43 de milioane de tineri suferă de pierderea auzului din cauza unui obicei banal

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) sfătuieşte populaţia să limiteze timpul de ascultare a muzicii la o oră pe zi, pentru protejarea auzului, în condiţiile în care 1,1 miliarde de adolescenţi şi tineri sunt în pericol de deteriorare permanentă a auzului, ascultând muzică „prea mult, prea tare”.

separator
618x410_13835529640a978f6e

Potrivit unui raport al OMS, playerele audio, concertele şi barurile sunt „o ameninţare serioasă”, transmite bbc.com.

Cifrele publicate de OMS arată că 43 de milioane de oameni, cu vârste între 12 şi 35 de ani suferă de pierderea auzului, iar incidenţa acestei probleme este în creştere.

În cadrul grupei de vârstă amintite, potrivit OMS, jumătate dintre oamenii din ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare au fost expuşi unor niveluri periculoase ale volumului sunetului produs de dispozitivele personale de redare a muzicii.

De asemenea, 40% din populaţia acestor ţări a fost expusă unor niveluri periculoase de zgomot în baruri şi cluburi.

„Ceea ce încercăm să facem este să creştem gradul de conştientizare referitor la o problemă despre care nu se discută destul, dar care are potenţialul de a provoca daune care pot fi, de altfel, prevenite foarte uşor”, a declarat, pentru BBC, doctorul Etienne Krug, director pentru prevenirea rănilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

627x0

„Pe lângă faptul că este important ca volumul sunetului să fie menţinut la niveluri joase, limitarea utilizării dispozitivelor muzicale personale la o oră pe zi ar putea ajuta foarte mult în ce priveşte reducerea expunerii la zgomot”, se mai spune în raportul OMS.

„Aceasta este o recomandare generală, nu este calculată la minut, dar este utilă pentru a-i face să se gândească pe cei care petrec zece ore pe zi ascultând muzică de la un player mp3. Dar chiar şi o oră poate fi prea mult dacă volumul este prea ridicat”, a mai spus Krug.

Cu cât sunetul este mai puternic (măsurat în decibeli, dB), cu atât mai repede acesta afectează auzul.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă, ca regulă generală, menţinerea volumului de sunet al unui player muzical la 60% din capacitatea maximă.

De asemenea, OMS recomandă utilizarea de dopuri de urechi în sălile de concerte foarte zgomotoase şi luarea de „pauze de linişte”. În plus, fanii muzicii ar trebui să stea departe de difuzoare la concerte.

„Îi îndemn pe iubitorii de muzică să se gândească la riscurile pe termen lung al ascultării de muzică cu ajutorul unui player mp3 la volum ridicat peste nivelul sigur de 85 de decibeli, pentru că supraexpunerea poate declanşa acufena (tinitus, senzaţie auditivă patologică caracterizată prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un stimul extern, n.r.), şi să ţină cont că o pereche de căşti audio cu fruncţie de anulare a zgomotului poate face o mare diferenţă”, a mai spus Paul Breckell.

Sursa

Medic: „Obezitatea nu e doar ce vedem în exterior”. Când corpul acumulează kilograme, inflamația este peste tot

Potrivit medicilor, ,,obezitatea nu este doar ce vedem în exterior”. Atunci când corpul acumulează kilograme peste kilograme, știm că inflamația există peste tot.

În tubul digestiv, vedem colonul atacat din toate direcțiile de această inflamație. Este unul dintre motivele pentru care există cea mai frecventă patologie la acest nivel.

„Nu s-a demonstrat care este exact factorul de risc, obezitatea sau sedentarismul, lipsa activității, sau ambele, nu știm dar sunt legate una de cealaltă”, afirmă Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie oncologică, București, conform protv.ro.

,,Obezitatea nu e doar ce vedem în exterior. Când deschidem pacienții obezi, observăm că e foarte multă grăsime și în interior și această grăsime nu e sănătoasă. Intestinul funcționează mai greu cu atâta grăsime.

Un studiu recent din 2023 a arătat că rata de pacienți tineri diagnosticați cu cancer de colon sub vârsta de 50 a crescut cu 20%, și este dublu față de 1995, când s-a făcut ultimul studiu pe această temă”.

Obezitatea este o boală, care se tratează. Prin tratamentul acesteia, scade riscul bolilor legate de obezitate, inclusiv a bolilor colonului.

Protejăm colonul prin educație fizică, mers pe jos zilnic. În interiorul colonului, găsim mușchi netezi. Au o mișcare permanentă. Mișcarea lor e activată de mișcarea întregului corp.

„Mișcarea protejează împotriva cancerului. De ce? Țesuturile sunt bine vascularizate. Circulația fiind bună, aducem oxigen fiecărei celule și nu o ține în condiții de stres, ci în condiții normale. Aceasta e un lucru, care protejează celulele”, afirmă prof. dr. Schmitz Winnenthal, medic chirurgie oncologică.

Tot prevenție activă înseamnă fibrele din alimentație, conținute de vegetale. Constipația, care se prelungește, are nevoie de sfat medical. De asemenea, sângerările trebuie investigate.

Dar, chiar dacă, nu aveți simptome, colonul trebuie investigat de rutină, prin colonoscopie. Aceasta deoarece eventualele tumori nu dor. În timpul colonoscopiei de rutină, care se face cu sedare, se pot elimina polipi. Sunt formațiuni nepericuloase, dar pe care se formează peste 95% din cancerele de colon.

„La colonoscopie se poate identifica acel polip. Se îndepărtează cu totul în țesut sănătos și sub el rămâne o mică rană, care se închide. Se trimite apoi la anatomie patologică și se analizează cu microscopul”, afirmă Dr. Octavian Popescu, medic specialist chiurgie oncologică.

După ce am curățat colonul de toți polipii, eliminăm riscul pe următorii 5 pâna la 10 ani de cancer.

Cancerul de colon incipient se poate opera cu incizii de dimensiuni mici, se reia activitatea în două săptămâni după intervenție. Dacă îl scoatem la stadiu de polip, se pot elimina la colonoscopie, și eliminăm riscul de cancer și scapi și de operație”.

Polipii scoși în timpul colonoscopiei înseamnă prevenție împotriva cancerului de colon. Nu avem program național pentru cancerul de colon, așa că investigația se face de rutină doar la cerere.


Dacă vrei să abordezi și TU un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

De ce scad oamenii în înălțime la bătrânețe. Totul începe de la 40 de ani. Explicația specialiștilor

Multe persoane scad în înălțime pe măsură ce avansează în vârstă. Potrivit specialiștilor, acesta este un lucru normal, care se întâmplă în timpul procesului de îmbătrânire.

Procesul începe de la 40 de an și este unul normal, conform experților. Când devine acest lucru un motiv de îngrijorare?

După 40 de ani, oamenii pierd aproximativ un centimetru în înălțime la fiecare 10 de ani, potrivit Medline Plus. Ritmul accelerează după vârsta de 70 de ani. Odată cu vârsta, oamenii ajung să piardă, în medie, între 1 și 3 centimetri.

Procesul de îmbătrânire presupune schimbări la nivelul oaselor, articulațiilor și mușchilor, supă cum a explicat Dr. Angela Catic, medic geriatru și profesor asociat la Centrul Huffington pentru Îmbătrânire de la Colegiul de Medicină Baylor.

“Discurile dintre vertebrele coloanei vertebrale pierd lichid pe măsură ce îmbătrânești, se deshidratează și, odată cu asta, pierzi puțin din înălțime”, a explicat aceasta pentru Yahoo Life.

În plus, mușchii abdominali au tendința de a slăbi în timp. Din acest motiv, multe persoane au o postură cocoșată și devin mai scunde la bătrânețe.

În cazul femeilor, pierderea osoasă poate fi grăbită de menopauză. Acest lucru se întâmplă “din cauza pierderii efectelor protectoare ale estrogenului asupra oaselor”, potrivit Dr. Arashdeep Litt, medic intern la Spectrum Health.

Ce problemă de sănătate provoacă pierderea în înălțime

O altă problemă care cauzează pierderea în înălțime este osteoporoza. Afecțiunea se dezvoltă în momentul în care densitatea minerală osoasă și masa osoasă scad. Un alt motiv este atunci când structura sau calitatea osului suferă modificări. Rezistența oaselor poate fi, astfel, redusă, iar riscul de fracturi e mai mare.

Din cauza osteoporozei, pot apărea fracturi de compresie a coloanei vertebrale. Acestea sunt, de fapt, mici rupturi la vertebrele coloanei, motiv pentru care “în multe cazuri, oamenii nici nu-și dau seama că se întâmplă acest lucru”.

Dacă o persoană pierde în înălțime 3 sau mai mulți centimetri, medicul va suspecta că aceasta suferă de osteoporoză. Diagnosticul poate fi confirmat printr-un test de densitate osoasă.

Pentru a reduce riscul de pierdere a înălțimii odată cu vârsta, dr. Catic a spus că acest lucru poate fi prevenit prin respectarea unui stil de viață sănătos.

Mai exact, este nevoie de sport regulat pentru a menține oasele cât mai puternice, dar și de o dietă bogată în calciu și vitamina D. Fumatul, consumul excesiv de alcool și de cofeină trebuie evitate, deoarece reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea de osteoporoză.

sursa

Soluția „miraculoasă” și ieftină pentru dinți și gingii sănătoase, recomandată în momente de criză

Îngrijirea orală poate fi foarte costisitoare pentru mulți oameni ai planetei. Deși poate părea banal, o periuță și o pastă de dinți sunt lux pentru cei din colțurile sărace ale lumii. Ca să nu mai vorbim despre mersul la stomatolog. Chiar și pentru ei există o soluție ieftină și eficientă pentru a avea grijă de dantura lor, scrie presa română.

Un stomatolog britanic de top recomandă o soluție temporară pentru cei care au probleme cu dinții și gingiile și nu au acces imediat la servicii medicale: gargara cu apă cu sare. „În momentele în care accesul la îngrijirea stomatologică poate fi dificilă din cauza listelor de așteptare sau a altor limitări, menținerea unei sănătăți orale bune devine crucială. Din fericire, o practică simplă și eficientă, care vă poate ajuta să vă păstrați dinții și gingiile sănătoase este să faceți zilnic gargară cu apă sărată. Aceste remediu oferă numeroase beneficii, fiind o soluție temporară când îngrijirea dentară profesională nu este disponibilă”, a spus medicul, conform Mirror.

Stomatologul a subliniat și beneficiile gargarei cu sare făcute zilnic. „Apa sărată are proprietăți antibacteriene naturale care pot ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare din gură, care provoacă acumularea plăcii, ceea ce duce la diferite probleme cum ar fi carii și boli ale gingiilor”. Disconfortul cauzat de inflamația gingiilor este atenuat de această apă de gură făcută acasă, care ajută și la vindecarea rănilor bucale minore.

„Soluția salină ajută la curățarea zonei și la prevenire infecțiilor, promovând o vindecare mai rapidă”, a mai transmis doctorul. Apa sărată poate ajuta la menținerea unui nivel echilibrat al pH-ului în gură, creând un mediu mai puțin propice dezvoltării bacteriilor și acidității care pot dăuna smalțului dentar, dar și la reducerea inflamațiilor din gât.

Cuconadă marca „Fashion VIP”, ediția a 5-a!
Articolul anterior
Cum obţii cartofii la cuptor, crocanţi şi gustoşi
Articolul următor