Gulia – legumă imunotonică minunată pentru a slăbi

Gulia este o legumă vitalizantă, foarte dietetică şi perfectă pentru un meniu variat, bogată în vitamina C şi cu numeroase beneficii pentru sănătate. Deşi pare o rădăcinoasă, gulia creşte de fapt la suprfaţa solului şi are o aromă dulce şi delicată, un gust plăcut, ca cel de broccoli sau varză.

separator
index_aprofundat_index_enciclopedic_botanicGulie_MEDIA_3

Gulia are mai multă vitamina C decât portocala

Guliile sunt proslăvite pentru conţinutul înalt de vitamina C (62g/ 100g), adică 102% din necesarul zilnic recomandat de vitamina C, având în plus şi un spectru larg de microelemente şi anume calciu, fier, magneziu, cupru, mangan.

Vitamina C, cu acţiune puternic antioxidantă, are un rol important în protejarea contra virozelor, sporeşte funcţiile imunitare ale organismului, stimluează producerea de colagen în ţesuturi, întăreşte oasele şi dinţii, menţine supleţea pielii, protejează contra cancerului, dar şi – importantă în procesele de ardere a grăsimilor.

2_original

Beneficiile guliei în dieta de slăbire

Gulia, cu textură crocantă şi suculentă, este o legumă dietetică minunată, indicată în dietele de menținere a siluetei sau de slăbire, fiind foarte scăzută în calorii, cu doar 25 de calorii la 100g de produs, și zero colesterol. Beneficiile guliei pentru slăbit sunt susţinute şi de cantitatea mare de vitamina C pe care o conţin. Aportul adecvat de vitamina C este foarte important într-o cură de slăbire. Un studiu efectuat în Arizona a determinat că acei care au avut concentrații serice mici de vitamina C au ars cu 25% mai puţine calorii în timpul unei plimbări de 60 de minute sau pe banda de alergat, în comparaţie cu cei care au avut niveluri suficiente de vitamina C în organism, care sporeşte capacitatea de ardere a grăsimilor în timpul efortului fizic.

În plus, guliile asigură organismul cu un spectru variat de săruri minerale (calciu, fier, magneziu, cupru mangan), iar acest lucru este absolut necesar pentru a slăbi sănătos. Pe lângă acestea, 100g de gulii conţin 4g de fibre dietetice, care reglează digestia, funcţia intestinelor, previn constipaţia, micşorează absorbţia de colesterol la nivelul intestinului, scad grăsimile în sânge şi previn obezitatea.

imagine-reteta-gulii-umplute_large

Beneficiile guliei pentru sănătate

  • Menţine corpul sănătos, prevenind bolile de inimă, boala Alzheimer, osteoporoza;
  • Este una dintre cele mai bune legume pentru a preveni obezitatea;
  • Guliile stabilizează nivelul glucozei în sânge şi previn diabetul;
  • Întăresc imunitatea, ajută la vindecarea infecțiilor virale, bronșitei, tusei.
  • Guliile, ca şi alte crucifere, conţin glicosinolați, care au efect antiinflamator, în plus protejează contra cancerului de colon;
  • Frunzele de gulie, ca şi cele de nap, varză, sunt bogate în vitamina A, K, grupul B, folaţi si săruri minerale.
508x318_salata-de-gulii-cu-morcovi-225481

Cum se mănâncă guliile

  • Guliile se cultivă atât pentru tulpina în formă de tubercul, cât şi pentru frunze, având sezonul din noiembrie până în luna martie;
  • Gulia se consumă crudă, fiartă sau coaptă, frunzele proaspete pot fi folosite în salată, gulia fiartă fiind  foarte digerabilă;
  • Aduce o aromă specială în supele de legume, ciorbe, iar cea murată este o adevărată delicatesă;
  • Este minunată crudă sub formă de salată, având aromă profundă de varză, sau combinată cu alte legume şi verdeţuri;
  • Curăţată de piele, tăiată în felii sau cuburi, se consumă înăbuşită în bucate cu cartofi, ceapă, usturoi şi roşii sau fripturi, bucate din carne;
  • Gulia de culoare purpurie conţine şi mai mulţi glucosinolaţi anticancerigeni;
  • Cei care suferă de scăderea funcţiei glandei tiroide nu ar trebui să consume gulii, întrucât acestea inhibă captarea iodului de către glanda tiroidă.

Secretul unui corp sănătos este simplu şi la îndemână: consumă fructe şi legume, alături de multă mişcare!

Băutura nr. 1 recomandată de dieteticieni care vă ajută să daţi jos din grăsimea viscerală

Grăsimea viscerală este cea se acumulează în jurul organelor interne precum ficatul, stomacul sau intestinele, afectând sănătatea. Din fericire, pe lângă medicamente, dieteticienii spun că există o băutură care contribuie la scăderea acestui tip de ţesut adipos, scrie adevarul.ro

Grăsimea corporală îndeplinește diferite funcții importante în organismul uman, de la stocarea anumitor vitamine, până la menținerea căldurii. Dar există un tip de grăsime, care poate avea efecte negative asupra sănătăţii: grăsimea viscerală.

Deşi nu o vedem, ea se acumulează în jurul organelor interne precum ficatul, stomacul sau intestinele și poate crește semnificativ riscul de boli. Din fericire, spun dieteticienii, nu este nevoie de soluții complicate pentru a o ține sub control, pentru că există o băutură care ne poate ajuta în lupta cu acest tip de ţesut adipos şi pe care mulţi dintre noi o consumă de cum se trezesc dimineaţa. Este vorba despre atât de obişnuita cafea, potrivit eatingwell.

Potrivit unui studiu din 2025, realizat pe un eșantion de peste 45.000 de participanți, cei care au consumat zilnic această băutură (în medie 1,7 cești) au prezentat niveluri semnificativ mai scăzute de grăsime viscerală comparativ cu cei care nu o consumau deloc.

Dieteticianul Megan Byrd a explicat pe larg care este legătura dintre cafea şi scăderea stratului adipos din jurul organelor, precizând că multă vreme s-a crezut că factorul determinant este cafeina. C

u toate acestea, spune ea, un studiu recent nu a găsit același efect şi la ceaiul verde, care conține, de asemenea, cofeină, astfel că s-a ajuns la concluzia că diferenţa nu o face simpla prezenţă a cofeinei, ci concentraţia acesteia.

1. Stimulează metabolismul

Conținutul ridicat de cofeină accelerează metabolismul în repaus, ceea ce poate duce la arderea mai eficientă a caloriilor și la reducerea depozitelor adipoase. Unele cercetări au demonstrat o creștere a ratei metabolice cu până la 20% timp de câteva ore după consum.

„Cafeaua are, de obicei, mai multă cofeină decât ceaiul verde, ceea ce poate crește și mai mult rata metabolică în repaus. De fapt, unele studii au stabilit că, de fapt, cafeaua poate crește metabolismul timp de cel puțin trei ore după consum”, a explicat specialista.

2. Este bogată în antioxidanți

Cafeaua conține compuși precum acizii clorogenici și cafestolul, antioxidanți asociați cu reducerea grăsimii abdominale, a greutății corporale și a circumferinței taliei.

Fiecare ceașcă conține între 200 și 550 miligrame din acești compuși vegetali benefici, mai mult decât ceaiul verde sau vinul roșu, iar antioxidanții ajută la protejarea organismului împotriva deteriorării celulelor.

În plus, includerea unui număr mare de antioxidanți în alimentație dumneavoastră este o altă modalitate de a reduce potențial grăsimea viscerală.

În mod specific, spune dieteticianul Beth Conlon, acizii clorogenici și cafestolul, ambele găsite în cafea, sunt doi antioxidanți care pot ajuta la pierderea grăsimii viscerale.

„Studiile au arătat că acizii clorogenici pot reduce grăsimea abdominală, greutatea corporală și circumferința taliei. Se crede că acești compuși pot influența metabolismul și descompunerea grăsimilor, oferind un mecanism potențial dincolo de efectele cafelei asupra grăsimii viscerale”, a explicat ea.

3. Cafeaua poate reduce apetitul

Cofeina are un efect asupra sistemului nervos central, putând diminua senzația de foame. Totuși, efectele variază în funcție de momentul în care este consumată, unele studii arătând că băutura este mai eficientă în reducerea apetitului atunci când este savurată după masă.

„Cofeina din cafea poate stimula sistemul nervos și poate reduce apetitul. În acest fel, cafeaua ar putea contribui la scăderea aportului caloric, reducând indirect grăsimea abdominală în timp”, a mai spus Beth Conlon, avertizând însă că aceasta nu este o mâncare în sine şi nu trebuie nicdecum să substituie alimentaţia.

„Cafeaua în sine nu este o masă! Este important să aveţi o nutriție adecvată și mese echilibrate pe tot parcursul zilei pentru o bună nutriție și sănătate”, recomandă ea.

Pentru efecte maxime, este recomandat consumul cafelei simple, fără adaosuri calorice excesive precum zahăr sau lapte. Cafeaua neagră este cea mai eficientă, însă, pentru cei care preferă un gust mai blând, adăugarea unei cantități mici de lapte vegetal (ovăz, migdale) este o opțiune potrivită.

Obezitatea și răspândirea cancerului de sân. Regimul alimentar bogat în grăsimi favorizează formarea de metastaze

Cercetătorii de la Centrul naţional spaniol de cercetare a cancerului (CNIO) au descoperit că, la şoarecii hrăniţi cu o dietă bogată în grăsimi, celulele tumorale circulante din sânge utilizează trombocitele drept scut protector, facilitând astfel răspândirea lor, scrie news.ro

Tumour cell surrounded by platelets. / Mata Hergueta. CNIO

Regimul alimentar bogat în grăsimi favorizează, de asemenea, colonizarea altor organe de către celulele tumorale şi formarea de metastaze. Aceste constatări sugerează că tratamentele oncologice viitoare ar putea include atât modificări în regimul alimentar, cât şi controlul activităţii trombocitare.

Obezitatea este asociată cu un risc crescut de apariţie a cancerului de sân, dar şi cu o probabilitate mai mare ca boala să se răspândească în alte organe, fenomen cunoscut sub numele de metastazare. Cu toate acestea, mecanismele biologice care explică această asociere nu au fost până acum pe deplin elucidate.

Acum, cercetătorii de la CNIO aduc noi dovezi care arată că o dietă hiperlipidică (bogată în grăsimi) poate activa procese biologice ce favorizează metastazele. Studiul a fost realizat pe modele animale de cancer de sân triplu negativ, care metastazează frecvent la nivel pulmonar. Rezultatele au fost publicate pe 2 aprilie, în revista Nature Communications.

Pentru ca celulele tumorale să metastazeze, ele trebuie să părăsească tumora primară, să circule prin sistemul sanguin şi să pătrundă într-un nou organ.

Uneori, tumora primară emite semnale moleculare ce modifică organele-ţintă înainte de colonizare, creând un mediu favorabil cunoscut sub numele de nişă premetastatică, potrivit studiului condus de Héctor Peinado, coordonatorul Grupului Microambient şi Metastază din cadrul CNIO.

Echipa CNIO a observat că şoarecii care au devenit obezi în urma unei diete bogate în grăsimi au dezvoltat modificări biologice care au favorizat formarea unei nişe premetastatice la nivel pulmonar.

Aceste modificări includ activarea crescută a trombocitelor şi a coagulării, precum şi activarea fibronectinei, o proteină care facilitează interacţiunea celulară în ţesutul pulmonar, creând un mediu mai primitor pentru celulele tumorale metastatice.

Un scut din trombocite

Este un fapt cunoscut că obezitatea favorizează coagularea sângelui, proces dependent de activitatea trombocitelor.

Cercetătorii au constatat acum că la animalele hrănite cu grăsimi, celulele tumorale eliminate din tumora primară erau înconjurate de un număr mai mare de trombocite în timpul circulaţiei sanguine, comparativ cu animalele cu o dietă normală.

O ipoteză emisă de autori este că trombocitele pot acţiona ca o formă de camuflaj, ascunzând celulele tumorale de sistemul imunitar.

Trombocitele ar forma un „scut” în jurul celulelor neoplazice, împiedicând recunoaşterea şi distrugerea acestora de către celulele imune.

Un mediu fertil pentru metastaze

Pe lângă rolul trombocitelor, cercetătorii au descoperit că dieta bogată în grăsimi induce o expresie crescută a fibronectinei în ţesutul pulmonar, acolo unde metastazează celulele tumorale.

Fibronectina contribuie la formarea matricei extracelulare pulmonare şi facilitează stabilirea nişei premetastatice. De asemenea, proteina favorizează interacţiunea celulelor tumorale atât cu endotelul pulmonar, cât şi cu trombocitele.

„Am observat că interacţiunea celulelor tumorale cu endotelul pulmonar şi cu trombocitele este reglată de fibronectină”, a explicat Héctor Peinado, într-un comunicat.

De la stânga: Autorii Sara Sánchez-Redondo, Héctor Peinado și Marta Hergueta. / Pilar Gil. CNIO

Studii pe pacienţi

Pentru a evalua relevanţa acestor descoperiri la nivel uman, unitatea de cercetare clinică în cancerul de sân din cadrul CNIO s-a alăturat studiului.

După analizarea probelor de sânge prelevate de la paciente cu cancer de sân triplu negativ, înainte de intervenţia chirurgicală şi după chimioterapie, nu s-a putut demonstra că obezitatea creşte suplimentar riscul de metastază. Cu toate acestea, pacientele care prezentau o coagulare sanguină accelerată (timp de protrombină mai scurt) aveau un risc mai mare de recidivă în decurs de cinci ani.

Aceste rezultate ar putea contribui la identificarea unor factori de risc suplimentari în rândul pacientelor cu cancer de sân aflate sub tratament şi ar putea sprijini o mai bună gestionare clinică a bolii, afirmă autorii acestui studiu.

Aplicabilitate clinică

Studiul, realizat în colaborare cu mai multe centre din Spania şi Canada, a explorat posibile direcţii clinice de aplicare a rezultatelor.

Una dintre acestea a fost modificarea dietei la modelele animale. Când dieta bogată în grăsimi a fost întreruptă şi animalele au pierdut în greutate, activitatea trombocitelor şi procesul de coagulare au revenit la parametri normali, iar numărul de metastaze a scăzut.

Cercetătorii cred că aceste rezultate, corelate cu alte studii clinice, conturează un viitor în care intervenţia în regimul alimentar, combinată cu controlul activităţii trombocitare, ar putea spori eficienţa anumitor tratamente anticancer. Aceste măsuri nu vor înlocui tratamentele standard, dar le pot completa eficient, au concluzionat autorii.

Chirurg oncolog: „Nimeni nu e scutit de dezvoltarea unui cancer de colon sau rect”

Din păcate, la noi în țară cancerul de colon este diagnosticat într-o fază avansată, când e extins și în alte părți din organism. De aceea, am considerat că acest articol trebuie să-l citiți și voi.

Dr. Nadim Al Hajjar, medic chirurg la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie din Cluj-Napoca din România, a declarat pentru Monitorul de Cluj că acest tip de cancer e depistat când are deja metastaze în ficat sau în alte organe.

„Din păcate, de foarte multe ori acest cancer este identificat într-o fază tardivă. E depistat când are deja fie metastaze în ficat sau în alte organe, fie extidere locoregională care de multe ori împiedică un tratament curativ al cancerului și te obligă la o terapie paliativă. Iar rezultatele și impactul asupra pacientului sunt cu totul diferite’, a declarat dr. Nadim Al Hajjar, scrie avantaje.ro

Simptome cancer de colon la care trebuie să fii atent

Pentru că nu prezintă simptome specifice, pacienții primesc destul de târziu diagnosticul care indică faptul că e vorba despre un cancer localizat la colon sau rectal.

„Bolnavul prezintă o simptomatologie nespecifică, precum lipsa apetitului alimentar, incapacități de concentrare, scăderea în greutate, niște simptome comune bolii neoplazice.

În cancerul colorectal pot fi lucrurile mai accentuate când apare un sindrom anemic care presupune pierderi oculte de sânge, fără să fie o pierdere evidentă (nu e vorba de hematochezie), ci un sindrom anemic care nu găsește o explicație.

Bolnavul nu are o boală hematologică ce poate explica această anemie și atunci te gândești de ce pierde sânge: acest bolnav poate avea o sângerare ocultă printr-un cancer de colon sau rectal.

Când vorbim de cancerul de rect, bolnavul poate să prezinte în plus și alte simptome caracteristice: tenesme, senzație falsă de defecație sau eliminarea de produse patologice în scaun. Acestea ridică un semn de întrebare care-l obligă pe medicul curant/de familie să se gândească ce protocol trebuie urmat pentru a găsi un diagnostic pozitiv’, a explicat medicul.

Cine trebuie să fie atent la acest tip de cancer?

Nimeni nu e scutit de niciun tip de cancer, dar există câțiva factori de risc de care unele persoane trebuie să țină cont: cei care au fost diagnosticați anterior cu boli inflamatorii intestinale (cum e rectocolita ulcerului hemoragic sau boala Crohn), cei care știu că au o alimentație necorespunzătoare și un stil de viață agitat, cei care mănâncă regulat fastfood și au stres clinic. Cei care au mai avut cazuri în familie au un risc mai crescut să dezvolte cancer de colon sau de rect.

Cum poate fi prevenit un cancer de colon?

După vârsta de 45 de ani, e recomandat ca fiecare dintre noi. o dată la cinci ani, să facă o colonoscopie și o gastroscopie.

„În cazul cancerului colorectal, prima examinare, în afară de diagnosticul clinic, este endoscopia digestivă-inferioară, care are o mare importanță pentru toți medicii care se ocupă de tratament. Ea îți spune exact la ce distanță de marginea anală este localizată tumoarea, fie la nivelul rectului sau al colonului. Această examinare te ajută pentru biopsia necesară examenului anatomopatologic.„

Câte haine are? Natalia Gordienko te invită, din nou, la târg!
Articolul anterior
Premieră: Cel mai așteptat film al anului din Moldova
Articolul următor
Close menu