Votat! Tinerii vor beneficia de programe de stagii în sectorul public plătite de stat

În cadrul Parlamentului Republicii Moldova, pe data de 17 martie 2023 a fost votat în primă lectură  – Tinerii, cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani, vor beneficia de programe plătite de stagii în sectorul public. Proiectul de lege care prevede acest lucru a fost examinat, astăzi, la ședința plenară a Parlamentului, scrie goodnews.md.

Potrivit autorilor proiectului, un grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, legea va oferi toate garanțiile necesare pentru ca tinerii să poată desfășura un stagiu de practică calitativ, precum existența unui contract de stagiu, luarea în considerare a perioadei de stagiu la calcularea vechimii în muncă, similar prevederilor referitoare la voluntariat, mentorat și ghidarea stagiarilor. „Considerăm că stagiile vor oferi tinerilor oportunități valoroase pentru a face o tranziție de la studii la muncă și sunt o metodă foarte bună de acumulare a experienței profesionale, de construire a unui network profesional, de înțelegere a sistemului public și de dezvoltare a abilităților practice ale tinerilor”, a menționat deputata Ana Calinici, unul dintre autorii inițiativei legislative.

Documentul prevede introducerea în legislația națională a mecanismului de organizare și desfășurare a programului de stagii în sectorul public pentru tinerii de la 18 la 29 de ani, în vederea facilitării tranziției acestora de la sistemul de învățământ la piața muncii.

Programele de stagii se vor desfășura în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Președinția, Cancelariei de Stat, ministerelor și autorităților subordonate acestora. Selectarea stagiarilor se va realiza în baza unui concurs. La finalizarea programului de stagii, tinerii, la propunerea autorității publice în cadrul căreia și-au desfășurat stagiul, vor putea fi încadrați într-o funcție publică de execuție, fără organizarea unui concurs și fără instituirea unei perioade de probe.

Stagiarii vor putea fi numiți în funcția publică cu respectarea unor condiții, și anume:

  • deținerea studiilor superioare,
  • realizarea stagiului de practică complet de 720 de ore,
  • obținerea calificativului „foarte bine” la evaluarea activității.

De asemenea, numirea în funcția publică va fi la propunerea autorității-gazdă, iar funcția publică de execuție va fi fără grad profesional.

Programul de stagiu se va desfășura pe parcursul a șase luni consecutive, perioadă în care stagiarii vor beneficia de o bursă în valoare de 3000 de lei pentru 160 de ore lunar și va fi acordată proporțional timpului de stagiu efectiv desfășurat. Numărul de locuri pentru desfășurarea stagiilor de practică va fi stabilit anual de către 20.

Proiectul de lege cu privire la stagiile plătite în sectorul public a fost susținut, în prima lectură, de 59 de deputați.

Pe o porțiune a bulevardului Decebal va fi suspendat traficul rutier, timp de mai mult de o lună

Începând cu marți, 14 mai, traficul rutier va fi suspendat pe o porțiune de drum de pe bulevardul Decebal din capitală. Este vorba despre tronsonul cuprins între bd Dacia și str Nicolae Titulescu (partea impară).

Suspendarea traficului va fi aplicată în perioada 14 mai – 30 iunie. Potrivit autorităților locale, acțiunea are loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație a trotuarelor de pe bd Decebal. Lucrările sunt effectuate de către compania SRL „VICOLIV-GRUP”.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să opteze pentru circulația pe alte străzi.  

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Digi24.ro.

„Unităţile grupării de trupe ‘Nord’ au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov, situate aproape de frontiera cu Rusia”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este „dificilă”, adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar „operaţiuni ofensive limitate” de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi „continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate”.

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor „acţiuni ofensive” în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

România livrează Ucrainei curent electric, în urma avariilor din sistemul energetic naţional provocate de bombardamentele ruse

La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană, transmite News.ro.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

Și-a exploata sexual concubina și o obliga să fure bunuri de la locul de muncă. Ce pedeapsă a primit bărbatul
Articolul anterior
Cele mai lungi picioare din lume? Ea e rusoaica pretendentă la titlu. Arată ireal!
Articolul următor