Chirurgul-plastician Anatolie Taran despre noile tehnici de corecție estetică a sânilor

Recent, doctorul habilitat în științe medicale Anatolie Taran a participat la Conferința Medicală organizată de Societatea chirurgilor plasticieni și esteticieni din Federația Rusă, unde au fost discutate și prezentate cele mai noi tehnici de mamoplastie augmentantă modernă.

separator

Despre noutățile din domeniul chirurgiei plastice și reconstructive a glandelor mamare dar și cele mai răspândite mituri despre implanturi aflați în interviul de mai jos:
  • unicamdunica.mdCare sunt noile tehnici utilizate la nivel internațional în operațiile de mărire a sânilor cu implanturi mamare?

  • Anatolie T.În ultimul timp, au apărut implanturi biocompatibile cu organismul și cele biorezorobabile care sunt acoperite deasupra cu o peliculă, care timp de un de zile se rezorbă. Totodată, la nivel internațional tot mai mulți chirurgi-plasticieni practică metoda transaureolară de mărire a sânilor. Anume, acea incizie până la 3,5 – 4 cm din jurul aureolei, ne permite să vizualizăm mușchiul pectoral, hemostaza și nu în ultimul rând să vedem cât de bine este aplicat implantul în partea de sus a glandei mamare.
  • unicamdunica.mdOperația de augmentare mamară are ca și efect ridicarea sânilor?

  • Anatolie T.Evident că, operația respectivă este indicată la persoanele, sânul cărora este ptozat și mai puțin dezvoltat. Iar, rezultatul acestei intervenții are ca efect ridicare sânilor mai sus.
  • unicamdunica.mdCare sunt pașii necesari de urmat  înainte de operație?

  • Anatolie T.Orice femeie care vine la consultație, în primul rând trebuie să discute cu doctorul despre ultima naștere, cum a decurs alăptarea, când a efectuat utrasonografia glandei mamare și când a fost ultima dată consultată de un medic mamolog. În cazul când toate aceste etape nu au fost efectuate, obligatoriu pacienta va fi îndreptată către ultrasonografia glandei mamare și către consultația medicului mamolog, după care va face și anumite investigații de laborator, de ex. analiza de prolactină. Care indică dacă există careva dereglări în cadrul glandei mamare. Ulterior, urmează restul investigațiilor: analiza generală a sângelui, biochimia, colograma, radiografia pulmonară, spirograma dacă este indicat (controlul calității respirației)  și consultația medicului anesteziolog și a medicului internist.
  • unicamdunica.mdCine poate fi o candidată perfectă pentru o operație de mărire a sânilor?

  • Anatolie T.Orice femeie poate să facă această intervenție. Dar, iarăși avem două situații în care candidata perfectă, este acea femeie care nu are asimetrie a glandelor mamare, iar în cazul când avem diferența acestora, deja este o problemă. Și în al doilea rând, după implantare este indicat reducerea sau excizia de țesut cutanat ptozat, înlăturarea asimetriei unei glande față de altă glandă mamară.
  • unicamdunica.mdCe de fapt reprezintă buzunarul unde se va situa implantul mamar cu silicon? Și de câte tipuri este acesta?

  • Anatolie T.Intervenția de augumentare mamară are două etape: în prima etapă se formează buzunarul, chiar după glanda mamară, adică în fața mușchiului sub aponevroză. Sau în fața aponevrozei musculare se formează primul strat de lojă sau prima disecție asupra suprafeței de formare a lojei. Ulterior, prin mușchiul toracal mare se efectuează așa-zisul buzunar din spatele mușchiului pectoral, care după ce este format acolo se aplică însăși implantul. Conform ultimelor date de literatură și a ultimelor practici chirurgicale,  în cazul când buzunarul respectiv este mai mare fără careva schimb de poziții a implantului, acest mușchi noi îl secționăm pectoral și formăm buzunarul și din mușchi, și din glanda mamară. De asta, se efectuează buzunarul în așa mod, fiindcă s-a dovedit faptul că în cazul în care mușchiul nu este secționat și implantul este plasat după el, în timpul când pacienta încordează mușchiul, implantul poate să migreze în dreapta sau în stânga.
  • unicamdunica.mdExistă dezavantaje în plasarea submusculară a implantului?

  • Anatolie T.Dezavantaje nu ar trebui să fie dacă acesta este bine plasat. Eu personal, în timpul unei asemenea intervenții plasez implantul numai după mușchi, prin faptul că numai mușchiul pectoral sau buzunarul format din mușchiul pectoral respectiv, ascunde bine implantul propriu-zis. Adică, plasarea acestuia după mușchi voalează. Deci, în practica mea, eu plasez implantul numai după mușchi, și nu după glanda mamară.
  • unicamdunica.mdÎn practica dumnevoastră ce fel de implanturi folosiți cel mai des?
  • Anatolie T.Evident că folosesc cele mai bune. Am lucrat cu trei tipuri de implanturi mamare: eurosiliconul, McGhanul și implanturi din Anglia care se numesc NeoGen. Toate trei sunt autorizate și sunt importate în țara noastră, iar specialiștii le utilizează conform legislației în vigoare.
  • unicamdunica.mdAu „termen de valabilitate” aceste implanturi? Trebuie înlocuite la un anumit interval de timp?

  • Anatolie T.Desigur, toate implanturile au termen de valabilitate, adică până când urmează a fi aplicate. Termenul de valabilitate este obligatoriu să fie scris pe cutie de la producător. Dupăce se aplică implanturile la pacientă ele nu au indicații de a fi înlocuite după un timp oarecare. Ele sunt biocompatibile, iar faptul că acestea obligatoriu trebuie schimbate este un mit. Regula de înlocuire este valabilă, doar în cazul când unul dintre implanturi se deteriorează ( pot să fie și așa cazuri), sau în cazul când pacienta slăbește sau se îngrașă, la fel este nevoie de mări sau de a micșora implanturile sau glandele mamare. Anume atunci, noi decidem împreună cu pacienta respectivă că, ea are indicații de a schimba implanturile respective.
  • unicamdunica.mdSe poate de alăptat cu silicoane?

  • Anatolie T.Am paciente care au avut operația de implantare și nu a fost o problemă să alăpteze. De asemenea, sunt doamne care nu au bine dezvoltată glanda mamară, adică au așa zisă anomalia de dezvoltare a glandelor mamare și au indicații de efectuat operația de implantare. Iar după naștere, ele pot să alăpteze fără nici o problemă. Așadar, nu este o contraindicație.
  • unicamdunica.mdCele mai răspândite mituri despre implanturi mamare: 1. Am voie să mă expun la soare? 2. Pot zbura cu avionul? 3. Femeile cu silicoane pot dezvolta cancer mamar? 4. Asemenea intervenții se pot face cu laser? 5. Ce sfat le-ați da femeilor din țara noastră pentru a fi frumoase și fericite?

  • Anatolie T.1. Desigur toate pacientele care au avut asemenea intervenții chirurgicale au o perioadă de restricție. Expunerea la soare după o operație de augumentare mamară este contraindicată. Însă, scăldatul în mare doar în orele dimineții sau seara, chiar este recomandat. 2. Cu avionul se poate zbura chiar după recuperare. Nu este adevărat faptul că implanturile se sparg sau crapă în timpul zborului. Este un mit adevărat. 3. Evident că sunt cazuri, mai exact cu zece ani în urmă în literatura de specialitate au fost menționate cazuri de cancer mamar, cauza fiind silicoanele care nu erau atât de calitative cum sunt în prezent. 4. Evident că se pot face. Dar, iarăși nu este cea mai bună metodă fiindcă incizia pe interiorul glandei mamare se efectuează cu un bisturiu special sau cu cuțitul coagulator care ne permite să nu aibă loc hemoragia, dar și cu laserul de asemenea se pot face. 5. În primul rând să aibă grijă ca în fiecare an să efectueze ultrasonografia glandelor mamare, să facă un control la medicului mamolog și dacă au vârsta de 35 -36 de ani obligatoriu să efectueze mamografia de control.

Norvegia testează cu succes un medicament pentru cancer după 18 ani de studii

Oamenii de știință fac progrese importante în tratarea cancerului. Cercetătorii de la Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie au dezvoltat un medicament care prelungește viața pacienților cu cancer în stadiu terminal.

How does cancer do that? Sizing up cells and their shapes | CTCA | City of  Hope

Cum a reușit să dezvolte Norvegia un astfel de medicament și cum acționează?

Studiile au durat 18 ani și s-au investit 18 milioane de euro, transmite Alephnews. Medicamentul a fost testat acum pe 20 de pacienți cu cancer în stadiu terminal, iar rezultatele au fost unele foarte bune. La 70% dintre pacienții cancerul s-a oprit din evoluție după 6 săptămâni, 12 persoane au continuat medicația și evoluția s-a oprit după 18 săptămâni, iar o femeie a luat medicamentul timp de 17 luni și cancerul s-a oprit din evoluție pentru 2 ani.

Un lucru foarte important față de chimioterapie este că în urma acestui tratament, bolnavii nu-și mai pierd părul, ceea ce poate avea un impact pozitiv foarte mare ami ales la nivel psihic și emoțional.. Faza 1 acestor studii trebuie de fapt să dovedească că medicamentul nu e toxic și a reușit asta. Acum urmează studiile clinice de fază 2 unde trebuie dovedită eficiența.

Când ar putea fi folosit un astfel de medicament la scară largă?

Parcursul medical este unul extrem de lung pentru orice medicament, dar mai ales pentru cele oncologice. În cazul acestei pilule, componenta fiannaciară reprezintă un factor important.

Norvegia nu are o industrie farmaceutică pentru medicamente noi și tocmai de aceea și aceste teste se fac in Australia și este nevoie permanent de noi investitori pentru că orice test clinic trece de 10 milioane de euro.

OMS recomandă scurtarea perioadei de izolare din cauza Covid-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat o modificare a liniilor directoare privind perioada de izolare pentru persoanele infectate cu COVID-19.

COVID-19: izolarea la domiciliu si carantina | Reginamaria.ro

În prezent, OMS recomandă persoanelor infectate cu virusul Sars-CoV-2 să se izoleze timp de 10 zile dacă au simptome şi timp de cinci zile dacă nu prezintă simptome, transmite agerpres.ro.

Anterior, OMS recomandase 13 zile de izolare pentru persoanele infectate care prezentau simptome şi 10 zile pentru cele asimptomatice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă, de asemenea, teste rapide antigen pentru persoanele infectate pentru ca acestea să poată vedea dacă infecţia a trecut şi pentru a putea scurta astfel perioada de izolare.

OMS îşi bazează recomandările pe 12 studii la care au participat aproape 3.000 de persoane.

OMS precizează că acestea sunt doar recomandări şi fiecare ţară îşi poate stabili propriile linii directoare.

Dispozitivul medical care detectează țesutul canceros și poate reduce riscul de recidivă, dezvoltat de cercetătorii finlandezi

Cercetătorii finlandezi au dezvoltat un dispozitiv care ajută la identificarea ţesutului canceros în timpul intervenţiilor chirurgicale, ceea ce ar putea să reducă riscul de recidivă a cancerului, a anunţat Universitatea din Finlanda de Est, scrie digi24.ro.

chrurgi in timpul unei operatii

Primele studii clinice pe oameni ale dispozitivului, cunoscut sub numele de monitor de ţesut aspirat, au avut loc la Spitalul Universitar Kuopio.

Monitorul este ataşat la un tub de aspiraţie chirurgical utilizat în mod obişnuit la intervenţiile chirurgicale, prin care ţesutul este îndepărtat. Cu monitorul de ţesut, chirurgul primeşte informaţii aproape în timp real despre conţinutul ţesutului îndepărtat. Dispozitivul identifică ţesutul tumoral cu ajutorul fluorescenţei, relatează Xinhua, citată de Agerpres.

Utilizarea dispozitivului ar urma să îmbunătăţească ratele de îndepărtare a tumorii şi să reducă nevoia de noi intervenţii chirurgicale locale. Această procedură ar conduce la economii şi rezultate mai bune pentru pacienţi, se precizează în comunicat.

„Scopul nostru este de a rafina tehnica până la un standard de aur pentru chirurgia ghidată prin fluorescenţă”, a declarat Antti-Pekka Elomaa, profesor de neurochirurgie experimentală şi preşedinte al Consiliului Marginum.

Tehnica de monitorizare a ţesuturilor a fost dezvoltată de startup-ul finlandez Marginum şi se bazează pe cercetări interdisciplinare efectuate de Universitatea din Finlanda de Est, Departamentul de Neurochirurgie al Spitalului Universitar Kuopio şi Centrul de Microchirurgie din Finlanda de Est.

Impresionant! O bunicuță merge zilnic într-un magazin ca să citească
Articolul anterior
Internet fără griji pentru copii și părinți
Articolul următor