Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat în seara de Revelion un mesaj către toți cetățenii țării noastre. „În această seară, nu vă voi spune cât de greu a fost anul care se încheie. O știți foarte bine. L-ați trăit cu toate greutățile sale, sperând acum că se sfârșește și lasă loc unui an mai blând, unui 2023 cu oportunități noi și emoții frumoase”, a spus șefa statului în mesajul de sărbătoare.
În adresarea sa către cetățeni, Președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe toți să facă bilanțul lucrurilor frumoase care s-au petrecut în anul care a trecut, chiar dacă a fost unul foarte dificil.
„Știu bine că astăzi familiile se vor bucura de împlinirile celor dragi – cineva a născut un copil, cineva a învățat să meargă, cineva a obținut locul de muncă dorit, unii au devenit bunici, alții au obținut medalii la olimpiade. E un moment potrivit să ne amintim ce am făcut bun în acest an. Și cu toții, ca țară, să celebrăm reușitele Moldovei”, a mai menționat șefa statului în mesajul său.
Președinta Maia Sandu s-a arătat convinsă că Moldova va reuși datorită oamenilor noștri minunați și că fiecare dintre noi putem face o diferență acolo unde suntem.
„Să întâmpinăm 2023 cu modestie, cu recunoștință și cu speranță că e un început pentru țara noastră. Un început pentru fiecare dintre noi. Iar acum, în ultimele secunde, vreau să vă spun un singur lucru – mergeți cu recunoștință spre cei dragi. Sunați-i, îmbrățișați-i, bucurați-vă unii de alții”, a spus Președinta Maia Sandu.
Discursul integral poate fi citit aici.