Astăzi, guvernul a aprobat regulamentul de funcționare a cabinetelor de medicină de familie, în contextul instituirii „Liberei practici a medicului de familie”. Proiectul prevede că practicile medicului de familie din zona rurală vor putea fi obținute de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Practicile noi ale medicilor de familie din orașul Chișinău vor începe din 1 iulie 2019, iar practicile medicului de familie, altele decât cele menționate – începând cu 1 ianuarie 2019.
Documentul stabilește noile forme de activitate a cabinetelor de medicină de familie, criteriile și modul de stabilire, atribuire, retragere, suspendare sau transmitere a practicilor medicului de familie, drepturile și responsabilitățile medicului de familie, procedura de organizare a concursului pentru atribuirea practicilor, normativele de populație pentru formarea practicilor, precum și alte prevederi ce condiționează buna funcționare a cabinetelor de medicină de familie.
În luna iulie 2018, Parlamentul a aprobat instituirea „Liberei practici a medicului de familie” în exercitarea profesiunii independent ca alternativă pentru activitatea medicului de familie, cu scopul îmbunătățirii accesului populației la servicii medicale de calitate, prin atragerea medicilor de familie pentru activitate în localitățile rurale și menținerea acestora în sistem, prin oferirea liberei alegeri de exercitare a profesiunii în cadrul cabinetului individual al medicului de familie sau a centrului medicilor de familie.
În prezent în asistența medicală primară este înregistrat un deficit de 283 de medici de familie, informează realitatea.md.