Un accident s-a produs ieri, 9 septembrie, într-un sat din raionul Briceni. Un tânăr, fiind la volanul unui tractor, a pierdut controlul asupra vehiculului și, drept urmare, mijlocul de transport s-a răsturnat, transmiteȘtiri.md.
Potrivit ofițerului de presă al IP Briceni, Svetlana Talpă, pe data de 9 septembrie, în jurul orei 18:17, Poliția din regiune a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier la intrarea în satul Colicăuți, .
La fața locului, polițiștii au constatat preliminar că un tânăr în vârstă de 19 ani, aflat la volanul unui tractor MTZ, a pierdut controlul asupra vehiculului, iar tractorul s-a răsturnat.
Tânărul a avut nevoie de asistență medicală și a fost transportat la Spitalul Raional pentru îngrijiri medicale. Testul alcoolscopic efectuat a confirmat rezultatul negativ.
În prezent, polițiștii continuă să investigheze circumstanțele exacte ale accidentului.
Municipalitatea a dat startul tradiționalei caravane de Crăciun
Primăria Chișinău a dat startul tradiționalei caravane a cadourilor de Crăciun, alături de principalul erou al sărbătorii – Moș Crăciun, care a pornit în vizită la cei mai mici locuitori ai Capitalei, nerăbdători să-l întâlnească după un an întreg de așteptare,informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Primii care s-au bucurat de darurile oferite de municipalitate au fost copiii cu dizabilități accentuate și severe de la Centrul de plasament pentru copii separați de părinți „Lumina”, din sectorul Centru.
În cadrul vizitei, Moș Crăciun a oferit fiecărui copil cadouri, transformând timpul petrecut împreună într-o adevărată aventură plină de dulciuri, distracție și voie bună.
Centrul de plasament „Lumina”, aflat în subordinea Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului, găzduiește în prezent 20 de copii separați de părinți, precum și copii cu dizabilități accentuate și severe, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani.
Accidentul de la Edineț soldat cu trei morți: Ministrul Ala Nemerenco oferă detalii despre fetița rămasă orfană
Fetița de 10 ani, care și-a pierdut părinții și bunica, în accidentul cumplit din Rîșcani, se simte mai bine, însă rămâne internată în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Bălți. Copila nu cunoaște, deocamdată că a rămas orfană. Anunțul a fost făcut astăzi, 18 decembrie, de ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, scrie NewTV.
“Fetița, în principiu, se află într-o stare mai bună, ea este conștientă, dar este menținută deocamdată în secția de terapie intensivă, doar din punct de vedere al aspectului psihologic, deoarece transferul ei, care, de fapt, starea de sănătate îi permite într-o secție comună, ar putea, cumva, ca ea să afle faptul că a rămas fără părinți și bunică. Deocamdată, medici ascund acest lucru pentru a nu o trauma. Din acest motiv, ea este menținută în continuare în secție de terapie intensivă, în care accesul altor persoane nu este permis. Dar fetița este bine, per general, mai bine” a menționat Ala Nemerenco.
Amintim că accidentul rutier s-a produs pe 15 decembrie, pe traseul M5, în direcția raionului Edineț. Potrivit oamenilor legii, un tânăr de 19 ani, fără permis, a ieşit pe contrasens şi s-a izbit de automobilul în care se afla un polițist și soția sa, care au decedat pe loc. Ulterior, la spital, s-a stins din viață o altă femeie care era în interiorul automobilului – mama soției polițistului. A patra pasageră este fetița cuplului, în vârstă de 10 ani, care a fost transportată la Spitalul Clinic Bălți.
Tânărul care a provocat accidentul a primit 30 de zile de arest preventiv.
Noi termene pentru testarea tehnică a vehiculelor
Periodicitatea inspecțiilor tehnice pentru autovehicule va fi extinsă, iar defecțiunile tehnice vor fi clasificate în baza unui nou sistem. Acestea, dar și alte prevederi, se conțin în Regulamentul cu privire la inspecția tehnică periodică a vehiculelor rutiere, aprobat astăzi de Guvern, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
Regulamentul stabilește noi cerințe și condiții pentru efectuarea inspecției tehnice periodice a vehiculelor rutiere și urmărește alinierea cadrului normativ național la normele europene.
Astfel, pentru mașinile personale mai noi de 10 ani, regulamentul prevede efectuarea testării tehnice o dată la doi ani, față de testarea anuală în prezent. În același timp, pentru autocare, taxiuri, ambulanțe, vehiculele implicate în transportarea mărfurilor periculoase și vehiculele destinate instruirii, mai noi de 10 ani, testarea tehnică se va face o dată în an și nu o dată la 6 luni cum este în prezent.
Un element nou inclus în regulament se referă la sistemul de clasificare a defecțiunilor tehnice, care prevede măsuri diferențiate pentru fiecare categorie de defecțiuni, și anume:
• defecțiuni minore – permit vehiculului să rămână în circulație fără necesitatea unei noi inspecții;
• defecțiuni majore -necesită remedierea problemelor într-un termen stabilit;
• defecțiuni periculoase – vehiculul este exclus din circulație până la remedierea completă.
Totodată, vor fi simplificate procedurile de identificare a vehiculelor și a proprietarilor acestora. Șoferii vor trebui să prezinte doar actele personale la inspecție, iar verificarea datelor vehiculului se va realiza automat prin intermediul sistemului AutoTest.
Aceste reglementări vor limita circulația pe drumurile publice a vehiculelor rutiere care nu corespund pe deplin normelor tehnice, vor încuraja reînnoirea parcului de autovehicule, dar și vor diminua numărul de accidente rutiere, protejând astfel viețile cetățenilor implicați în trafic.