Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Roma

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită în acest an, la Roma, printr-o suită de evenimente organizate de Ambasada României în Republica Italiană și Accademia di Romania in Roma alături de Președinția Comisiei de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italiei, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București și Muzeul Civilizațiilor din Roma. Despre acestea anunță Institutul Cultural Român.

Astfel, pentru a celebra această importantă sărbătoare dedicată tradițiilor populare românești înscrise în patrimoniul imaterial UNESCO, Muzeul Civilizațiilor din Roma (Piazza Guglielmo Marconi 8) va găzdui, timp de o lună, expoziția„ ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității” (18 iunie – 14 iulie), precum și o conferință științifică și ateliere de țesut dedicate copiilor.

Programul este următorul:

  • 18 iunie – 14 iulie 2024, Salonul de Onoare al Muzeului Civilizațiilor din Roma

Expoziția „ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității” prezintă o selecție de costume tradiționale și obiecte din ceramică din colecțiile Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gustiˮ din București, din diferite regiuni ale României (Banat, Bucovina, Maramureș, Muntenia, Moldova, Olteniași Transilvania)și costume tradiționaleși obiecte de ceramică din patrimoniul Muzeului Civilizațiilor din Roma, din diferite regiuni ale Italiei (Abruzzo, Calabria, Campania, Lazio, Liguria, Marche, Molise, Piemonte, Sardegna, Sicilia, Toscana, Umbria, Valle d’Aostași Veneto), într-un dialog al tradițiilor populare din cele două țări.

Cu ocazia inaugurării expoziției, Romfilatelia va lansa produsul filatelic dedicat iei și ceramicii românești și italiene, simboluri ale patrimoniului umanității. De asemenea, va fi prezentată o expoziție de mărci poștale ce pun în valoare tradițiile și obiceiurile românești.

  • 19 iunie 2024, ora 15:00, Sala de conferințe a Muzeului Civilizațiilor

Colocviul „ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității”dedicat dialogului româno-italian privind restaurarea, conservarea și promovarea costumelor tradiționale și a ceramicii din cele două țări. În cadrul colocviului vor participa: Federico Mollicone, președintele Comisie de Cultură din Camera Deputaților a Parlamentului Italian, Dr. Andrea Villani, directorul Muzeului Civilizațiilor din Roma, Conf. univ. dr. Paulina Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, Leandro Ventura, directorul Institutului Central pentru Patrimoniul Imaterial din Roma, Dr. Francesco Aquilanti, coordonatorul colecțiilor de etnografie italiană din cadrul Muzeului Civilizațiilor din Roma, Dr. Georgiana Onoiu, șef secție Tezaurizare patrimoniu cultural, evidență științifică și baze de date din cadrul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Dr. Mihai Stan, responsabil proiecte culturale în cadrul Ambasadei României în Italia.

  • 29 iunie 2024, de la ora 11:00, Sala Atelier a Muzeului Civilizațiilor

Muzeul Civilizațiilor din Roma și Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București propun, în cadrul expoziției„ROMÂNIA-ITALIA: Arta broderiei și a ceramicii, patrimoniul umanității”, o serie de ateliere de broderie pentru copii, intitulateric-AMIAMO (insieme), ateliere menite a prezenta tinerilor arta broderiei din cele două țări.

Toate evenimentele sunt organizate în parteneriat cu Romfilatelia, Institutul Cultural Român și Biblioteca Europeană din Roma, sub patronajul Comisiei Naționale Italiene pentru UNESCO și al Primăriei Romei.

sursa: www.radiochisinau.md

R. Moldova lansează azi negocierile de aderare la UE. Prima conferință la Luxemburg va fi una solemnă

Republica Moldova și Ucraina încep astăzi, oficial, negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după doi ani de la obținerea statutului de țară candidată. Prima conferință interguvernamentală a delegației de la Chișinău cu oficialii UE va fi mai mult una solemnă în care va fi acceptat cadrul de negociere convenit de statele UE, scrie ziua.md.

„La prima conferință, statul candidat acceptă cadrul de negociere propus de comun acord de către statele membre, iar următoarele conferințe vor fi despre deschiderea sau închiderea capitolelor de negocieri. Altfel spus, prima conferință interguvernamentală reprezintă momentul solemn de începere a negocierilor de aderare”, a declarat vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, într-un video publicat azi-dimineața pe rețelele sociale.

La reuniunea de la Luxemburg vor fi reprezentate toate cele 27 de state membre ale UE prin miniștrii de Externe sau cei pentru Afaceri Europene. Conferința va fi prezidată de ministrul de Externe al Belgiei, țară care deține președinția Consiliului UE până la sfârșitul lunii iunie.

Delegația Chișinăului este condusă de premierul Dorin Recean, care, până la începerea conferinței, va avea mai multe întrevederi cu oficiali din Luxemburg și cu comisarul UE pentru extindere și vecinătate.

Pe lângă Dorin Recean și Cristina Gherasimov, din delegația guvernamentală a R. Moldova mai fac parte ministrul de Externe, Mihai Popșoi, cel al Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, ministrul Educației, Dan Perciun, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, și secretarul general al Guvernului, Artur Mija.

Atenție! Lacurile și izvoarele din Chișinău, contaminate cu nitrați și bacterii

Rezultatele investigațiilor de laborator efectuate de Centrul de Sănătate Publică Chișinău  arată că apa din lacurile din municipiul Chișinău este contaminată cu bacterii și conține nitrați. De asemenea, nisipul de pe plaja „La izvor” este contaminat cu enterococi și reprezintă un pericol pentru sănătate, scrie evz.ro.

Specialiștii atrag atenția că lacurile din parcurile municipale nu poate fi folosită pentru agrement.

„Centrul de Sănătate Publică Chișinău a efectuat investigații de laborator a apei bazinelor acvatice din parcurile municipiului Chișinău. Potrivit rezultatelor obținute în urma investigațiilor s-a constatat că apa din bazinele acvatice din parcurile „Râșcani”, „Valea Morilor’’, „Valea Trandafirilor’’ și „La izvor’’, (după consumului chimic și biochimic de oxigen), se încadrează în clasa 5 după gradul de poluare, conform Anexei nr. 1 la Regulamentul privind cerințele de calitate a mediului pentru apele de suprafață, aprobat prin HG nr. 890 din 12.11.2013”, se arată într-un comunicat transmis de Spații Verzi.

De asemenea, potrivit investigațiilor de laborator, nisipul de pe plaja ,,La izvor” este contaminat cu enterococi și prezintă pericol pentru sănătate. Specialiștii Centrului de Sănătate Publică Chișinău au efectuat investigații de laborator a apei din izvoarele amplasate în parcurile din orașul Chișinău.

”Conform rapoartelor de încercări a apei din izvoare s-a stabilit un conținut ridicat de nitrați în apa din izvoarele din parcurile „Valea Trandafirilor nr. 2” „Valea Morilor” și „La izvor’’ care constituie de la 56,0 pînă la 145,2 mg/l – norma fiind de până la 50 mg/l. În apa din izvoarele nr. 1 și 2 din parcul „Valea Trandafirilor” au fost depistate Bacterii coliforme de la 3-201 NCP/100ml și Enterococi intestinali, norma fiind 0 NCP/100 ml”, se precizează în comunicatul emis de reprezentanții Spații Verzi.

Reprezentanții Întreprinderii Municipale ”Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” au transmis că vor instala, în perioada imediat următoare, panouri informative prin care vor atenționa suplimentar locuitorii și vizitatorii capitalei să nu consume apă din izvoarele menționate, utilizarea apei fiind admisă numai în scopuri menajere și tehnice.

Cinci asteroizi se apropie de Pământ, anunță NASA. Unul din ei este de mărime uriașă

Cinci asteroizi se apropie de Pământ la distanțe mici – în termeni cosmici – începând de marți, 25 iunie și până vineri, 28 iunie. Unul din ei are mărimea podului din San Francisco, a anunțat NASA. Primul asteroid care se va apropia de Terra este 2024 LO5. Acesta este un corp ceresc cu un diametru de circa 21 de metri. El va fi la o distanță de 1,2 milioane de kilometri de planeta noastră, scrie evz.ro.

Tot pe 25 iunie se va apropia la 3,27 milioane de kilometri de Pământ și asteroidul 2024 KJ. El măsoară circa 26 de metri în cea mai mare dimensiune a sa.Pe 27 iunie, TAsteroidul 2019 NJ va ajunge la 4,1 milioane de kilometri de Pământ. Acesta măsoară aproximativ 70 de metri.

Cel mai puternic asteroid care se va apropia de Pământ este 2011 UL21. El ajunge la o depărtare de 4,13 milioane de kilometri pe 28 iunie. El măsoară 2,4 kilometri, fiind comparabil în lungime cu Podul din San Francisco (2,74 km) sau cu 27 de terenuri de fotbal puse cap la cap.

Asteroidul care ar putea provoca pagube considerabile

„Un asteroid de această dimensiune ar provoca pagube considerabile dacă ar avea loc un impact, astfel încât descoperirea sa cu doar o săptămână înainte de a trece pe lângă planeta noastră evidențiază necesitatea continuă de a îmbunătăți capacitatea de a detecta și monitoriza obiectele din apropierea Pământului (NEO) potențial periculoase”, au declarat specialiştii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA).

Ultimul asteroid care se va apropia de Pământ este 2022 MM1. El va ajunge la1,85 milioane de kilometri de Terra.

Aplicația de monitorizare de pe site-ul JPL afișează următoarele cinci apropieri de Pământ în cadrul unei „sfere cerești” cu o rază de 7,5 milioane de kilometri (sau de 19,5 ori distanța Pământ – Lună).

Un asteroid s-a apropia de Terra duminică

Pe 23 iunie, un asteroid de 30 de metri a trecut pe lângă Terra la o distanță sigură. Este vorba de asteroidul 2024 KN1, care a trecut la o distanță de 5,6 milioane de kilometri de Pământ.

Un asteroid mai mare de aproximativ 150 de metri care se apropie de planeta noastră în interiorul acestei sfere virtuale este considerat periculos, au declarat specialiștii de la NASA.

Norvegia alocă circa 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina
Articolul anterior
Un sistem de alertă care ar avertiza cetățenii despre situațiile de urgență ar putea funcționa în Republica Moldova începând cu 2025
Articolul următor