Un primar de peste Prut și-a pedepsit fiica într-un mod scandalos. Edilul a filmat-o dezbrăcată. Copila era așezată în genunchi, cu fața la perete și cu mâinile ridicate, în timp ce era certată. Clipul a scandalizat opinia publică.
Traian Ogâgău a recunoscut faptele, dar susține „nimeni nu poate să ne spună cum să ne creștem copiii”.
În plus, primarul dă vina pe PSD că folosește filmarea în campania electorală. ”Viața personală este viață personală și nu poate fi folosită în campanie cu atât mai mult copiii! Defapt ce să ne mai mire, ați dat foc la biserici ca să câștigați alegeri!”
În înregistrarea video, primarul îi cere fetei să repete mai multe fraze: ”Nu mai sunt obraznică și nu mai supăr pe mama și tata”, ”O să fac exerciții și o să învăț”, ”Ce-am făcut astăzi e ieșit din comun” , ”Sunt cea mai obraznică fată din hotelul ăsta”,”Și de acum îs cuminte”,”Și nu mai sunt dezordonată”.
În tot acest timp, fata plânge și este pusă să stea în genunchi, cu fața la perete, cu mâinile sus și goală.
Primarul recunoaște într-un mesaj video, postat pe o rețea de socializare, că filmarea a fost făcută chiar de el. Incidentul s-a petrecut în timp ce se afla cu copiii la schi. Primarul se justifică spunând că fiecare om își crește cum crede copilul.
”Cine cruță nuiaua, își urăște fiul, dar cine îl iubește are grijă să îl disciplineze, spune un proverb din Biblie”, spune Ogâgău într-un comunicat postat pe Facebook.
„Nimeni nu poate să ne spună cum să ne creștem copiii. La mulți ani îi spun aproape în fiecare zi. Copiii sunt totul în viața mea, în viața noastră și suntem responsabili de educația pe care le-o dăm. Îi iubim când ne fac bucurii dar și când mai greșesc, însă NIMENI, dar NIMENI nu se poate băga în viața nimănui să ne spună cum să îi creștem, cum să îi educăm sau cum să îi mustrăm atunci când greșesc”, a spus Ogâgău, conform observatorbn.ro.