Studiu efectuat la Universitatea din Edinburgh: Vaccinul Astrazeneca este eficient și la persoanele de peste 80 de ani

Tot mai multe ţări aprobă vaccinarea cu AstraZeneca a persoanelor de peste 65 de ani. După Franţa, s-au răzgândit şi Germania, şi Suedia care anterior au recomandat administrarea serului persoanelor în vârstă, deoarece nu existau date ştiinţifice care să ateste eficacitatea vaccinului.

Anunțul vine după ce un studiu al Universității din Edinburgh, publicat săptămâna trecută, confirmă eficacitatea vaccinului AstraZeneca, chiar și la persoanele de peste 80 de ani. Anterior, AstraZeneca preciza că eficacitatea vaccinului la persoanele în vârstă nu putea fi evaluată, deoarece serul a fost testat doar pe voluntari cu vârste între 18 și 55 de ani.

În urmă cu două zile, guvernul francez a autorizat utilizarea vaccinului pentru persoanele de peste 65 de ani. O decizie similară ar putea fi luată şi în România.

Șeful campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, consideră că în urma noilor studii apărute, autoritățile sanitare din ţara vecină ar trebui să elimine pragul de vârstă.

În momentul de faţă, în România pot fi vaccinate cu serul AstraZeneca persoanele cu vârste între 18 şi 55 de ani.

Sală de fitness pentru amatori, deschisă la Ciocana! Tinerii pot adopta un stil de viață sănătos

Primăria Chișinău informează tinerii despre deschiderea unei săli de fitness pentru amatori la Centrul de Tineret din sectorul Ciocana, str. Petru Zadnipru 3/2, informează unica.md cu referire la un comunicat al muncipalității.

În contextul în care Centrele de Tineret din Capitală sunt spații sigure și prietenoase tinerilor, municipalitatea a identificat și necesitatea de a lansa un loc, unde aceștia să poată adopta un stil de viață sănătos.

Astfel, acest nou obiectiv realizat are ca scop oferirea tinerilor unui spațiu sigur și adecvat pentru îmbunătățirea condiției fizice, prin facilitarea accesului la echipamente moderne și programe de antrenament eficiente.

Vă așteptăm la Centrul de Tineret Ciocana, de marți și până sâmbătă, orele 10:00- 18:00, pentru a profita la maxim de timpul vostru liber și de a vă putea descoperi pasiunile în compania altor tineri.

Important! Doritorii de a frecventa sala de fitness trebuie să îndeplinească un formular de înscriere, accesând https://calendly.com/centru-ciocana/sala-de-fitness.

Reabilitarea danturii cu implanturi dentare în doar 7 zile/P

Mulți dintre noi ajung, la un moment dat, să se confrunte cu probleme dentare complexe. Fie că este vorba despre pierderea dinților, dificultăți în masticație sau dorința de a avea din nou un zâmbet frumos și sănătos, aceste provocări afectează considerabil calitatea vieții.


Acesta este și cazul dnei Ana, care, la vârsta de 70 de ani, și-a dorit din nou să zâmbească fără rețineri și să poată mesteca fără dificultăți. De-a lungul anilor, dantura ei a suferit multiple probleme, ajungând în situația de a nu mai avea niciun dinte în partea de jos și doar câțiva dinți în partea de sus.

După multe încercări și dezamăgiri, Ana a ajuns la clinica DentPoint, cu speranța că acolo ar putea face o schimbare. Și nu a rămas dezamăgită. Echipa de stomatologi i-a propus utilizarea de implanturi dentare, o soluție modernă și eficientă pentru înlocuirea dinților pierduți, care asigură stabilitate, durabilitate și un aspect natural al zâmbetului.

Încă de la prima întâlnire, echipa de stomatologi a realizat că provocarea nu va fi una ușoară. Totuși ei au fost hotărâți să îi redea Anei zâmbetul și încrederea pierdute prin metoda revoluționară ALL ON 4, care permite reabilitarea completă a danturii cu ajutorul a doar patru implanturi dentare.
În doar 7 zile, medicii au reușit să realizeze ceea ce Ana credea că este imposibil. Au aplicat cele patru implanturi dentare, reabilitând astfel funcționalitatea și estetica danturii ei. În partea de jos, au reconstruit întreaga arcadă dentară, iar sus, cei cinci dinți rămași au fost înlocuiți cu implanturi noi, perfect funcționale și estetice.

                              PÂNĂ LA IMPLANTARE                         

DUPĂ IMPLANTARE

Ana a plecat din clinică cu un zâmbet larg și o mulțumire profundă. Acum, poate zâmbi și mânca fără nicio grijă, bucurându-se de fiecare moment al vieții sale. Pentru Ana, DentPoint a fost locul unde și-a regăsit încrederea și confortul de a trăi viața la maxim.

Implanturile dentare reprezintă o inovație revoluționară în domeniul stomatologiei moderne, oferind o soluție durabilă și estetică pentru înlocuirea dinților pierduți. Acestea constau în șuruburi din titan, care sunt inserate în osul maxilar sau mandibular, acționând ca rădăcini artificiale pentru dinții de înlocuire.
La DentPoint medicii nu se opresc doar la servicii stomatologice de calitate. Acum, clinica oferă reduceri speciale pentru pacienții pensionari (60+): -15% la implanturi dentare și -10% la protezare.
Ce poate fi mai eficient decât soluții personalizate pentru a-ți menține zâmbetul sănătos în toate etapele vieții?

Nu ezita să contactezi DentPoint la numărul de telefon 060 100 677 sau să vizitezi clinica lor din Chișinău, situată pe bd. Renașterii Naționale 6.

Pentru a obține informații suplimentare despre serviciile lor stomatologice, accesează site-ul lor oficial www.dentpoint.md.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Noi restricții pentru fumători! Autoritățile vor să interzică fumatul, inclusiv a țigărilor electronice, în spațiile publice deschise

Noi restricții pentru fumători. Fumatul va deveni interzis în spațiile publice deschise, cum ar fi terase, stații de așteptare, parcuri de distracții. Mai mult,  restricțiile se aplică nu doar pentru țigările obișnuite, dar și pentru țigările electronice, scrie IPN.

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, spune că proiectul de lege se află pe agenda Guvernului, a trecut prin consultări publice și urmează să fie aprobat în curând. Ala Nemerenco combate informația că țigările electronice ar fi mai puțin nocive decât produsele obișnuite de tutungerie și spune că, prin lege, vor fi interzise toate tipurile de țigări în spațiile publice deschise.

Potrivit proiectului de lege, fumatul va fi interzis pe teritoriul parcurilor de distracții, în zonele cu statut de zonă de odihnă și agrement atribuit de autoritățile publice locale, în parcurile acvatice, dar și în preajma piscinelor. Ministrul Sănătății spune că restricțiile se aplică pentru tipurile de țigări, întrucât țigările cu tutun încălzit sunt la fel de nocive ca și țigările obișnuite.

Potrivit ministrului Sănătății, prin lege, va fi introdus un semn unic de interzicere a fumatului, iar din 2026 va fi interzisă comercializarea țigărilor cu arome.

Centrul Covid din Capitală nu mai primește ambulanțe. Locuri în spitale nu sunt
Articolul anterior
Soțul Anișoarei Loghin revine pe teren. Cu ce club a semnat fotbalistul?
Articolul următor