Schimbările urinei (culoarea, mirosul şi consistenţa) ne pot oferi indicii importante despre statusul corpului nostru. Urina poate dezvălui ce ai mâncat, cât de mult ai băut şi ce boli ai putea avea.
Analiza urinei reprezintă, de mult timp, una dintre ferestrele corpului uman, deoarece multe dintre substanţele care circulă în organism, incluzând bacterii, excesul de proteine şi zahăr, pot fi identificate cu ajutorul acesteia. Urina reprezintă o parte importantă a corpului. Rolul său este de a înlătura apa în exces şi resturile solubile în apa pe care rinichii le filtrează din corp. Ea este responsabilă, practic, de înlăturarea toxinelor care, fără ea, ar fi extrem de dăunătoare pentru organism.
Atunci când observi că urina şi-a schimbat culoarea sau că are un miros ciudat, poate să fie din cauza alimentelor pe care le-ai consumat în acea zi (care ar fi putut include sfeclă sau sparanghel). Însă ar putea fi, de asemenea, un semn al unei condiţii mai serioase, precum o infecţie sau cancer. Înainte de a trage apa, există câteva schimbări ce trebuie urmărite. Iată care sunt acestea şi ce ar putea să semnifice:
· Schimbările de culoare
Urina are culoarea galbenă, datorită unui pigment numit urocrom. Această culoare variază în mod normal de la galben pal la chihlimbar închis, depinzând de concentraţia acesteia. O culoare închisă semnifică faptul că nu bei suficiente lichide. Dacă, însă, urina este pală, înseamnă că ori bei foarte multe lichide, ori că luat diuretice – un medicament care forţează corpul să elimine excesul de apă.
Urina se poate transforma într-un curcubeu de culori, iar o culoare anormală nu este neapărat un semnal de alarmă. Unele medicamente îi pot oferi o culoare verde sau albastru fluorescent, morcovii o pot transforma în portocaliu, vitaminele în galben intens, iar o boală ereditară, numită porfirie, îi poate da o nuanţă de vin roşu.
Dacă observi culoarea roşie în urină, atunci este un semn că există sânge în ea. Chiar şi o cantitate mică de sânge poate fi un semn al unei afecţiuni severe, precum o infecţie sau cancer. Dacă observi acest lucru, fă o vizită imediat la medicul de familie sau la urolog. Dacă observi sânge, iar urina este tulbure, există multe şanse să fie vorba de o infecţie.
· Schimbările de miros
În mod normal, urina nu are un miros foarte puternic. Dacă simţi un miros ciudat şi intens, atunci poate fi vorba de o infecţie sau de pietre la rinichi, ce pot crea un miros asemănător celui de amoniac. Persoanele cu diabet pot observa că urina lor are un miros dulce, din cauza excesului de zahăr.
Unele alimente pot schimba, de asemenea, mirosul urinei. Cel mai învinuit este sparanghelul. Acesta conţine o componenţă sulfuroasă, numită metil mercaptan, asemănător usturoiului.
Cât de des foloseşti toaleta poate fi un indicator al sănătăţii tale, dar şi culoarea şi/sau mirosul urinei. Cele mai multe persoane fac pauze pentru toaletă de 6-8 ori pe zi, însă acest număr poate fi mai mare sau mai mic, depinzând de cantitatea de lichide pe care o consumi. Dacă, însă, ai senzaţia urgentă de a urina, fără să fi consumat multe lichide, atunci pot exista alte cauze, precum sindromul de vezică hiperactivă, infecţii urinare, cistită interstitială, boli neurologice (boala Parkinson şi accidentul vascular cerebral), creşterea în dimensiuni a prostatei şi diabetul.
Problema opusă – că nu mergi la toaletă destul – poate apărea atunci când există un blocaj sau o infecţie. Unele persoane care nu au timp să meargă la toaletă în mod regulat în timpul zilei au tendinţa de a se ţine, ceea ce duce în timp la o distensie cronică a vezicii urinare.
Cum ne dezvoltăm obiceiuri sănătoase pentru vezica urinară?
Pentru a evita vizitele prea dese la baie, trebuie să te hidratezi, dar nu în exces. Bea apă de fiecare dată când îţi este sete, dar nu depăşi recomandarea de opt pahare pe zi. În cazul în care ai pietre la rinichi, ţi se va recomanda să depăşi această doză.
Dacă te trezeşti noaptea pentru a folosi toaleta, încearcă să nu bei apă cu trei sau patru ore înainte de culcare. Limitează consumul de cofeină, ce poate irita pereţii vezicii urinare. De asemenea, controlează consumul de alcool, ce poate avea efecte similare.
Nu în ultimul rând, nu ţine atunci când apare nevoia de a urina. Cum ai această senzaţie, renunţă la orice ai face şi merge la toaletă.