Vacanță cu bucluc: Șeful Inspectoratului de Mediu, criticat dur pentru o fotografie lângă mașina sa

Șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, a fost dur criticat de internauți, după ce a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare lângă un automobil de model Dacia Duster pe malul Mării Negre. „Automobilul cu numere de înmatriculare IPM 001 nu este înmatriculat sau nu este al Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Este un automobil personal al unui prieten și cred că deja întrebarea aceasta este epuizată”, precizează Bulmaga, scrie unimedia.info.

Astfel, internauții l-au acuzat pe șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului că a mers în vacanță cu mașina de serviciu.

Ion Bulmaga a venit cu o reacție pe facebook în care a ținut să facă mai multe precizări.

„Am postat pe pagina mea o poză în care apăream lângă un automobil cu numerele de înmatriculare IPM 001. Ulterior au început mai multe reacții, sunete, mesaje – „șterge poza” sau „cum îți permiți cu automobilul de serviciu să pleci la mare?”. Moldoveni. Ca să fie clar pentru toată lumea, automobilul de model Dacia Duster cu numere de înmatriculare IPM 001 nu este înmatriculat sau nu este al Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

Este un automobil personal al unui prieten și cred că deja întrebarea aceasta este epuizată. Ca să fac o încheiere, celor care vorbesc neargumentat, necunoscând situația, chiar le sugerez trei lucruri înainte de a deschide gura să se asigure că limba este conectată la creier, orice informație pe care o expun să se asigure că este veridică și să respecte dreptul fiecăruia la viața sa privată”, a explicat Ion Bulmaga.

Fotografia a fost făcută pe malul mării, în orașul Constanța din România.

Comisia Europeană îi acuză pe șefii Eurovision. Care este motivul? ,,Au făcut un cadou pentru „inamicii Europei”

Decizia Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) de a interzice drapelul UE la finala Eurovision de sâmbătă a fost un cadou pentru „inamicii Europei”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreședinte al Comisiei Europene, pentru Politico, citat de b1.ro.

Margaritis Schinas s-a arătat revoltat de decizia EBU, care a exclus în premieră alte drapele decât cele ale țărilor participante.

Comisarul european consideră că măsura a fost nepotrivită, având în vedere că suntem tot mai aproape de alegerile europarlamentare și a venit într-un moment în care mii de protestatari gruzini se adunau pe străzile din Tbilisi ca să își exprime susținerea pentru valorile democratice pe care le reprezintă UE.

„Nu pot găsi o explicație logică pentru care EBU face acest lucru. Și la ce ajută? Cu mai puțin de o lună până la alegerile europene, cine câștigă din interzicerea drapelului UE la Eurovision? Doar euroscepticii și inamicii Europei”, a subliniat Margaritis Schinas.

Decizia EBU a fost criticată și de purtătorul de cuvânt a Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

„Este cu siguranță regretabil să interzicem drapelul care este steagul tuturor membrilor UE și al altor membri din Consiliul Europei care iau parte la concurs, și care este arborat adesea de drapele naționale pe clădiri publice”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Flux imens de mașini pe traseele din țară care duc spre Chișinău. Se circulă bară la bară

La această oră (17:00), 13 mai 2024, se atestă flux sporit de transport spre municipiul Chișinău pe traseul R6 (Orhei-Peresecina-Ratuș-Măgdăcești). Moldovenii care au petrecut Blajinii în localitățile din țară se întorc în Capitală.

În satul Mitoc polițiștii au aplicat banda reversibilă pentru a defluidiza traficul. Poliția anunță că, pe unele intrări în capitală, la necesitate, va fi redirecționat transportul ca să nu se formeze ambuteiaje.

Conducători auto sunt rugați:

– respectați regulile circulației rutiere; 
– conduceți cu prudență;
– fiți atenți la pietoni;
– nu staționați în locuri interzise, pentru a nu bloca circulația.

Pentru a preveni producerea unor evenimente neplăcute, recomandăm pietonilor să fie maxim prudenți la traversarea străzilor și să nu o facă în locuri interzise.

Fiți prudenți la drum, păstrați-vă calmul și respectați solicitările polițiștilor.

Au încins grătarul și au sărbătorit cu muzică răposații. S-a întâmplat astăzi, în Moldova

Cu mesele pline de bucate, romii din diferite regiuni ale Republicii Moldova au sărbătorit Paștele Blajinilor. La Soroca romii au întins mese copioase cu bucate preparate acasă, buchete de flori, ouă cu pietricele, plăcinte, dar și băuturi alese, transmite www.stiri.md.

La Glodeni aceștia au încins grătarul și au sărbătorit cu chef răposații. De asemenea, romii din Chișinău și Florești s-au remarcat prin pomenile luxoase, bucatele sofisticate, pască grandioasă, rațe umplute, miel sau pește la cuptor și muzică ce răsuna tare.

foto: captura www.stiri.md; www.protv.md

Doi moldoveni, aflați în căutare internațională, extrădați din Rusia
Articolul anterior
Primăria s-a autosesizat! Anchetă în cazul celor 30 de copii care s-au intoxicat la o tabără din Capitală. În ce stare sunt minorii
Articolul următor