Vacanțe mai scumpe pentru românii care vor să meargă în Grecia. De anul viitor, toți cei care vor ajunge pe teritoriul elen vor plăti o taxă climatică zilnică.
Vorbim despre o taxă prin care grecii vor să acopere distrugerile făcute de incendiile și inundațiile violente. Premierul statului elen a explicat recent că taxa pe climă este una sezonieră și va fi plătită din martie, până în octombrie, în funcție de tipul de cazare. Un euro si jumătate pe zi va scoate din buzunar fiecare turist care va sta într-un apartament închiriat.
Dacă vorbim despre hoteluri, taxa ar putea ajunge și la 10 euro pe zi pentru o cazare la cinci stele, potrivit ministrului. Astfel, pentru un sejur de 7 nopti la un hotel de 5 stele am plăti 70 de euro pe taxa pe climă. Incendiile din Grecia au făcut ravagii anul trecut. Comisia europeană a spus că focarul din nord estul țării a fost cel mai mare focar întregistrat vreodată în UE. Atunci, a fost arsă complet o suprafață mai mare decât a New York-ului, peste 120 de mii de hectare. După incendii, Grecia s-a confruntat cu cele mai grave inundații din 1955. Într-o singură zi, a plouat cât ploua în medie într-un an. O întreagă regiune s-a transformat într-un lac imens, iar oamenii au fost salvați cu elicopterele.