Anemia sau numărul scăzut al eritrocitelor în sânge, implicit al cantității de hemoglobină transportată de acestea, supune țesuturile organismului unui deficit cronic de oxigen, care se manifestă prin paloare, astenie, scăderea poftei de mâncare, fragilitatea sporită a părului și unghiilor, palpitații cardiace. Numarul prea mic de globule roșii în sânge poate să provoace o serie de simptome și complicații. Anemia însă poate fi depistată printr-un test simplu de sânge.
Simptomele scăderii eritrocitelor în sânge
Când suferi de anemie sau prea puține globule roșii în sânge, pot să apară simptome precum:
- oboseala;
- amețeala;
- insuficiență de aer;
- palpitații cardiace.
Dacă este lăsată netratată, anemia poate duce la complicații grave, care pot pune viața în pericol.
Alimente recomandate dacă ai eritrocitele scăzute
Numărul scăzut al eritrocitelor se datorează, de obicei, unui consum prea mic de substanțe nutritive esențiale. Aceste vitamine și minerale, cel mai bine este să le iei direct din alimentație.
Încearcă, pe cât posibil, să consumi alimente bogate în:
Fier
Este nutrientul cel mai adesea asociat cu anemia. Corpul folosește fierul pentru a produce hemoglobina, care depozitează oxigenul în celulele din sânge. Fără fier, aceste celule pot să moară sau nu vor putea alimenta corpul cu oxigen. Surse excelente de fier sunt:
-crustaceele, cum ar fi stridiile, scoicile si midiile
-spanacul
-cerealele fortificate
-prunele
-carnea de vită
-ficatul de pui
-fasolea
-lintea.
Vitamina B12
Este importantă pentru funcționarea creierului și pentru crearea de noi globule roșii în sânge. O deficiență de vitamina B12 poate duce la globule roșii anormale în sânge, numite megaloblaste, și la o afecțiune numită anemie megaloblastică.
Vitamina B12 se găsește în mod natural în carnea roșie, carnea de pește și crustacee. Produsele lactate, cum ar fi laptele și brânza, conțin de asemenea vitamina B12. Ea este adăugată în anumite alimente, pentru a le fortifica: cerealele de la micul dejun, soia și laptele.
Vitamina B9
Aceasta este cunoscută și sub numele de acid folic. Vitamina B9 este un nutrient esențial pentru sistemul nervos și pentru glandele suprarenale și ajută la crearea de celule noi în corp. Persoanele cu un nivel scăzut de acid folic pot să dezvolte anemie. Alimentele bogate în acid folic sunt:
-lintea
-năutul
-sparanghelul
-spanacul
-pâinea și cerealele îmbogățite cu vitamina B9.
Vitamina C
Deși vitamina C nu influențează în mod direct globulele roșii, ea este importantă deoarece ajută corpul să absoară mai mult fier. Iar fierul contribuie la creșterea numărului de globule roșii în sânge.
Vitamina C se găsește în numeroase alimente, cum ar fi:
-kiwi
-ardei roșu dulce
-căpșuni
-portocale
-sucul de grepfrut.
Cupru
Cuprul este un mineral esențial, care ajută corpul să folosească fierul din fluxul sangvin. Dacă nu există suficient cupru, organismului îi va fi mai greu să absoarbă fierul de care globulele roșii au nevoie. Cuprul poate fi găsit în alimente precum:
-ficatul de vită
-crustacee (stridii și crabi)
-caju
-semințele de floarea-soarelui
-linte.
Vitamina A
Retinolul, cunoscut și ca vitamina A, ajută globulele roșii din sânge într-un mod similar cu cel al cuprului. Vitamina A poate ajuta celulele să absoarba fierul de care au nevoie. Surse bogate în vitamina A sunt:
-ficatul de vită
-cartoful dulce
-morcovul
-uleiul de pește
-legumele cu frunze verzi, de culoare închisă (frunzoase), precum kale, diverse tipuri de varză și spanac
-anumite fructe, inclusiv pepenele galben și mango.