Unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood a anunțat că suferă de cancer

Actorul Dolph Lundgren, cunoscut din francizele cinematografice „Rocky”, „The Expendables” şi din alte filme de acţiune, a dezvăluit într-un interviu difuzat în emisiunea „In Depth With Graham Bensinger” că duce departe de atenţia mass-media o luptă împotriva cancerului, după ce medicii i-au descoperit o tumoare la unul dintre rinichi în 2015, informează joi CNN, conform ziare.com.

Apoi, starul suedez, în vârstă de 65 de ani, a crezut că suferea de reflux gastric în 2020, dar s-a dovedit că în organismul său apăruseră între timp alte tumori, care au fost extirpate pe cale chirurgicală.

„Lucram la un film pe care urma să îl regizez şi în care trebuia să joc rolul principal în acea toamnă. Doctorul mi-a telefonat când eram în Alabama, pregătit să filmez, şi mi-a spus că au găsit încă o tumoare la ficat. Atunci mi-am spus: ‘OK, asta e’. Acela a fost punctul în care am început să cred că era vorba despre ceva grav”, a dezvăluit actorul.

Acelaşi medic l-a informat ulterior că tumoarea era atât de mare, încât devenise inoperabilă.

Artistul a urmat din acest motiv un tratament diferit, despre care logodnica sa, Emma Krokdal, a dezvăluit că i-a cauzat efecte secundare îngrozitoare.

„Gura lui s-a inflamat foarte mult. Mâinile îi erau umflate, picioarele la fel, nu putea să mănânce nimic cald, nimic rece şi nimic condimentat. Era o adevărată luptă să înghită mâncarea, aşa că a continuat să slăbească”, a adăugat ea.

Dolph Lundgren, unul dintre starurile francizelor „Rocky” şi „The Expendables”, a dezvăluit că un oncolog l-a anunţat că mai avea de trăit doar doi sau trei ani, deşi a simţit la un moment dat că medicul care i-a spus acel lucru nu credea cu adevărat că actorul urma să supravieţuiască atât de mult.

Fiica actorului, Ida Lundgren, în vârstă de 27 de ani, devine extrem de emoţionată când vorbeşte despre tatăl ei.

„Am avut o discuţie cu tatăl meu despre ceea ce se va întâmpla dacă el va muri şi despre lucruri de acest gen. A fost o conversaţie îngrozitoare”, a declarat ea.

Din fericire, Dolph Lundgren a solicitat o a doua opinie de la medicul oncolog Alexandra Drakaki, care a efectuat o altă biopsie. Ea a descoperit o mutaţie care face acel tip de cancer să devină tratabil prin medicaţie, datorită căreia tumorile s-au micşorat cu 90%.

„Există anumite părţi din organismul său la care cancerul răspunde foarte bine din punct de vedere medical. Există anumite leziuni care nu mai pot fi văzute acum. Aşadar, rezultatul este peste aşteptări”, a declarat Alexandra Drakaki.

„Acum apreciez viaţa mult mai mult. O apreciez în fiecare zi”, a concluzionat starul suedez.

Panourile fotovoltaice nu mai sunt în trend? A apărut o nouă pentru captarea energiei solare

Panourile fotovoltaice nici n-au apucat bine să producă energie ieftină, că au şi ieşit din trend. Asta pentru că a apărut o nouă metodă pentru captarea energiei solare.

Aproape o jumătate de milion de sisteme solare conectabile (plug-in) sunt instalate în Germania, cele mai multe dintre ele ocupând un loc perfect pe balcoanele clădirilor.

Ce sunt balcoanele solare?

Balcoanele solare sunt doar un element al procesului mai amplu de tranziție solară din Europa, explică Jan Osenberg, consultant de politici la asociația SolarPower Europe.

Balcoanele solare se deosebesc de acoperișurile solare prin dimensiune. În principiu, sistemele care se montează pe balcon constau într-un panou sau două care se conectează la priză.

Aceste unități produc cam 10% din energia pe care o furnizează panourile fotovoltaice clasice montate pe acoperiș.

Până acum, au fost montate 50.000 de dispozitive fotovoltaice noi. Acest boom provine din „cultura solară foarte puternică” a Germaniei, potrivit unui expert consultat de Euronews.

Cum se instalează

„Le considerăm niște elemente ale acoperișurilor solare, dar și ceva diferit. Practic, le privim ca pe un trend pentru toată infrastructura posibilă de generare a energiei solare”, a completat expertul.

Panoul fotovoltaic pentru balcon e mult mai ușor de instalat: cumperi online kitul și n-ai nevoie de un instalator pentru a-l monta, spre deosebire de panourile pentru acoperiș, pe care doar tehnicienii autorizați le pot monta pentru a evita riscurile de incendiu.

Germania este una dintre primele țări care au investit în tehnologia solară, iar acum are cea mai mare producție de energie solară din Europa.

Lista structurilor potrivite pentru panourile solare plug-in include trenurile, autostrăzile, parcările, plafoanele mașinilor, fațadele clădirilor – aproape orice structură poate capta energie solară.

Avantajele balcoanelor solare

-au acumulatori pentru stocarea energiei produse, care se montează între panou și invertor

-dispun de aplicații care se instalează în telefon

-în cazul chiriaşului dintr-un apartament, dacă se mută, omul nu pierde investiția, ci o ia cu el.

sursa

Dubai va investi 35 de miliarde de dolari pentru construirea celui mai mare aeroport din lume

Conducerea din Dubai a aprobat un proiect de 128 de miliarde de dirhami (35 de miliarde de dolari) pentru construirea unui nou terminal de pasageri la Aeroportul Internaţional Al Maktoum din emirat, care îl va face de cinci ori mai mare decât principalul aeroport internaţional din Dubai şi cel mai mare din lume, scrie G4Media.ro.

”Aeroportul Internaţional Al Maktoum se va bucura de cea mai mare capacitate din lume, ajungând până la 260 de milioane de pasageri”, potrivit şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum, conducătorul Dubaiului şi prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite.

Aeroportul Internaţional Dubai a deservit anul trecut 86,9 milioane de pasageri, fiind al doilea cel mai mare din lume după Aeroportul Internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta, SUA.

Toate operaţiunile de pe Aeroportul Internaţional Dubai, în prezent al doilea cel mai aglomerat din lume ca trafic de pasageri, vor fi transferate acestuia în următorii ani, se arată în comunicat, adăugând că noul aeroport va avea 400 de porţi de avioane şi cinci piste paralele.

”Noile tehnologii aviatice vor fi folosite pentru prima dată în sectorul aviaţiei”, a adăugat acesta.

Centrul de presă din Dubai a distribuit redări digitale ale aeroportului planificat, care au arătat imagini futuriste ale infrastructurii aeroportuare extinse, terminale enorme şi design-uri cu aspect de era spaţială.

Aeroportul se va afla în Dubai South, la capătul sudic al strălucitoarei capitale comerciale a Emiratelor Arabe Unite, care este în curs de dezvoltare imobiliară şi logistică.

În jurul aeroportului va fi construit un oraş complet nou, despre care conducătorul Dubaiului a spus că va crea cerere de locuinţe pentru un milion de oameni.

Actualul aeroport internaţional principal din Dubai se află la capătul de nord al emiratului, ceea ce înseamnă o schimbare dramatică probabilă a modelelor de trafic şi a planurilor de transport pentru călători, odată ce noul hub de călătorie va deveni complet funcţional.

Noul oraş din jurul aeroportului ”va găzdui companiile de top din lume în sectorul logisticii şi al transportului aerian. Construim un nou proiect pentru generaţiile viitoare, asigurând o dezvoltare continuă şi stabilă pentru copiii noştri şi copiii lor. Dubai va fi aeroportul lumii, portul său, nodul său urban şi noul său centru global”, a spus şeicul Maktoum.

Şeicul Ahmed bin Saeed Al Maktoum, CEO al companiei aeriene emblematice din Dubai, Emirates Airline, a postat imagini pe X cu el însuşi, cu conducătorul Dubaiului, privind planurile pentru noile dezvoltări.

”Al Maktoum International va fi noua casă a @emirates, @flydubai şi a tuturor companiilor aeriene partenere care conectează lumea către şi dinspre Dubai. Investim pentru a oferi cele mai bune experienţe de călătorie viitoare, cele mai bune capacităţi logistice din lume şi pentru a contribui la agenda economică D33 a Dubaiului”, a scris el, referindu-se la Emirates Airline şi la filiala sa low-cost FlyDubai.

Agenda D33 a Dubaiului îşi propune să dubleze dimensiunea economiei oraşului până în 2033, atrăgând mai multe investiţii, talente şi diversificare economică.

Aeroportul Internaţional Al Maktoum, care poartă şi numele de Dubai World Central (DWC), este proiectat să acopere 27 de mile pătrate când va fi finalizat.

Pe lângă capacitatea proiectată de 260 de milioane de pasageri anual, îşi propune să aibă şi o capacitate de 12 milioane de tone de marfă pe an.

”Prima fază” a proiectului este aşteptată să fie gata în 10 ani, cu o capacitate de a găzdui 150 de milioane de pasageri anual, a spus CEO-ul Emirates.

“Este mai bine să fii în UE!”. Premierul polonez Donald Tusk afirmă că peste cinci ani Polonia va fi mai bogată decât Marea Britanie

Premierul polonez Donald Tusk a promis miercuri, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la aderarea țării sale la UE, că peste cinci ani venitul pe cap de locuitor al Poloniei va fi peste cel al Marii Britanii, țară care a părăsit Uniunea Europeană în 2020, devenind primul stat din istorie care s-a retras din UE.

Într-un mesaj pe platforma de socializare X (ex-Twitter), Tusk a făcut aceste remarci în contextul în care Marea Britanie are loc o “dezbatere aprinsă” provocată de previziunile Băncii Mondiale, potrivit cărora venitul pe cap de locuitor va fi mai mare în Polonia decât în Marea Britanie în 2025.

“Și vă promit acest lucru: la cea de-a 25-a aniversare, polonezii vor fi mai bogați decât britanicii. Este mai bine să fii în UE!“, a spus Tusk, cel care a fost președinte al Consiliului European în perioada desfășurării referendumului privind Brexit și în etapa negocierilor de retragere a Regatului Unit din UE.

Un raport publicat în luna ianuarie de Cambridge Econometrics la solicitarea primarului Londrei arată că economia britanică este cu aproape 140 de miliarde de lire sterline mai mică din cauza Brexitului. De asemenea, alte cercetări indică faptul că economia britanică este cu 2,5% mai mică decât ar fi fost în cazul în care tabăra “Remain” ar fi câștigat referendumul, potrivit CaleaEuropeană.ro.

Datele Băncii Mondiale arătau în urmă cu trei ani că PIB-ul pe cap de locuitor a fost de 44.979 dolari în Marea Britanie și 34.915 dolari în Polonia. Estimările indicau că Polonia – dacă își va menține creșterea medie anuală de 3,6% – va depăși Marea Britanie până în 2030.La data de 1 mai 2004 a avut loc cel de-al cincilea val de extindere din istoria UE, când zece țări au aderat la UE: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Aceasta a fost cea mai mare extindere din punctul de vedere al populației și al numărului de țări, momentul fiind denumit colocvial “Big Bang”.De atunci, UE s-a mai extins în 2007, cu aderarea României și a Bulgariei, și în 2013, prin aderarea Croației.

sursa

Vremea ploioasă se va menține până la mijlocul lunii iunie, susțin meteorologii
Articolul anterior
Chișinăul cere Londrei extrădarea politicianului Cavcaliuc
Articolul următor