Doamne ajută și odihnește-o cu drepții pe Andreea, ea va trăi mereu în sufletul meu și a celor care au cunoscut-o și îndrăgito! Multumesc la toți, eu revin în scenă!”, scrie artistul.

Vă invitîm să ascultați melodia.

Focuri de armă în sectorul Botanica. Fostul sportiv, Ion Șoltoianu, ținta unei tentative de asasinat

Fostul sportiv, Ion Șoltoianu, a fost ținta unui atac armat. Cazul a avut loc noaptea trecută, pe strada Trandafirilor, din sectorul Botanica al capitalei, susțin usrsele PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor, Ion Șoltoianu se întoarcea acasă, o persoană necunoscută a efectuat focuri de armă în direcția sa, dar din fericire nu l-a nimerit.

Pistolarul a aruncat arma și a dat bir cu fugiții de la fața locului, au mai menționat sursele.

Amintim că fostul sportiv Ion Șoltoianu, învinuit de șantaj, a fost eliberat din arest, în luna martie a anului trecut, în baza unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, după ce a fost examinat demersul procurorului privind schimbarea măsurii preventive în privința inculpatului.

Anterior, Ion Șoltoianu a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru omor, șantaj și deținere ilegală de arme.

Kickboxerul moldovean a fost acuzat de uciderea polițistului Ion Stratulat, în septembrie 2011, la o terasă din centrul capitalei. În detenție Ion Șoltoianu a petrecut 8 ani, fiind eliberat după ce pe 1 ianuarie 2019 au intrat în vigoare modificări la Codul de Procedură Penală. Acestea stabileau că persoanele deținute cel puțin 10 zile în condiții inumane ori degradante pot solicita reducerea pedepsei sau despăgubiri bănești.

La începutul lunii aprilie 2023, fostul sportiv a ajuns din nou pe mâna poliției. De data aceasta a fost reținut pentru că ar fi pretins prin șantaj peste cinci milioane de lei de la un fost coleg deținut. Dosarul de învinuire a fost trimis în instanța de judecată în luna octombrie, acestuia fiindu-i incriminate trei capete de acuzare.

Șoltoianu mai este cercetat și într-un dosar de agresiune fizică al unui bărbat în martie 2022.

Bunuri nedeclarate în cantități comerciale, depistate de vameșii de la Leușeni într-un microbuz care venea din Germania

La pista de intrare în țară a postului vamal Leușeni, șoferul mijlocului de transport de model “Volkswagen Crafter” a selectat culoarul verde de control “nimic de declarat”, menționând că transportă doar bunuri personale.

În cadrul controlului vamal al microbuzului, printre bagajele transportate au fost depistate diverse bunuri în cantități comerciale, printre care ceasuri inteligente, drone și alte dispozitive electronice, nedeclarate autorității vamale.

Bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar șoferul, un moldovean în vârstă de 29 de ani riscă să fie sancționat conform prevederilor art. 43¹, 287 alin. (10) din Codul Contravențional.

Măsurile restrictive în stânga Nistrului, prelungite până la 1 decembrie
Articolul anterior
Israel tratează bolnavii de Covid-19 într-o parcare subterană transformată în spital
Articolul următor