Guvernul chinez a anunţat duminică interzicerea comerţului cu animale sălbatice în ţară după ce răspândirea virusului din Wuhan a fost legată de pieţele ilegale, unde se vând astfel de animale, relatează CNN, potrivit Mediafax.ro.
Virusul din Wuhan şi epidemia de SARS din 2003 au două lucruri în comun: fac parte din familia coronavirusurilor şi ambele au avut ca punct de plecare pieţele ilegale unde se vând animale sălbatice precum ursi koala, lupi, serpi, lilieci.Marea problemă în astfel de pieţe este că pun în contact direct oamenii cu animalele vii, cât şi cu cele tăiate. Practic, bucăţi de carne sunt scoase la vânzare pe tarabe improvizate chiar lângă cuşti cu animale vii, porci, găini, câini etc, relatează Business Insider.Virusul din Wuhan a fost depistat pentru prima dată în piaţa de fructe de mare Huanan, din centrul oraşului. Aceasta a fost închisă pe 1 ianuarie. ”Slab reglementate, aceste pieţe de animale vii unde se face comerţ cu animale sălbatice reprezintă un loc prielnic pentru ca virusurile să treacă de la gazdele lor, animalele, la oameni” a declarat Societatea pentru Conservarea Naturii. Sunt peste 2.000 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus la nivel mondial, cele mai multe fiind în China, iar bilanţul deceselor a ajuns la 56, potrivit datelor făcute publice duminică de autorităţile de la Beijing.
Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni şi a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia şi apoi 37 de ţări, în perioada 2002 – 2003. Un coronavirus este vinovat şi de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat iniţial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.