„Veşnică amintire pentru tine! Îţi mulţumesc pentru tot!”. A fost ucis de ruşi în masacrul de la Bucha, la 12 zile de la ziua sa de naştere

O nouă tragedie a lovit sportul din Ucraina. Alexei Tsybko, fost căpitan al naţionalei de rugby, a murit în luptele pentru eliberarea oraşului Bucha, acolo unde soldaţii ruşi au comis mai multe orori.

Colaj Instagram – Profimedia

Alexei Tsybko, în vârstă de 55 de ani, a murit în luptele pentru eliberarea oraşului Bucha. Conform Anastasiei Gerasimenko, acesta ar fi murit pe 31 martie. De altfel, Anastasia a fost cea care a confirmat decesul lui Alexei printr-un mesaj emoţionant postat acum câteva zile. Pe 17 martie, Alexei Tsybko împlinise 55 de ani.

“În timp ce oraşul Bucha era eliberat de ruşi, a murit un bărbat adevărat, un războinic şi un mare patriot, Alexei Tsybko, naşul meu. Veşnică amintire pentru tine. Sunt mândră că ai fost naşul meu. Îţi mulţumesc pentru tot. La revedere, Lesha”, a scris Anastasia Gerasimenko.

Alexei Tsybko a jucat 40 de meciuri pentru echipa naţională a Ucrainei în perioada 1991 – 2003. Acesta a preluat şi banderola de căpitan în final de carieră. După ce s-a lăsat de rugby, Alexei s-a întors în satul Smila şi a înfiinţat o echipă de rugby. Acesta a intrat în politică, iar în 2018 a devenit prima al localităţii natale. A deţinut funcţia până în 2018, scrie fanatik.ro.

Primul lot de ouă din Republica Moldova a ajuns în UE

La data de 20.11.2024, primul lot de ouă de consum (categoria A) din Republica Moldova  a ajuns pe piața Uniunii Europene (UE), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, producătorul care, la data de 08 octombrie 2024, a fost listat cu dreptul de export pe piața europeană, a lansat prima operațiune de export de ouă de consum. 

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) recomandă agenților economici să exploreze piața Uniunii Europene, înaintând, în acest sens,  cererea pentru export la ANSA. 

Suntem deschiși să acordăm tot sprijinul necesar pentru a ajuta operatorii din domeniul alimentar să se alinieze standardele UE prin modernizarea unităților de producere și a centrelor de colectare, marcare și ambalare a ouălor. 

Avem încrederea că, prin efort comun,  accederea produselor autohtone de origine animală, pe cele mai mari piețe internaționale, va fi mai ușoară.

La Chișinău ar putea fi construită o centrală de producere a energiei electrice

La Chișinău ar putea fi construită o centrală de producere a energiei electrice, care să asigure consumul pentru toată țara, a declarat prim-ministrul Dorin Recean, la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”. Potrivit oficialului, licitația pentru un asemenea proiect a fost deja anunțată, iar investitorii prezintă un interes sporit. Scopul autorităților de la Chișinău este de a elimina dependența de importul de energie, a mai precizat premierul, scrie radiomoldova.md.

Am anunțat licitația și avem interes din partea investitorilor să construiască o stație la Chișinău de o capacitate suficientă, încât să ne asigure cu energie în Republica Moldova. Avem o creștere foarte bună a investițiilor în energia regenerabilă, și acest lucru la fel este important. Republica Moldova are toate șansele să aibă o cotă destul de mare a energie verzi. Ceea ce este foarte benefic la energia verde este că nu mai imporți agent termic cum ar fi gaz natural, altfel de combustibil lichid sau solid etc”, a spus Dorin Recean.

Potrivit Energocom, în lunile iulie-septembrie, ponderea energiei produse de Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană constituie 82%, în timp ce termocentralele din Chișinău și Bălți au generat doar 1% din necesarul de consum. Energia regenerabilă acoperă șase la sută din consum, iar restul este achiziționat de pe piața internațională.

Un șofer și-a făcut zob mașina din cauza că nu a ținut cont de condițiile nefavorabile de pe drum

Un alt șofer nu a ținut cont de recomandările Poliției și a derapat cu automobilul de pe traseu, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cu puțin timp în urmă, Poliția din Sîngerei a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe traseul R6, în apropierea satului Biliceniii Noi.

Preliminar s-a stabilit că un Renault condus de un bărbat de 42 de ani, din cauza condițiilor meteo, a derapat de pe traseu tamponând-se într-un copac.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Persoane traumatizate nu sunt.

Poliția reamintește șoferilor să sporească atenția, în contextul condițiilor meteo nefavorabile.

Moldovenii în martie au început să-și caute activ un loc de muncă — se datorează aceasta oare fluxului de refugiați?
Articolul anterior
Roman Abramovici se roagă de prieteni să îi împrumute câte un milion de dolari, ca să-și plătească angajații
Articolul următor