Zile de foc în Europa. Ce măsuri au luat autoritățile din mai multe țări?

Combinaţia fatală dintre o furtună în Atlanticul de Nord şi presiunea ridicată din centrul Europei a făcut ca aerul fierbinte din nordul Africii să înainteze peste bătrânul continent. Meteorologii britanici au declarat pentru BBC că în aceste trei zile se pot înregistra temperaturi record. Au fost emise mai multe alerte de caniculă în nu mai puţin de nouă ţări.

separator
Meteorologii din Franţa, Spania, Germania, Belgia, Austria, Grecia, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi România au emis deja avertismente de căldură şi recomandă să evităm, pe cât posibil, să ieşim din case şi să ne hidratăm corespunzător.

Iată cu ce temperaturi extreme se confruntă bătrânul continent în aceste trei zile:

În România, meteorologii au prognozat pentru astăzi temperaturi de peste 35 de grade la umbră în tot sudul ţării, iar pentru Lunca Dunării 36 de grade, posibil mai mult. Atenţie! Aceste valori sunt măsurate la umbră, iar cele din aer vor fi peste 40 de grade. Indicele de risc pentru razele ultraviolete a ajuns la nivelele 7 -8, ceea ce înseamnă că pielea se va înroşi după 30 de minute de expunere la soare.

Meteorologii avertizează că temperaturile vor atinge cote alarmante cuprinse între 35 şi 40 de grade Celsius începând de miercuri şi până vineri.

La Madrid, sunt anunţate pentru joi şi vineri temperaturi insuportabile, iar meteorologii susţin că termometrele pot înregistra la soare temperaturi criminale de 47 de grade Celsius.

Portugalia. Deşi nu se confruntă cu temperaturi ridicate, portughezii au fost surprinşi marţi să descopere că străzile, casele şi maşinile au fost acoperite de un praf roşiatic provenit din deşert.

Serbia. Autorităţile sârbe au avertizat că termometrele vor indica 34-35 de grade Celsius joi, iar pe perioada nopţii temperaturile vor fi de 20-22 de grade Celsius.

Germania. Autorităţile vor să impună restricţii privind munca în aer liber, după ce meteorologii au anunţat că temperaturile pot ajunge în aceste zile la 40 de grade Celsius. Recordul naţional s-a înregistrat în 2015, în Bavaria, când s-au înregistrat 40,3 grade Celsius.

Ungaria. În Budapesta se vor înregistra astăzi 34 de grade Celsius, iar la orele amiezii, organismul uman va resimţi temperaturi de 37-38 de grade Celsius.

sursa

Doi bărbați reținuți pentru pungășii comise în centrul Capitalei

Doi bărbați de 24 și 48 de ani din Chișinău și Criuleni au fost arestați pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unei pungășii în sectorul Centru al Capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Aceștia, aflându-se în incinta unui local, au profitat de neatenția unui bărbat și i-au sustras din buzunar portmoneul cu acte de identitate și bani, telefonul mobil și alte bunuri personale, suma totală a prejudiciului fiind de 22.000 de lei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de către ofițerii Inspectoratului de poliție Centru, la scurt timp indivizii au fost identificați și reținuți.

Bărbații sunt cercetați penal pentru pungășie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscǎ închisoare de până la 4 ani.

Rusia acuză Moldova de o colaborare cu NATO

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters citat de evz.ro.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară.

Ea s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Moldovei.

Atac „inuman” de Crăciun

Rusia a lansat zeci de rachete și drone asupra rețelei energetice a Ucrainei în dimineața zilei de Crăciun.

Alarmele au sunat încă de la ora 5:30 dimineața, după ce Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.

„Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru a ataca. Ce ar putea fi mai inuman? Mai mult de 70 de rachete, inclusiv rachete balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Ținta este sistemul nostru energetic,” a spus Zelenski.

„Dimineața de Crăciun a arătat din nou că nimic nu este sacru pentru țara agresor”, a declarat Svitlana Onșciuk, șefa regiunii Ivano-Frankivsk.

Ea a spus că o parte a regiunii a rămas fără electricitate „într-un moment în care sărbătorim una dintre cele mai mari sărbători religioase — Crăciunul luminos.”

Crăciun pe rit nou

Acesta a fost al 13-lea atac de amploare asupra sistemului energetic al Ucrainei din acest an, cel mai recent din campania Rusiei care vizează rețeaua electrică în timpul iernii.

Documentarea celor 140 de mii de oameni care și-au vândut votul la alegeri abia începe

Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.

„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosare la capitolul respectiv”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.Cât ține de coruperea pasivă, adică primirea de bani pentru a susține un anumit candidat, circa 140 de mii de oameni vor fi documentați prin prisma Codului Contravențional, amenda prevăzută fiind de până la 37 de mii de lei.„Cei 140 de mii de cetățeni care s-au lăsat corupți și influențați în acest proces abia acum am finalizat procedura de descifrare detaliată, absolut toate datele, și cred că în cel mai scurt timp vom purcede la examinarea și documentare acestor persoane. Dar nu înseamnă că toți ei vor fi sancționați. Mulți colaborează”, a menționat Cernăuțeanu.

Potrivit șefului IGP e nevoie de o îmbunătățire continuă a legislației pentru a ușura munca oamenilor legii.„Infractorii organizației criminale Șor au schimbat doar în ultimul an cel puțin 5, 6 forme de finanțare pe teritoriul republicii, anume de asta trebuie modificate normele legale, pentru a crea pârghii legale de documentare pentru ca instituțiile de drept să poată curma aceste fenomene”, a notat șeful IGP.

Elevii moldoveni au obținut o medalie de argint și trei de bronz la Olimpiada Balcanică de Matematică
Articolul anterior
De unde va fi adusă apa în care va fi botezat Prințul Archie?
Articolul următor