În timp ce la noi e vară, în Australia e iarnă. Australienii din mai multe zone ale țării au avut parte de un weekend cu vreme de iarnă și viscol, iar în regiuni din sud-estul continentului a nins pentru prima oară în ultimele decenii.
Regiunea Blue Mountains (Munții Albaștri) din statul Noul Wales de Sud, situată la doar 50 de kilometri vest de Sydney, a fost acoperită sâmbătă de un strat de nea, fapt care i-a surprins pe locuitorii din Katoomba, Goulburn și Central Tablelands, neobișnuiți cu o asemenea priveliște.
În localitățile Cootamundra și Tumut din zona Riverina, aflată în același stat, a nins pentru prima oară după aproape două decenii, relatează luni Xinhua. Ultimele zăpezi au fost consemnate în zona în 1985 și 2000, au declarat locuitorii pentru Australian Broadcasting Corporation (ABC).
Un reprezentant al biroului de meteorologie australian, Michael Efron, a declarat că vremea neobișnuită a fost provocată de un „vortex antarctic” format în largul Tasmaniei. Vortexul a fost însoțit de rafale puternice de vânt, cu viteze de până la 100 km/h, care au afectat Noul Wales de Sud, dar și statul Victoria, unde o femeie a decedat după ce un copac a căzut pe mașină în care se află.
La serviciul pentru intervenții de urgență au fost primite sute de apeluri după ce vântul a luat pe sus acoperișurile mai multor locuințe, iar unele zone s-au confruntat cu inundații. Condițiile meteorologice urmează să se amelioreze luni și marți, odată cu apropierea din vest a unui sistem marcat de presiune atmosferică ridicată, scrie ziare.com.
How to prove it snows in Australia pic.twitter.com/hu9sZzFTxw
— Christopher Price (@ChristoPrice) August 10, 2019