A fost forfotă mare la grădinița ”Floricia” din Măgdăcești. Cu zâmbete și bucurie, picii care o frecventează au sărbătorit ”Toamna de Aur” și s-au distrat din plin.
Părinții, bunicii și educatorii s-au mobilizat ca să le aducă zâmbete și bucurie celor mici. Împreună cu picii, au pregătit un iarmaroc de toată frumusețea, cu toate deliciile toamnei. Vânzători au fost copiii, iar cumpărătorii au fost adulții.
Au fost amenajate 8 pavilioane cu multă zestre și bucate delicioase, de la care nu au lipsit dulciurile, legumele și fructele toamnei.
Mai mult, cei mici au pregătit și un spectacol pe măsură. Și-au prezentat talentele, iar fetițele s-au etalat la o frumoasă paradă de modă.
”A fost ceva miraculos, cum nu s-a mai văzut! Copiii și părinții și-au dat toată străduința. Copiii au fost ghidați de cele mai talentate educatoare și ajutori de educatori, au demonstrat abilități de vânzare, cumpărare a fructelor, legumelor și tot felul de bunătăți. Banii adunați vor fi cheltuiți pentru distracțiile copiilor. A fost o zi de neuitat pentru toți!”, a declarat pentru unica.md metodista Maria Spînu.
Le urăm celor mici copilărie frumoasă și vă invităm să-i admirați în imaginile de mai jos. Merită toate aprecierile!