Maraton de vaccinare la Briceni și Edineț. Adresele și programul de activitate

Un nou maraton al vaccinării se va desfășura în perioada 5 – 6 iunie, de data aceasta la Briceni și Edineț. Doritorii de a se imuniza împotriva Covid-19 vor avea posibilitatea să se vaccineze fără programare și doar cu buletinul de identitate.

Potrivit Ministerului Muncii, Sănătății și Protecției Sociale, în orașul Edineț vor fi amenajate trei puncte de vaccinare în trei locații diferite:

  1. piața „Ștefan cel Mare” de pe strada Independenței;
  2. regiunea piețelor centrală și agricolă;
  3. pe teritoriul Gării Auto inter-rurală.

Punctele de vaccinare vor activa în intervalul orelor 9:00-16:00.

La Briceni, maratonul se va desfășura duminică, 6 iunie, între orele 9:00 și 15:00. Potrivit organizatorilor, va fi amenajat un punct de vaccinare pe strada Independenței.

69 cazuri de Covid-19 confirmate astăzi, 3 iunie
Articolul anterior
Ce semnifică schimbările de culoare şi miros ale urinei
Articolul următor
Alte articole interesante