Colonoscopia te salvează de hemoroizi

Atunci când auzim de proctologie, hemoroizi, fisuri anale sau… mai grav, prurit, abcese perianale… ne gândim imediat la durere, stres, frică, nervi…

separator

Bunic Gheorghe,
specialist in endoscopie

Astăzi, datorită tehnologiilor moderne, problemele canalului ano-rectal pot fi rezolvate fără operaţie!

Cât de gravă este această boală şi care sunt metodele de tratament?

Fiecare al patrulea om de pe pământ suferă de hemoroizi, persoanele cele mai afectate sunt: 49 % dintre femeile care au avut măcar o sarcină şi 70 % dintre oamenii care conduc mult timp maşina. Cauzele acestei afecţiuni sunt alimentaţia incorectă, efortul fizic mare şi modul sedentar de viaţă.

Alternativă a metodelor operatorii sunt procedurile terapeutice, prin tratament endoscopic, cu aplicarea inelelor de latex. Tratamentul poate fi suportat inclusiv de persoanele care au suferit un atac cerebral. Este de scurtă durată, ceea ce le permite pacienţilor să-şi desfăşoare activităţile zilnice, singura restricţie fiind interzicerea ridicării greutăţilor. În diagnostic se utilizează  videorectoscopia, anoscopia, colonoscopia. Pentru prevenirea afecţiunilor canalului ano-rectal şi menţinerea sănătăţii, este recomandabil să te adresezi proctologului o dată pe an.

Ce reprezintă colonoscopia?

Este o investigaţie care permite examinarea vizuală a colonului,  prin intermediul unui tub flexibil, numit colonoscop. Acesta poate detecta diferite anomalii colonice (cum ar fi cancerul rectal şi colonic) şi supravegherea evoluţiei acestora. Investigaţia este folosită în scop diagnostic şi anume la extragerea polipilor, extirparea tumorilor, biopsiilor etc.

Ca orice explorare endoscopică, colonoscopia are o rată mare de eficienţă în diagnosticare – peste 95 %.

Este necesară o pregătire înainte de examinare?

Pregătirea pentru colonoscopie variază de la un centru medical la altul, însă toate au la bază o regulă primară: colonul trebuie să fie curăţat în profunzime. Specialiştii recomandă, ca în ziua premergătoare colonoscopiei, pacienţii să nu consume mâncare solidă, ci doar lichide, iar seara şi a doua zi dimineaţa să bea un mix care le va curăţa colonul. Altfel, se expun inutil riscurilor anesteziei ce însoţeşte această examinare, fără ca măcar să poată fi diagnosticaţi corect. Important este, ca pacientul să-i semnaleze medicului, dacă  are alergii, în special, la medicamente sau anestezice.

Cum are loc examinarea propriu-zisă?

Examenul în sine este realizat  cu sedare (este administrat un calmant, doza fiind adaptată la solicitare) sau cu anestezie totală. Aceasta din urma are avantajul de a fi mai acceptabilă şi nu este dureroasă. În timpul colonoscopiei, aerul este insuflat, pentru a dilata pereţii colonului, care permite o vizualizare mai eficientă. Iniţial, pacientul poate acuza dureri abdominale, dar care sunt suportabile.

Dacă în urma colonoscopiei nu s-a depistat altă afecţiune mai gravă asociată, se face tratamentul pentru hemoroizi, care nu necesitã internare, nu este dureros şi pacientul îşi reia activitatea imediat.

Când se recomandă colonoscopia?

Investigaţia este necesară, pentru a determina cauza prezenţei sângelui în scaun, durerii abdominale, anemiei inexplicabile, diareii, constipaţiei cronice, scăderii în greutate sau a unei anomalii descoperite în urma unei tomografii a colonului. Desigur, persoanelor care aveau în trecut polipi, cancer de colon sau care au avut în familie persoane bolnave de cancer sau afecţiunii asociate cancerului de colon, precum polipi colonici, li se recomandă colonoscopii.

Investigaţia este necesară, atât pentru eliminarea hemoroizilor, fisurilor anale, cât şi pentru excluderea variantelor unor alte afecţiuni colonice.

Ce complicaţii pot apărea după colonoscopie?

Există riscuri minime de hemoragie, în special, când sunt eliminaţi polipii. Alte complicaţii excepţionale sunt posibile doar sub formă de tulburări cardio-respiratorii (hipotensiune arterială temporară, scăderea saturaţiei oxigenului din sânge). Pot apărea uşoare dureri în orele următoare, datorită insuflării aerului, dar acestea trebuie să dispară rapid. Dacă durerile persistă sau reapar după manevră, trebuie contactat medicul care a făcut intervenţia.

Ce recomandaţi pacienţilor care au hemoroizi?

Pacienţilor, care acuză boli hemoroidale, le recomand:

  • să aibă un regim de viaţă sănătos;
  • să crească consumul de legume şi fructe;
  • să nu mănânce sărat sau iute;
  • să nu irite stomacul cu băuturi alcoolice;
  • să evite statul prelungit pe scaun sau mersul îndelungat pe jos;
  • să ferească de raceală sau umezeală partea inferioară a corpului;

Şi cel mai important: Să reţină că Hemoroizii pot fi trataţi, dacă se prezintă la timp la medic, evitând astfel, durerea, complicaţiile şi chiar intervenţiile chirurgicale.

În secţia de proctologie a centrului ON CLINIC tratăm hemoroizii şi fisurile anale, nodulii hemoroidali interni şi externi, trombozele acute etc.

Centrul Medical Internaţional On Clinic v

ă propune urmaroarele servicii:

  • Proctologie

    – tratamentul hemoroizilor şi fisurii anale fără internare, durere şi operaţie;

  • Urologie/sexopatologie

    – tratamentul disfuncţiilor erectile şi a infecţiilor urogenitale;

  • Dermatologie

    –  tratamentul psoriasisului fără hormoni, tratament antiacneic;

  • Endoscopie, UZI diagnostic, Laborator, Dopler diagnostic;

  • Endocrinolog, Tratamentul varicelor;

  • Cabinet fizioproceduri

  • Stationar de zi;

  • Cosmetologie

    – fotoepilare, biodepilare, tratament cosmetologic, piling, mezoterapia, biorevitalizare, crioterapia;

  • Ozonoterapia;

  • Psiholog;

  • New Pediatria;

  • New Masaj-

    terapeutic de recuperare, decontracturant, general clasic, anticelulitic, pentru copii începînd cu vîrsta de 6 luni;

  • New Vip Capsula Neo Qi Energy Cocoon –

    saună infraroşie, saună pe aburi, aromoterapie, hromoterapie, hidro-vibromasaj toate pentru restabilirea vitalităţii şi longevităţii vieţii!!!

Adresa noastră: str. V. Alecsandri 90/1, tel. 20 00 00,

Web sait: www.onclinic.md

Întreabă doctor@unica.md

Adresează o întrebare specialistului nostru, vei primi răspuns în cel mai scurt timp.

De ce visele recurente sunt adesea coșmaruri: Legătura dintre emoții și subconștient

Până la 75% dintre adulți experimentează vise recurente, iar majoritatea sunt negativ marcate, implicând teme precum frica, eșecul sau atacurile, potrivit Live Science. Experții explică de ce creierul nostru amplifică aceste emoții în somn și cum putem controla coșmarurile repetate pentru un somn mai liniștit.

Visele recurente reprezintă un fenomen surprinzător de comun, cercetările aratând că până la 75% dintre adulți experimentează cel puțin unul pe parcursul vieții. Aceste vise pot varia: uneori sunt aproape identice de fiecare dată, dar pot avea și teme, locații sau personaje recurente, plasate în contexte diferite.

Această variație le deosebește de coșmarurile cauzate de tulburarea de stres posttraumatic, o condiție psihologică în care oamenii retrăiesc amintiri specifice din viața de zi cu zi, cu mult mai puține variații, în timpul somnului.

Experții încă nu sunt siguri de ce experimentăm vise recurente, dar cercetările recente ajută la identificarea mai clară a tiparelor legate de frecvența și conținutul acestora, precum și a scenariilor care le provoacă.

De ce visele recurente sunt adesea negative Studii recente confirmă ideea conform căreia visele recurente sunt adesea coșmaruri.

Într-un sondaj din 2022 realizat de Michael Schredl, șeful laboratorului de somn al Institutului Central de Sănătate Mintală din Germania, adulții au descris visele recurente ca având o „tonalitate negativă” în două treimi din cazuri, aceste vise implicând frecvent teme precum a fi urmărit sau atacat, a ajunge târziu undeva sau a eșua la ceva.

Prin contrast, visele recurente pozitive ale participanților includeau teme precum zborul sau descoperirea unei camere noi în propria casă. Motivele pentru care avem o predispoziție mai mare spre vise negative nu sunt pe deplin înțelese, dar Schredl spune că visele tind să exagereze ceva din viața noastră de zi cu zi, chiar și un sentiment minor sau o situație pe care ne simțim neputincioși să o schimbăm.

„În vis, devine o emoție mult mai intensă, deși legătura nu este întotdeauna evidentă sau directă”, explică el.

Psihologia și neuroștiința oferă indicii suplimentare. De exemplu, suntem predispuși la ceea ce se numește „tendința spre negativitate”, o înclinație de a ne concentra mai mult asupra gândurilor, emoțiilor sau interacțiunilor sociale neplăcute decât asupra celor pozitive. Acest comportament este înrădăcinat în nevoia subconștientă de a rezolva situațiile negative care ne amenință supraviețuirea.

Tendința spre negativitate poate fi amplificată în somn, deoarece creierul reduce activitatea în zonele asociate cu logica liniară și activează porțiunile asociate cu emoțiile, slăbind filtrul dintre gânduri și sentimente.

Cum să controlezi visele recurente negative

Deirdre Leigh Barrett, cercetător în domeniul viselor și autor al cărții Pandemic Dreams (Visele pandemiei, 2020) și alți experți subliniază că visele recurente negative sunt comune și normale și că există măsuri care pot fi luate pentru a le controla. Unii oameni au găsit succes în terapia de repetiție prin imaginație, care implică reimaginarea repetată a coșmarurilor cu finaluri mai fericite înainte de culcare.

Nirit Soffer-Dudek, cercetător în domeniul conștiinței și psiholog clinic la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel, recomandă cultivarea unei „igiene bune a somnului”.

Stabilirea unui program de somn consistent, limitarea utilizării ecranelor și evitarea cofeinei sau alcoolului înainte de culcare pot reduce starea emoțională intensă în care adormiți.

„Cel mai bun sfat pe care îl pot da este să impuneți limite clare între timpul de veghe și somn pentru a evita aducerea anxietății în vise”, spune ea.

Peste  324 de cazuri de gripă, înregistrate într-o săptămână

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă monitorizarea situației epidemiologice prin infecțiile respiratorii la nivel teritorial și național. Astfel, în perioada 3-9 februarie curent, au fost înregistrate 9589 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind la copii (61%). Morbiditatea prin IACRS s-a manifestat la un nivel de intensitate medie, cu 3% mai mult față de săptămâna precedentă a acesteia și în descreștere cu 27% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului anterior, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 324 de cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 250 de cazuri; Bălți – 15 cazuri; Ialoveni, Soroca – câte 6 cazuri; Călărași, Criuleni – câte 5 cazuri; Căușeni, Florești, Orhei, Ștefan-Vodă – 4 cazuri; Cimișlia, Comrat, Edineț, Sângerei – 3 cazuri; Strășeni, Ungheni – câte 2 cazuri; Basarabeasca, Briceni, Dondușeni, Fălești, Leova – câte un caz), atestându-se o descreștere cu 25% în comparație cu săptămâna precedentă.

De la începutul perioadei de monitorizare (30.09.2024 – 09.02.2025), au fost înregistrate 1635 de cazuri de gripă, 96 620 de cazuri de IACRS și 9198 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 7 cazuri de COVID-19, în descreștere cu 30% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. La copii de până la 14 ani nu au fost raportate cazuri.

În contextul creșterii numărului de cazuri de infecții respiratorii, specialiștii ANSP recomandă în continuare respectarea măsurilor de protecție: păstrare distanței sociale, evitare locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă, inclusiv igiena mâinilor, igiena respiratorie; respectarea măsurilor sanitare la locul de trai, la locul de muncă, de educație și învățământ, cu aerisirea spațiilor închise; purtarea măștilor în instituțiile medicale; adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției respiratorii; menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate.

Peste o sută de morți din cauza unei epidemii de holeră în Angola

Epidemia de holeră declanşată în Angola de la începutul anului s-a soldat cu cel puţin 108 morţi, dintre care cei mai mulţi în capitala Luanda, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii din această ţară. Această ţară africană, deşi este bogată în petrol şi în alte resurse ale subsolului, se confruntă cu sărăcia, transmite AFP, potrivit Agerpres citată de digi24.ro.

Începând din 7 ianuarie au fost raportate 3.147 de cazuri confirmate de holeră, dintre care aproape jumătate la Luanda, conform datelor Ministerului Sănătăţii. „Vârsta persoanelor bolnave variază între 2 şi 100 de ani”, conform aceleiaşi surse.

Cel puţin 48 de persoane au murit de holeră la Luanda şi 43 la Bengo, o provincie vecină capitalei. Holera este o infecţie intestinală acută care se răspândeşte prin alimente şi apă contaminate cu bacteria Vibrio cholerae. Boala se manifestă prin diaree severă, vărsături şi crampe musculare şi poate ucide în câteva ore, prin deshidratare, dacă nu este tratată. Cazurile mai puţin grave se tratează prin hidratare orală, iar cele mai grave cu antibiotice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat anul trecut că decesele cauzate de holeră au crescut cu 71% faţă de anul precedent. Zonele cele mai afectate de holeră s-au schimbat considerabil. O scădere cu 32% a cazurilor a fost observată în Orientul Mijlociu şi Asia, în timp ce o creştere importantă de 125% a fost raportată în Africa, potrivit OMS.

Xenia Mazurchevici: “Mă simt deosebită”!
Articolul anterior
Un mod de viaţă sănătos alături de “Donat Mg”
Articolul următor
Close menu