Şapte copii s-au îmbolnăvit de infecție enterovirală la o grădiniţă. Administraţia instituţiei presupune că numărul micuţilor infectaţi ar putea fi mai mare, deoarece unele mame le aplică tratament acasă. Doi copii au fost internaţi în spital.
Grădiniţa din satul Sireţi, raionul Străşeni, a fost închisă, după ce şapte copii au fost diagnosticaţi cu infecţie enterovirală, anunță publika.md.
Infecţia enterovirală este contagioasă şi se transmite pe calea aerului, dar și prin mecanism fecal-oral, prin contact direct cu bolnavul, mai ales în condiții precare de igienă. Maladia afectează, în special copiii şi se manifestă prin dureri abdominale, vomă, diaree, angină, febră şi ochi roşii.
Boala poate evolua în meningită, miocardită, encefalită sau hepatită, erupții pe piele.
Grădiniţa respectivă este frecventată de 170 de copii.