Fotomodelul Elizaveta Bulokhova era însărcinată când a aflat că are cancer osos la falcă, în mai 2014. Ca să supravieţuiască, nu doar că trebuia să-și înlăture falca, ci să și renunţe la copil, înainte să înceapă cele cinci cicluri de chimioterapie.
„El era foarte activ și obișnuiam să vorbesc cu el când încă era în pântecul meu”, a zis ea. „A trebuit să-i spun să nu se mai miște, pentru că nu-l puteam avea, iar, deodată, chiar a făcut-o. A ascultat; nu s-a mai mișcat.”
Operația pentru extirparea tumorii, apoi a fălcii, a durat 16 ore, după care a urmat o reconstrucție cu ajutorul peroneului, venelor, nervilor și bucăților de piele de pe piciorul drept, precum și de pe umărul drept, lucruri care au dus la finalul carierei sale de model. Și mai rău a fost faptul că fiul meu, Valentin, era în pericol să se aleagă cu dizabilități, din cauza anesteziei, asta dacă supraviețuia. În operațiile care au urmat, au fost luate vase de sânge din piciorul ei și au fost legate în noua falcă.
În total, 17 centimetri, sau 95%, din falca ei a fost înlăturată. Abia după o lună a avut curajul să se uite la ea din nou în oglindă. Troubetskoi, iubitul ei, a mai prins-o din când în când pe Bulakhova cum se uita la reflexia sa din fereastra din dormitor, deși el a ținut acoperită oglinda din baie până când tânăra a fost pregătită să se privească din nou.
Chimioterapia Bulokhovei a fost amânată de apariția unor complicații de la operații. Atunci, la două zile înainte de un avort programat, a fost momentul în care cuplul le-a cerut doctorilor să-l nască pe Valentin mai devreme cu zece săptămâni.
„Era o nebunie; pur și simplu a trebuit să le cerem doctorilor să ne omoare copilul sănătos, dar chiar nu aveam încotro”, a zis Troubetskoi despre lunile groaznice prin care a trecut. „Apoi, la aproape 28 de săptămâni, i-am întrebat pe doctori ce se va întâmpla cu copilul. Era sigur să-l nască atunci? Iar ei au zis că da, să o facem.”
Bulokhova a adăugat, „Am început să vorbesc din nou cu copilul și să-i spun că ne-am întors la treabă. A fost o perioadă extrem de dură.”
Valentin a fost adus pe lume mai devreme cu zece săptămâni, prin cezariană, iar următoarele 51 de zile le-a petrecut la terapie intensivă. Și totuși, în ciuda iadului din ultimele luni, nașterea lui a fost ca un miracol.
Bulokhova, totuși, nu a scăpat de probleme.
„Chimioterapia distruge papilele gustative, așa că nu mi-era foame și nici nu puteam mesteca cum trebuie”, a zis ea, după care a adăugat că îi lua în jur de o oră ca să mănânce un singur ou fiert. „Mi-era teamă să beau, pentru că uneori chiar și apa ieșea dintr-o parte a feței mele, iar asta era traumatizant, și stomacul meu s-a micșorat din cauza dietei pe bază de lichide. Nu puteam să mănânc. Devenisem subnutrită. Când trebuia să mănânc era de-a dreptul îngrozitor.”
Părul Bulokhovei a început să crească, iar dinții de sus sunt încă drepți, dar se chinuie să vorbească uneori, pentru că i-au mai rămas doar patru din dinții de jos. În câțiva ani, când cancerul ei va intra în remisiune, va trece prin mai multe operații reparatorii.
Noua Bulokhova, care a supraviețuit celor 14 luni de chin, a fost surprinsă într-o serie de fotografii trase de fotograful din Toronto, Manolo Ceron. În ele, o Bulokhova vulnerabilă sărbătorește supraviețuirea.
„Am vrut să folosim arta ca mediul prin care să-i spunem povestea”, a zis Ceron. „Eli (Bulokhova) e tema. Ea e povestea, iar restul e doar o cale prin care îi subilinez frumusețea și puterea. Arată cât de fragili și frumoși suntem. E greu să dai doar o explicație pentru seria asta, pentru că există o groază de speranță și putere, mai ales că există mulți supraviețuitori ai cancerului în lume, care ar putea să se aleagă cu ceva de pe urma seriei și poate că ăsta e mesajul de dedesubt.”
Într-una dintre cele mai emoționante fotografii din serie, Valentin vrea la mama lui. „Mi-a salvat viața – asta e cea mai importantă parte”, a zis Bulakhova. „El chiar a avut grijă de mine. Mi-a dat un program de care să mă țin și care m-a ajutat să-mi revin. Nu am avut nicio pauză, dar într-un sens pozitiv. M-a ținut pe linia de plutire. Nu mi-a dat niciun pic de timp să-mi plâng de milă. Cred că dacă nu eram însărcinată, aș fi fost tratată ca orice alt pacient care avea cancer și avea nevoie de operații. El a avut de fapt grijă de mine, ca să se asigure că toată lumea-și face treaba.”
