Cum să eviţi constipaţia în timpul sarcinii

Constipația este un fenomen des întâlnit la femeile însărcinate. Deși nu presupune probleme medicale grave, trebuie să urmărești cu atenție felul în care aceasta se manifestă. Află mai multe sfaturi de la medicul specialist, pentru a trece cu brio de această problemă în timpul sarcinii.

separator

vvCare sunt cauzele apariției constipației în timpul sarcinii?

,,În timpul sarcinii, nivelul crescut de progesteron duce la încetinirea activității musculaturii intestinale, iar rezultatul este constipația. Mai mult, începând cu mijlocul celui de-al doilea trimestru, intestinele sunt sub presiunea uterului, care este în creștere rapidă. E ceea ce provoacă tulburările fluxului de sânge, astfel apare stagnarea venoasă în vasele bazinului mic. În acest caz, pot apărea chiar și hemoroizi — o prelungire a venelor în rect, iar consecința ar fi și constipația”, afirmă Elina Gamurari, medic ginecolog.

Dacă nu există nicio golire a intestinului timp de 3 zile, atunci acest fenomen poate fi numit constipație.

Alte cauze ar fi stresul, stilul sedentar de viață și alimentația neechilibrată

,,Femeia care a suferit de boli gastrointestinale până la sarcină, mare este probabilitatea să sufere de constipație în timpul sarcinii. Ar trebui să se consulte cu un specialist gastrolog”, adaugă specialistul.

Care sunt simptomele constipației?

Când lipsește fecația timp de 3 zile, atunci poți considera că este constipație.

• Scaune rare, la trei-patru zile;
• Scaune tari, greu de eliminat;
• Senzația că nu a fost eliminat tot scaunul;
• Sângerări, provocate de scaunul prea tare;
• Dureri abdominale;
• Balonare;
• Senzație de vomă;
• Agitație în stomac.

www-colonhelp-ro_Cum poate preveni viitoarea mămică această problemă?

În categoria alimentelor-minune care previn constipația sunt incluse:

• Fructele și legume în stare crudă. Acestea sunt bogate în fibre, elemente care îmbunătățesc metabolismul;
• Tărâțea de cereale– 3-5 lingurițe pe zi consumate cu un pahar de apă;
• Kiwi. Conform ultimelor studii, 1-2 kiwi pe zi asigură armonia funcțională a organismului;
• Infuzia din prune uscate. Pentru a face acest lucru, se ia 100 de grame de prune și se toarnă două căni de apă clocotită, se acoperă cu un capac. Se lasă la infuzat timp de 10-12 de ore. Mai bine să-l faceți seara. Se recomandă să consumați o jumătate de pahar înainte de masă.

Dacă în decurs de 2 săptămâni femeia respectă indicațiile de mai sus și nu se manifestă niciun efect, atunci ar trebui ca aceasta să se adreseze la medic.

Modul de viață influențează apariția constipației în sarcină?

,,O femeie gravidă este o femeie sănătoasă, deci trebuie să ducă un mod activ de viață. Desigur, există și excepții, atunci când viitoarea mămică trebuie să pună accent pe relaxare și odihnă. În rest, mișcare, mișcare și încă o dată mișcare”.

Cu toate că nu este cauza apariției constipației, igiena intimă trebuie respectată cu strictețe, pentru a evita apariția unor infecții.

sursa: eumama.md

Medic: „Obezitatea nu e doar ce vedem în exterior”. Când corpul acumulează kilograme, inflamația este peste tot

Potrivit medicilor, ,,obezitatea nu este doar ce vedem în exterior”. Atunci când corpul acumulează kilograme peste kilograme, știm că inflamația există peste tot.

În tubul digestiv, vedem colonul atacat din toate direcțiile de această inflamație. Este unul dintre motivele pentru care există cea mai frecventă patologie la acest nivel.

„Nu s-a demonstrat care este exact factorul de risc, obezitatea sau sedentarismul, lipsa activității, sau ambele, nu știm dar sunt legate una de cealaltă”, afirmă Dr. Octavian Popescu, medic specialist chirurgie oncologică, București, conform protv.ro.

,,Obezitatea nu e doar ce vedem în exterior. Când deschidem pacienții obezi, observăm că e foarte multă grăsime și în interior și această grăsime nu e sănătoasă. Intestinul funcționează mai greu cu atâta grăsime.

Un studiu recent din 2023 a arătat că rata de pacienți tineri diagnosticați cu cancer de colon sub vârsta de 50 a crescut cu 20%, și este dublu față de 1995, când s-a făcut ultimul studiu pe această temă”.

Obezitatea este o boală, care se tratează. Prin tratamentul acesteia, scade riscul bolilor legate de obezitate, inclusiv a bolilor colonului.

Protejăm colonul prin educație fizică, mers pe jos zilnic. În interiorul colonului, găsim mușchi netezi. Au o mișcare permanentă. Mișcarea lor e activată de mișcarea întregului corp.

„Mișcarea protejează împotriva cancerului. De ce? Țesuturile sunt bine vascularizate. Circulația fiind bună, aducem oxigen fiecărei celule și nu o ține în condiții de stres, ci în condiții normale. Aceasta e un lucru, care protejează celulele”, afirmă prof. dr. Schmitz Winnenthal, medic chirurgie oncologică.

Tot prevenție activă înseamnă fibrele din alimentație, conținute de vegetale. Constipația, care se prelungește, are nevoie de sfat medical. De asemenea, sângerările trebuie investigate.

Dar, chiar dacă, nu aveți simptome, colonul trebuie investigat de rutină, prin colonoscopie. Aceasta deoarece eventualele tumori nu dor. În timpul colonoscopiei de rutină, care se face cu sedare, se pot elimina polipi. Sunt formațiuni nepericuloase, dar pe care se formează peste 95% din cancerele de colon.

„La colonoscopie se poate identifica acel polip. Se îndepărtează cu totul în țesut sănătos și sub el rămâne o mică rană, care se închide. Se trimite apoi la anatomie patologică și se analizează cu microscopul”, afirmă Dr. Octavian Popescu, medic specialist chiurgie oncologică.

După ce am curățat colonul de toți polipii, eliminăm riscul pe următorii 5 pâna la 10 ani de cancer.

Cancerul de colon incipient se poate opera cu incizii de dimensiuni mici, se reia activitatea în două săptămâni după intervenție. Dacă îl scoatem la stadiu de polip, se pot elimina la colonoscopie, și eliminăm riscul de cancer și scapi și de operație”.

Polipii scoși în timpul colonoscopiei înseamnă prevenție împotriva cancerului de colon. Nu avem program național pentru cancerul de colon, așa că investigația se face de rutină doar la cerere.


Dacă vrei să abordezi și TU un stil de viață sănătos, solicită o consultație gratuită cu un specialist care să te ajute să faci corect pașii. Nu ezita, accesează Centrul Onlin de Nutriție și Sport al Galinei Tomaș, din orice colț al lumii, pentru a găsi răspuns la orice întrebare și a primi ghidare corectă!

De ce scad oamenii în înălțime la bătrânețe. Totul începe de la 40 de ani. Explicația specialiștilor

Multe persoane scad în înălțime pe măsură ce avansează în vârstă. Potrivit specialiștilor, acesta este un lucru normal, care se întâmplă în timpul procesului de îmbătrânire.

Procesul începe de la 40 de an și este unul normal, conform experților. Când devine acest lucru un motiv de îngrijorare?

După 40 de ani, oamenii pierd aproximativ un centimetru în înălțime la fiecare 10 de ani, potrivit Medline Plus. Ritmul accelerează după vârsta de 70 de ani. Odată cu vârsta, oamenii ajung să piardă, în medie, între 1 și 3 centimetri.

Procesul de îmbătrânire presupune schimbări la nivelul oaselor, articulațiilor și mușchilor, supă cum a explicat Dr. Angela Catic, medic geriatru și profesor asociat la Centrul Huffington pentru Îmbătrânire de la Colegiul de Medicină Baylor.

“Discurile dintre vertebrele coloanei vertebrale pierd lichid pe măsură ce îmbătrânești, se deshidratează și, odată cu asta, pierzi puțin din înălțime”, a explicat aceasta pentru Yahoo Life.

În plus, mușchii abdominali au tendința de a slăbi în timp. Din acest motiv, multe persoane au o postură cocoșată și devin mai scunde la bătrânețe.

În cazul femeilor, pierderea osoasă poate fi grăbită de menopauză. Acest lucru se întâmplă “din cauza pierderii efectelor protectoare ale estrogenului asupra oaselor”, potrivit Dr. Arashdeep Litt, medic intern la Spectrum Health.

Ce problemă de sănătate provoacă pierderea în înălțime

O altă problemă care cauzează pierderea în înălțime este osteoporoza. Afecțiunea se dezvoltă în momentul în care densitatea minerală osoasă și masa osoasă scad. Un alt motiv este atunci când structura sau calitatea osului suferă modificări. Rezistența oaselor poate fi, astfel, redusă, iar riscul de fracturi e mai mare.

Din cauza osteoporozei, pot apărea fracturi de compresie a coloanei vertebrale. Acestea sunt, de fapt, mici rupturi la vertebrele coloanei, motiv pentru care “în multe cazuri, oamenii nici nu-și dau seama că se întâmplă acest lucru”.

Dacă o persoană pierde în înălțime 3 sau mai mulți centimetri, medicul va suspecta că aceasta suferă de osteoporoză. Diagnosticul poate fi confirmat printr-un test de densitate osoasă.

Pentru a reduce riscul de pierdere a înălțimii odată cu vârsta, dr. Catic a spus că acest lucru poate fi prevenit prin respectarea unui stil de viață sănătos.

Mai exact, este nevoie de sport regulat pentru a menține oasele cât mai puternice, dar și de o dietă bogată în calciu și vitamina D. Fumatul, consumul excesiv de alcool și de cofeină trebuie evitate, deoarece reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea de osteoporoză.

sursa

Soluția „miraculoasă” și ieftină pentru dinți și gingii sănătoase, recomandată în momente de criză

Îngrijirea orală poate fi foarte costisitoare pentru mulți oameni ai planetei. Deși poate părea banal, o periuță și o pastă de dinți sunt lux pentru cei din colțurile sărace ale lumii. Ca să nu mai vorbim despre mersul la stomatolog. Chiar și pentru ei există o soluție ieftină și eficientă pentru a avea grijă de dantura lor, scrie presa română.

Un stomatolog britanic de top recomandă o soluție temporară pentru cei care au probleme cu dinții și gingiile și nu au acces imediat la servicii medicale: gargara cu apă cu sare. „În momentele în care accesul la îngrijirea stomatologică poate fi dificilă din cauza listelor de așteptare sau a altor limitări, menținerea unei sănătăți orale bune devine crucială. Din fericire, o practică simplă și eficientă, care vă poate ajuta să vă păstrați dinții și gingiile sănătoase este să faceți zilnic gargară cu apă sărată. Aceste remediu oferă numeroase beneficii, fiind o soluție temporară când îngrijirea dentară profesională nu este disponibilă”, a spus medicul, conform Mirror.

Stomatologul a subliniat și beneficiile gargarei cu sare făcute zilnic. „Apa sărată are proprietăți antibacteriene naturale care pot ajuta la uciderea bacteriilor dăunătoare din gură, care provoacă acumularea plăcii, ceea ce duce la diferite probleme cum ar fi carii și boli ale gingiilor”. Disconfortul cauzat de inflamația gingiilor este atenuat de această apă de gură făcută acasă, care ajută și la vindecarea rănilor bucale minore.

„Soluția salină ajută la curățarea zonei și la prevenire infecțiilor, promovând o vindecare mai rapidă”, a mai transmis doctorul. Apa sărată poate ajuta la menținerea unui nivel echilibrat al pH-ului în gură, creând un mediu mai puțin propice dezvoltării bacteriilor și acidității care pot dăuna smalțului dentar, dar și la reducerea inflamațiilor din gât.

Dr. Komarovsky: 14 sfaturi pentru părinți
Articolul anterior
Ce reguli să respecţi atunci când îi faci masaj bebeluşului
Articolul următor