Universitatea Tehnică din Moldova pregăteşte mai multe scenarii pentru noul an de studii

Este foarte puţin probabil ca noul an universitar să se desfășoare în stil clasic, în discuţie fiind un scenariu hibrid, cu prezenţa în grupuri mici a studenţilor, care să participe fizic doar la activități practice, lucrări de laborator, prelegeri la materiile cu un număr mic de studenți prezenți în sala de curs, potrivit rectorului Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Viorel Bostan.

separator
Rectorul UTM susţine că „prelegerile pentru serii mai mari vor fi oricum online, fiindcă nu poţi să ai într-o aulă universitară 100 sau 200 de studenţi, or, aceste măsuri vor preveni și limita îmbolnăvirile cu noul Coronavirus”.

„În funcție de evoluţia şi tendinţa situaţiei epidemiologice a infecţiei COVID-19 şi recomandările Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, precum și ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, scenariul pe care sperăm să-l putem implementa, începând cu semestrul de primăvară, este să revenim la modalitatea clasică de predare, atât de necesară învățământului superior tehnic ingineresc”, a estimat Viorel Bostan.

Rectorul Universităţii Tehnice a relevat că este „foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică, din 1 septembrie. Ne-am dori, dar nu cred că se va întâmpla lucrul acesta”.

La UTM au fost create grupuri de lucru și s-a decis începerea filmărilor, atât Prelegeri, Seminare, cât și Lucrări de Laborator pentru studenții anului I, care vor acoperi suportul de curs la circa 18 discipline de studii, aferente următoarelor domenii: matematică; fizică; chimie; mecanică; programare; desen tehnic.

Lecțiile video înregistrate vor fi stocate pe platforma Universității cu acces gratuit pentru oricine va accesa domeniul web – utm.md. Acest lucru nu înseamnă că studenții nu trebuie să meargă la cursuri, însă în orice moment, studentul va putea urmări din nou prelegerea sau ora practică înregistrată, acest lucru fiind un suport în plus în cazul scenariului hibrid de studii.

Până în prezent, personalul și cadrele didactice implicate în acest proiect au filmat peste 400 de ore academice și au editat peste 200 de ore, obiectivul programului constituind circa o mie de ore academice, disponibile din 1 septembrie.

sursa: www.moldpres.md

Mesajul Maiei Sandu de Ziua Profesorului

Președintele Maia Sandu a venit cu mesaj adresat tuturor dascălilor cu ocazia Zilei Profesorului, marcată în data de 5 octombrie, informează unica.md.

”Dragi profesori, la mulți ani! Pe umerii voștri stă, la drept vorbind, viitorul Moldovei – viitorii medici, ingineri, economiști, artiști, brutari, viitorii profesori!

Ca dumneavoastră să puteți crește acest viitor, noi, statul, comunitatea și părinții, trebuie să fim alături de voi în prezent. Să vă oferim venituri pe merit, respectul cuvenit și toată colaborarea necesară pentru a ridica un copil.

doresc să intrați cu dragoste și răbdare în clasă. De dragostea pe care o simt elevii, de disciplina de lucru pe care le-o insuflați și valorile democratice pe care le transmiteți depinde ce fel de generație creștem.

Dragi educatori, învățători, profesori, bibliotecari, directori, psihopedagogi, logopezi, cadre didactice de sprijin, angajați din sistemul educațional din toată Moldova, plecăciunile noastre!”, a scris președintele într-o postare.

Numărul de profesori a scăzut cu 3.000 în ultimii trei ani

Numărul cadrelor didactice care activează în sistemul de învățământ a scăzut în ultimii trei ani cu mai bine de 3.000. În anul de studii 2023-2024, în Moldova activau 45.800 de profesori, dintre care 86% femei și 14% bărbați, asta pe când în 2018-2019 numărul pedagogilor depășea 49.000, scrie safenews.md.

Salariul mediu brut al unui profesor a fost, în anul trecut, de 12.094, ceea ce înseamnă circa 98% față de câștigul mediu pe economie, arată datele Biroului Național de Statistică.

Cei mai mulți pedagogi sunt în învățământul primar și secundar general – circa 57%, urmat de domeniul de educație timpurie – 27,4%, învățământul superior – 8% și cel profesional tehnic – 7,8%.

În instituțiile de învățământ primar și secundar general, cei mai mulți profesori, – 1.600,  predau limba și literatura română, 2.500 – limbile străine, 1.700 – predau matematica, 1.300 – istoria și 1.100– limba și literatura rusă.

Lemne transportate ilegal în microbuze

În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei cazuri de transport ilegal de lemne, în care cetățeni moldoveni transportau masă lemnoasă fără documente justificative. În total, în trei microbuze se aflau 11 m³ de lemn. Cazurile au avut loc în ultimele 48 de ore, pe direcția localității de frontieră Tochile-Răducani, raionul Leova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În primul caz vizează doi locuitori ai satului Lozova, raionul Strășeni, cu vârste de 30 și 31 de ani. Aceștia au fost șoferii a două microbuze încărcate cu 6 m³ de masă lemnoasă din ștejar. Tinerii nu au putut prezenta niciun document de proveniență pentru lemnul transportat.

Într-un alt incident, pe traseul dintre localitățile Tomai și Cupcui, o echipă mixtă formată din polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului Vânătoresc și Piscicol, precum și cei din Inspectoratul de Protecția Mediului, a oprit un microbuz condus de un locuitor din Hâncești. În vehiculul acestuia erau găsiți 5 m³ de lemn tare despicat, tot fără acte de proveniență.

Conform legislației în vigoare, microbuzele încărcate cu lemne au fost indisponibilizate și transmise Inspectoratului Ecologic Leova și Inspectoratului de Protecția Mediului. Cercetările continuă.

408 cazuri noi de Covid-19, confirmate în ultimele 24 de ore
Articolul anterior
13 moldoveni au decedat de Coronavirus în ultimele 24 de ore
Articolul următor