Un tănăr moldovean a parcurs cu bicicleta peste 23 de mii de km și a vizitat 30 de țări europene

Ambițios și tenace, și-a dus visul până la capăt, străbătând Europa cu bicicleta. Timp de un an, Stefan Gîncu a parcurs 23 de mii de km și a vizitat 30 de țări. Călătoria pe două roți l-a costat cinci mii de euro.

Ciclistul de 27 de ani a început maratonul anul trecut de Ziua Independenței Moldovei. ,,Am luat cu mine doar un rucsac cu haine și un cort”.

„Sunt îndrăgostit de România și am decis că de Ziua Independenței Moldovei voi merge acolo pe două roți. La Constanța am decis că ar fi bine să-mi continui traseul prin Grecia. Și atunci am avut ideea să vizitez Italia. Și așa, pas cu pas, am călătorit în toată Europa”, a mărturisit tânărul într-un interviu pentru publika.md.

Ștefan petrecea opt ore pe drum în fiecare zi și dormea ​​noaptea într-un cort. Mâncam unde apucam. „Am încercat să merg prin sate mici. Este foarte important ca în apropiere să fie oameni. Dar a trebuit să călătoresc și prin câmpuri, păduri, parcuri mari.”

Pe drum, Ștefan a încercat să comunice cu localnicii. „Mi-au plăcut foarte mult unele orașe din Croația, Andora mi-a făcut o impresie puternică. A fost uimitor în Norvegia. Îmi amintesc că m-am întâlnit cu italieni. Sunt foarte sociabili.
Nordicii sunt mai reținuți în această privință”.

Reprezentanții diasporei moldovenești au aflat, de asemenea, despre maratonul de ciclism: „Am întâlnit mulți dintre compatrioții noștri care locuiesc în străinătate. Sunt oameni uimitori. M-au ajutat atât din punct de vedere financiar, cât și moral”.

Acum, Stefan Gîncu visează la ciclism în Asia: „La începutul călătoriei, am avut o motivație puternică. Apoi a fost mai mult din inerție. Eram foarte obosit. Dar încă vreau să vizitez o țară asiatică. Dar asta în viitor. Acum trebuie să mă odihnesc”, a mai adăugat ciclistul.

Un bărbat căsătorit şi cu doi copii s-a lăsat păcălit pe TikTok şi i-a trimis 50.000 de euro unei tinere care pretindea că îl iubeşte

Un bărbat din judeţul Iaşi care munceşte de ani buni în Anglia, căsătorit şi cu doi copii, a căzut victimă unei escrocherii „clasice”, pe TikTok. El a trimis 50.000 de euro în contul unei „tinere” care l-a agăţat pe platforma de socializare şi l-a convins că este îndrăgostită de el, scrie adevarul.ro.

 Deși autoritățile și mass-media au avertizat în numeroase rânduri asupra diverselor metode de escrocherii online, acestea funcţionează în continuare, mai ales când e vorba de „iubire adevărată”.

Una dintre cele mai recente victime este un bărbat din Ruginoasa, judeţul Iaşi, care munceşte de ceva ani în Anglia în domeniul construcţiilor, căsătorit şi cu doi copii acasă, care a trimis 50.000 de euro în contul unei tinere care l-a abordat pe o reţea de socializare.

Așa-zisaa lor oveste de dragoste a început în urmă cu şapte luni pe TikTok, timp în care persoana care se ascundea în spatele contului a reuşit să-l convingă pe bărbat că este îndrăgostită nebuneşte de el şi să-i câştige încrederea.

„Mi-a scris că mă iubeşte. Şi-a făcut tricou cu mine. Plângea, mă suna de 30-40 de ori pe zi”, le-a povestit ulterior bărbatul poliţiştilor.

„M-a înjurat, că sunt prost”

Ieşeanul nu a putut rămâne indiferent la declaraţiile tinerei, care printre mesaje emoţionante şi promisiuni îi transmitea şi că are nevoie de bani, astfel că în această perioadă de timp i-a trimis diverse sume de bani, mai mici sau mai mari, ajungând la suma de 50.000 de euro.

„Spunea că vrea să fie cu mine. Că e săracă, n-are bani…”, a mai povestit bărbatul.

A fost cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade s-a produs vineri, 10 ianuarie, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), scrie adevarul.ro.

„În ziua de 10 Ianuarie 2025, la ora 15:49:26 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, PRAHOVA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.2, la adâncimea de 140.0 km”, a transmis INCDFP.

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 47km SE de Brașov, 50km N de Ploiești, 57km SE de Sfântu-Gheorghe, 64km NV de Buzău, 72km NE de Târgoviște, 91km V de Focșani. 

Ultimul cutremur din zona seismică Vrancea a avut loc la 27 decembrie 2024.

Trump, primul președinte american condamnat penal. Ce sentință a primit, cu doar 10 zile înainte de preluarea mandatului

Judecătorul Juan Merchan l-a condamnat pe Donald Trump la eliberare necondiționată, permițând președintelui ales să evite închisoarea, amenzile sau probațiunea, scrie adevarul.ro

Donald Trump este primul președinte al SUA condamnat într-un proces penal. El a fost condamnat pentru falsificarea unor documente contabile care dovedeau plăți către o actriță de filme pentru adulți, prin care îi cumpăra tăcerea legată de o aventură extraconjugală.

Președintele ales a fost găsit vinovat pentru 34 de infracțiuni legate de folosirea banilor din campania electorală din 2016. 

Judecătorul Juan Merchan a indicat anterior că liderul republican nu va face închisoare pentru faptele comise. Cu toate că nu va avea o pedeapsă privativă de libertate, Donald Trump va rămâne cu statutul de infractor condamnat.

„Protecția acordată funcției de președinte nu este un factor atenuant. Ele nu reduc gravitatea infracțiunii și nici nu justifică săvârșirea acesteia în niciun fel”, a spus judecătorul.

Președintele ales și avocatul său a strigat că este „o nedreptate”, iar Donald Trump le-a mulțumit amenințător procurorului și judecătorului. 

Inițial, Donald Trump urma să fie condamnat pe 11 iulie. O decizie a Curții Supreme a SUA, dată pe 1 iulie, le-a conferit președinților americani o imunitate largă împotriva urmăririi penale.

Pe 3 ianuarie judecătorul Juan Merchan a decis că nu există niciun impediment legal pentru pronunțarea sentinței, moment programat să aibă loc pe 10 ianuarie.

Ilustrație creată de specialiști. Cum se răspândește virusul în cazul persoanelor vaccinate și a celor nevaccinate
Articolul anterior
Știai care sunt diferențele dintre RMN și tomografia computerizată? Iată avantajele și dezavantajele fiecăreia
Articolul următor