Interpretul și compozitorul, Vitalie Dani, care a cântat femeia și astfel a cucerit inimele moldovencelor, a cam lipsit din tumultul evenimentelor mondene din ultimul timp. Aceasta pentru că interpretul este superstițios și nu îi place să-și mediatizeze planurile, înainte ca ele să se realizeze, dar și pentru că evită evenimentele mediatizate în exces.
”În ultimul timp am evitat să apar în concertele sau evenimentele care fac mare tam-tam. Nu vreau să fac ceea ce fac toți. Nu tind să fiu arătat zilnic la televizor. Am ales să cânt doar în concertele de caritate și care au ceva deosebit în ele”, a declarat Vitalie Dani pentru unica.md.
La capitolul noutăți, interpretul se poate lăuda cu site-ul său, www.vitaliedani.com, căruia i-a dat o nouă viață și a cărui uși sunt deschise pentru toți cei care îi admiră creația. O altă mare realizare și bucurie pentru Vitalie Dani este faptul că piesele lui au apărut în Apple iTunes Music Store.
“Muzica în formatul CD nu mai este actuală. În toată lumea se practică descărcarea online a contentului muzical sau video, de aceea, îmi era interesant să aflu dacă și un interpret sau compozitor din R. Moldova poate să-și propună creația aici. Uite că e posibil! Vreau să-mi îndemn colegii mei să încerce și în acest mod să spunem “Nu” pirateriei. Lumea caută muzică pe internet și faptul că Apple iTunes Music Store a apărut în Moldova este un lucru foarte important. Acum interpreții și compozitorii autohtoni pot să-și promoveze melodiile oficial și să fie remunerați pentru asta. Sunt tare mândru că am reușit să ajung pe iTunes, pentru că am aplicat în glumă și am reușit. Acum lumea civilizată are ocazia să descarce muzica mea în mod oficial. În situația când altfel nu ai cum să-ți promovezi creația, e o chestie frumoasă ca moldovenii de pretutindeni să poată descărca melodiile îndrăgite online”, a mărturisit interpretul.
Însă faptul că Vitalie Dani a evitat în mare parte aparițiile publice și emisiunile de divertisment i-a dat posibilitatea de a se concentra la munca asupra unui nou album. Albumul se numește ”Cea mai cea” și conține 13 piese. Este o compilație de melodii diferite ca stare și stil, dar unice în esență precum este și dragostea.
”Pentru că îmi cânt melodiile proprii, eu pot să spun că sunt interpretul care într-adevăr cântă ceea ce simte”, ne-a spus zâmbind interpretul.
Albumul este deja gata, dar nu a apărut încă pe CD. Este doar în varianta mp3 și câteva piese din acest album se pot descărca de pe iTunes Music Store Moldova.
” Poate mai târziu o să pun acest album pe CD, dar încă nu m-am hotărât. Astăzi CD-urile se cumpără tot mai puțin, iar lumea te caută mai mult pe internet. Poate un pic mai târziu voi face totuși un CD, pentru a-l face cadou prietenilor. Acum mai am un pic de lucru cu melodiile noi”, ne-a spus Vitalie Dani.
Chiar dacă are în repertoriu piese noi, Vitalie nu vrea să se despartă de piesele vechi și a decis să le dea o haină nouă.
”Când adunam informația pentru site-ul meu, am realizat că am o mulțime de piese, pe care le-am cântat foarte puțin ar merită să le schimb haina și să le reimprim. Aranjamentele muzicale din anii ’90 nu se compară cu aranjamentele din 2013. Am multe lucrări foarte frumoase pe versuri de Viorica Nagacevschi, care merita să răsune și în ziua de astăzi. Vreau să propun câteva din ele și interpreților din generația mai nouă”, a spus interpretul.
Anul 2013 a început cu dreptul pentru Vitalie Dani, care a sărbătorit acum câteva zile o vârstă frumoasă și rotundă. Interpretului nu îi place să vorbească despre ani, dar speră că acestă vârstă îi va aduce multe realizări frumoase. Iar cititoarelor site-ului www.unica.md, Vitalie Dani le urează să fie “cele mai cele… unice”.
Text: Natalia Bodiu