Viața „secretă” a fotbalistului milionar ajuns falit la 39 de ani. Vila abandonată după divorț a ajuns depozit de droguri

La 39 de ani, Jermanine Pennant, fost jucător la Arsenal și Liverpool, care a câștigat sume importante în carieră, a ajuns falit. Presa din Anglia a oferit detalii despre situația ingrată în care se regăsește fostul mijlocaș, care s-a retras în 2018. Ca fotbalist, Pennant a avut salarii uriașe: 30.000 de lire sterline pe săptămână la Liverpool (1,6 milioane de lire sterline pe an) sau 4,2 milioane de lire sterline pe an, la Zaragoza.

EXCLUSIVE: Jermaine Pennant taking in the sun with his girlfriend in Tulum, Mexico

Printre altele, jurnaliștii britanici au amintit de problemele pe care Jermaine Pennant le-a avut cu legea, din cauza consumului de alcool. De altfel, fostul fotbalist ajunsese la un moment dat specialist la TV, dar celebrul post Sky Sports l-a concediat, după ce ar fi mers beat într-o emisiune.

În toamna lui 2022, vila abandonată a lui Jermaine Pennant, care a apărut și în celebrul show Big Brother, a fost incendiată, după ce în prealabil fusese folosită ca depozit de droguri, scrie Daily Star.

Fostul mijlocaș cumpărase conacul, cu peste 1 milion de lire sterline, în 2012, dar îl abandonase ulterior, după divorțul de Alice Goodwin, în 2020.

De atunci, locația fusese transformată de către dealerii de droguri în fermă de cannabis. „Am aflat că acea locație a atras foarte multă atenție în ultima vreme, după ce o fermă de cannabis a fost descoperită acolo, în septembrie.”, declara detectivul Rich Gray, în toamnă, după incendiul de la vila abandonată a lui Pennant.

Pennant a avut probleme și în viața personală: în 2020 a divorțat de modelul Alice Goodwin, cu care era căsătorit din 2014.

The Lost City UK Special Screening in London, UK - 31 Mar 2022

În prezent, Jermaine Pennant este într-o relație cu modelul Jess Impiazzi.

Conform jurnaliștilor de la The Sun, Jermaine Pennant, retras din activitate în urmă cu 5 ani, a fost declarat falit după ce a acumulat datorii de peste 1 milion de lire sterline.

Fostul star din Premier League le datorează sume importante de bani mai multor creditori, inclusiv băncilor. De asemenea Pennant ar avea și datorii către companiile de utilități.

*STRICTLY NOT AVAILABLE FOR DAILY MAIL ONLINE USAGE* Glamour Model Alice Goodwin kisses new boyfriend Josh Richie as they leave the Dakota Hotel in Manchester.

„Datorează o grămadă de bani peste tot. Suma totală datorată este din 7 cifre. Datoriile pe care le are la fisc și la bănci sunt uriașe. Nu și-a plătit ratele la casă și probabil să va fi deposedat de proprietate.”, a declarat un apropiat al lui Jermaine Pennant, pentru The Sun.

Fostul mijlocaș a fost acționat în instanță de creditori, după ce nu a reușit să achite o serie de facturi restante. În ultima vreme, problemele financiare ale lui Jermaine Pennant au crescut. Compania sa, Jermaine Pennant Ltd, a fost dizolvată și radiată din registrul comerțului în 2020.

Cu 24 de apariții în naționala de tineret a Angliei, Jermaine Pennant a evoluat de-a lungul timpului pentru Arsenal, Watford, Leeds, Birmingham, Portsmouth, Liverpool, Real Zaragoza, Stoke City, Pune City, Wigan sau Bury. El s-a retras în februarie 2018.

sursa

Sfânta lumină a fost distribuită preoților și enoriașilor în scuarul Mitropoliei Chișinăului

Focul Haric a ajuns la Chișinău. Acesta a fost adus în Republica Moldova atât de reprezentanții Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove cât și de cei ai Mitropoliei Basarabiei. Sfânta lumină va fi distribuită preoților și tuturor creștinilor, astfel încât să ajungă în toate lăcașele sfinte din țară.

În acest an, focul Haric este distribuit creștinilor și preoților care s-au adunat în fața Catedralei Metropolitane „Nașterea Domnului”, dar și la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul”.

Delegația Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a fost condusă de Preasfințitul Filaret, episcop de Căpriana, care a fost însoțit de doi clerici de la Academia de Teologie.

sursa: www.radiomoldova.md

Focul Haric a ajuns la Chișinău

Clipe de înaltă bucurie duhovnicească au trăit în această seară clericii și închinătorii adunați la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din centrul Capitalei. Delegația Arhiepiscopiei Chișinăului, condusă de ÎPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, alături de consilierii eparhiali și protopopi, au adus Sfânta lumină de la Ierusalim, la sediul Mitropoliei Basarabiei.

Într-o atmosferă de evlavie și rugăciune, Părintele Mitropolit le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea Luminii Sfinte, precizând că aceasta este darul prezenței lui Hristos cel înviat din morți în Biserica Sa.

„Lumina Sfântă este o binecuvântare, o bucurie pentru cei care cred în Hristos, îl mărturisesc pe El și simt iubirea Lui”, le-a spus ÎPS Petru celor adunați la Reședința Mitropolitană.

Părintele Mitropolit s-a rugat ca Mântuitorului nostru Iisus Hristos să ne ajute să simțim binecuvântarea și bucuria Lui pe care ne-o dăruiește din belșug.

Ulterior, Sfânta Lumină a fost distribuită de către protopopii Arhiepiscopiei Chișinăului, care o vor distribui în fiecare parohie din subordine. După împărtășirea Sfintei Lumini, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, se va îndrepta spre Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău, unde va săvârși slujba de Înviere.

sursa: Mitropolia Basarabiei/Facebook

Klaus Iohannis, mesaj de Paște pentru toți românii: „Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruința vieții asupra morții și a luminii asupra întunericului”

Președintele României Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte pentru românii de pretutindeni, dar despre gândurile care se îndreaptă către ”semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”.

”Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii. În aceste zile speciale, gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos”, a transmis, sâmbătă, preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a adăugat că ”Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere”.

”Acestea sunt valorile noastre cardinale, aşezate de generaţii pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creştină. Vă urez tuturor, dragi credincioşi ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală”, a mai transmis şeful statului român.

Cum să arăți elegant după 50 de ani. Sugestii de stil pentru femeile mature
Articolul anterior
Vedetele din România care au început Anul Nou, în destinații de lux
Articolul următor