Anul acesta, Gala Generozității a ajuns la cea de a V-a ediție. Evenimentul care îmbină cultura și spiritul de binefacere, organizat în mod tradițional la sfârșitul anului, a avut loc Sala cu Orgă. Soprana Valentina Nafornița, artista a cărei voci a cucerit cele mai faimoase scene din lume și cea care este patronul organizației CCF/HHC Moldova, a revenit acasă pentru un concert de excepție.
Două nume extrem de apreciate și solicitate la cele mai mari festivaluri și concerte din lume, soprana Valentina Nafornița și viorista Rusanda Panfili au cucerit cei peste 500 de spectatori prezenți în sală.
Baritonul Mihail Dogotari, soțul sopranei, laureatul mai multor concursuri internaționale și susținător și reprezentant special CCF/HHC Moldova, alături de maestrul Andriy Yurkevych și tinerii talentați de la Moldovan National Youth Orchestra au întregit atmosfera, creând o seară specială.
Evenimentul a fost organizat pentru a aduna fonduri în susținerea copiilor din orfelinate și din familiile social vulnerabile, așa încât aceștia să crească alături de familie.
Seara a continuat cu o cină selectă la Restaurantul Mezzo, unde au fost licitate obiecte exclusiviste.
Banii colectați în urma evenimentului, vor fi orientați în susținerea programului de sprijin familial CCF/HHC Moldova, ce militează pentru îngrijire familială a copiilor, înlocuind sistemul rezidențial (orfelinatele).