Viermi și rugină în apa de la robinet. Locuitorii comunei Prepelița bat alarma

Apă îmbâcsită cu viermi și rugină, în satul Prepelița din raionul Sângerei. Locuitorii comunei se plâng că deja de trei săptămâni nu pot folosi apa la treburile casnice.

separator

„Viermișori mărunți, galbeni și deasupra este rugină. Prin ea parcă este și puf de vrabie. Este imposibil să o bei,”. Nina Calma, în vârstă de 65 de ani, spune că îi este frică să folosească apa la bucătărie.

„Are viermi. Foiesc prin căldare. Dar să mai bei? El se duce în organism. Și ce o să fie cu noi? Noi și așa suntem bolnavi, dar să mai bem apa asta cu viermi!”, a spus locuitoarea satului Prepelița, Sângerei, Nina Calma, potrivit publika.md.

Oamenii sunt nevoiți să cumpere apă îmbuteliată sau să o aducă de la fântâni. Și asta deși achită câte 14 lei pentru un metru cub de apă.

„La ce plătim apa? Nu o folosim că ne temem. A mai fost așa doi ani în urmă, dar atunci au pus clor, dar acum zic că e de la canalizație.”

„Dacă o zi nu este apă, atunci apare murdăria, viermii. Mărunței, roșietici și subțirei.” – Spun mulți că au găsit și la filtru. Eu am filtru. Apa îmi vine curată.

– Dar lângă filtru? – Acolo se mai adună, se mai oprește.

„Noi nu bem de la robinet. Noi nu folosim la băut. Întrebuințez de la fântână aduc și o filtrez.”

Autoritățile locale susțin că apeductul este unul vechi și nu a fost reparat niciodată.

„Cisternele sunt putrede și avem multă rugină în ele. Țevile au fost instalate din anii ’70. Eu cred că numai asta este problema viermișorilor care apar nu de fiecare dată. Dezinfectăm, dar dezinfectăm doar în cisterne. Noi nu putem dezinfecta toată rețeaua.”, a afirmat primarul comunei Prepelița, raionul Sângerei, Mihail Pleșca.

Pentru reparația apeductului este nevoie de aproximativ 400 de mii de lei. Autoritățile locale au acordat doar o sută de mii de lei din care s-au procurat câteva țevi și o cisternă nouă.

La apeduct sunt conectate aproape o mie de gospodării.

Caz tragic la Ciocana! Un copil de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare

Aseară, în jurul orei 22:30, polițiștii de la Ciocana au fost sesizați de părinții unui copil despre faptul că fiul lor de 8 ani s-ar fi sinucis prin împușcare.

La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că părinții minorului ar fi ieșit afară, iar băiatul a rămas singur acasă.

Când s-au reîntors, părinții au depistat cadavrul băiatului și imediat au alertat poliția.

Corpul neînsuflețit al copilului a fost examinat de către medicul legist. La fața locului a fost solicitată și Secția specializată a Centrului tehnico-criminalistic și Expertize judiciare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

În urma verificărilor s-a constatat că pistolul de model Baikal 442 era deținut legal de tatălui minorului şi era păstrat în safeu, iar băiatul ar fi găsit cheia și a avut acces la armă.

Polițiștii au iniţiat o anchetă.

 Maia Sandu îi invită pe toți cetățenii să sărbătorească împreună Ziua Europei, pe 9 Mai

Președintele Maia Sandu a venit cu un îndemn către toți cetățenii în care îi invită să sărbătorească împreună Ziua Europei.

Pe 9 mai 1950 s-a pus piatra de temelie pentru pacea și unitatea de care se bucură țările din Uniunea Europeană de 7 decenii. Pe 9 mai sărbătorim și în Moldova Ziua Europei – sărbătorim năzuința noastră de a face parte din familia europeană și drumul nostru către o viață în bunăstare, siguranță și bună înțelegere pentru toți moldovenii.

Vă invităm pe toți, alături de familie și prieteni, să celebrăm împreună Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale la un eveniment organizat de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu delegația Uniunii Europene. Vom discuta despre lucrurile cu care se mândrește Moldova, veți avea ocazia să vorbiți cu cabinetul de miniștri, să vizitați alături de copii Casa Guvernului, să aflați despre proiectele prin care construim Moldova Europeană și să vă bucurați de concertul din seara de 9 mai.Europa ești Tu! Moldova Europeană suntem Noi!”, scrie președintele într-o postare.

Gazul s-ar putea ieftini cu 8% sau mai mult. Moldovagaz va expedia o solicitare ANRE

Tarifele la gazele naturale ar putea fi reduse, în Moldova. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat pe 25 aprilie în cadrul unei emisiuni de pe N4 că pe 26 aprilie compania va trimite o solicitare în acest sens către Agenția Națională de Reglementare în Energie (ANRE). Potrivit lui Vadim Ceban, Moldovagaz va cere o reducere a tarif cu circa 8% (aproximativ 1,15 lei) sau mai mult, scrie NM.md.

„Vineri ne vom adresa ANRE cu solicitarea de a reduce tariful la gaz pentru consumatorii casnici și industriali. (…) Mâine vom anunța mărimea tarifului solicitat. (…) Pot spune cu siguranță că tariful va scădea cu aproximativ 8% (circa 1,15 lei) sau mai mult”, a spus Vadim Ceban.Amintim că, ultima dată, tariful a fost modificat pe 23 februarie. Atunci, prețul la gaz pentru consumatorii casnici a fost redus de la 18,07 lei (inclusiv cu TVA) la 14,47 lei per metru cub, cu TVA inclus.

România prelungește stărea de alertă pentru încă 30 de zile
Articolul anterior
Creştere continuă a noilor cazuri de Covid-19 în Germania. Autoritățile caută soluţii pentru a evita reînchiderea şcolilor
Articolul următor