Un român se laudă pe tik tok cu viața pe care o duce într-o închisoare din Venezuela. „Pot fugi oricând, dar nu vreau”

Contul de TikTok al unui român încarcerat în Venezuela e plin de filmulețe făcute după gratii, cu telefonul mobil, alături de alți conaționali, dar și de asasini argentinieni sau mafioți italieni, potrivit Ziare.com. Acesta le arată prietenilor ce viață bună duce la închisoare.

Marian, cum spune bărbatul că se numește, se laudă cu o viață la fel ca în libertate, după gratii. În imagini se vede cum joacă poker cu colegii săi de celulă și biliard cu gardienii din închisoare. Susține că este încarcerat alături de alți doi români „și ei traficanți ca mine”, dar și cu „mafioți italieni” sau cu asasini argentinieni care au comis câte patru crime.

Într-un alt video postat de Marian pe TikTok, acesta petrece cu alcool, muzică și globuri de discotecă, în ceea ce pare a fi un club improvizat în închisoare.

Omul se laudă că joacă biliard pe pariuri în dolari în închisoare, „cu o sută de dolari partida”.

Când își prezintă colegii de celulă, Marian ține să precizeze și faptele pentru care au intrat în închisoare. Unul dintre amicii săi, un tânăr poreclit Pirata, este acuzat de trei crime, un altul este închis de opt ani și așteaptă de atunci să fie judecat pentru patru crime, spune Marian în filmare.

Românul spune că nu duce lipsă nici de vizite conjugale, acestea având loc oricând vrea el, și inclusiv fiul său minor are voie să-l viziteze alături de soția sa.

„Mă pregătesc că acuma vine și fi-miu pe la mine, cu nevastă-mea. Aici la mine vine familia când vreau eu. Nevastă-mea vine seara și pleacă a doua zi. Iar cu băiatul, cum e minor, fac ăștia o excepție mare. Dacă vine vreun control când e băiatul aici în pârnaie, îl arestează și pe director și pe toți”, spune Marian într-un filmuleț. Bărbatul s-a lăudat că a avut un porc în închisoare – pe care, de altfel, l-a și tăiat alături de colegii săi -, dar și un grătar unde își poate face oricând mâncare. Marian pretinde că poate fugi oricând din închisoare, însă „nu vrea”, pentru că oamenii de acolo îl „respectă prea mult”.

sursa

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Zelenski trebuie să restabilească relațiile cu Trump

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este întâmpinat de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul Consiliului miniștrilor apărării al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, 17 octombrie 2024.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru BBC că a vorbit cu Zelenski de două ori de la disputa președintelui ucrainean cu Donald Trump la Casa Albă. Oficialul olandez a declarat că nu are libertatea de a dezvălui conținutul acestor conversații, dar a împărtășit un lucru: i-a spus lui Zelenski că „trebuie să respectăm” ceea ce Trump a făcut deja pentru Ucraina.

În acest sens, el a reamintit că prima administrație Trump a transferat Ucrainei rachete antitanc Javelin – „chiar trebuie să îi acordăm credit lui Trump”, a spus secretarul general al NATO. Zelenski trebuie să „găsească o cale” de a restabili relațiile cu președintele american, a subliniat Rutte.

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului1 martie 2025, Chișinău – O expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, ce marchează 33 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, a fost lansată, astăzi, în fața Casei Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale, și, în paralel, la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.

Expoziția din fața Executivului a fost deschisă de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul expoziției sunt prezentate fotografii realizate de regretatul fotojurnalist Nicolae Pojoga, care a surprins secvențe unice cu evenimentele de acum 33 de ani, cu eroii care au luptat pentru integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Alte fotografii, parte ale aceleiași expoziții, sunt expuse pe gardul Președinției și al Parlamentului.

Precizăm că cele trei instituții – Guvernul, Președinția și Parlamentul, au organizat acțiunea într-un efort unitar de a readuce în atenția publică și a generațiilor tinere eroismul veteranilor și momentele tragice prin care a trecut țara noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-10 martie.

Amintim că, mâine, 2 martie, Guvernul desfășoară o serie de activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992.

La ora 10:00, cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Memoriei – coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Cu mărțișoare și puieți, Ministerul Mediului invită cetățenii la campania de împădurire #GenerațiaPădurii

În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii.

Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, ce va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025”

Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.

Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.

Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți.

Cum arată gemene siameze, separate cu succes după o operație de 10 ore: ”Acum se uită una la cealaltă și își zâmbesc!”
Articolul anterior
Spaima unei mame care și-a găsit fetița de doi ani încuiată în grădiniță, singură și cu luminile stinse
Articolul următor
Close menu