Conopida a răsturnat teoria potrivit căreia bolile genetice nu pot fi combătute prin metode accesibile oricui. Un studiu desfăşurat în 2006 la Universitate de stat din New Jersey a dovedit că această legumă cruciferă reduce semnificativ riscul de a dezvolta un cancer ereditar.
Cercetările au dovedit eficacitatea conopidei şi în alte tipuri de cancer precum cel de vezică, protată, sân, ovarian sau pulmonar.
De asemenea, conopida previne şi tratează boli precum artrita reumatoidă, previne constipaţia, scade colesterolul şi trigliceridele, detoxifică ficatul, întăreşte oasele, este o sursă bună de vitamina C.
Cum trebuie consumată conopida
Maximum de proprietăţi terapeutice se păstrează doar dacă este consumată în stare cruda. Conopida ar trebui să fie prezentă mai ales în salatele de crudităţi, alături de morcovi, ţelină, patrunjel. De regulă, salatele cu conopidă se condimentează cu cimbru, cu chimen şi cu puţin piper negru, pentru a preveni balonarea sau deranjamentele intestinale.
Conopida gătită
Toate studiile indică faptul că, pe măsură ce conopida este preparată termic mai mult, ea îşi pierde din proprietăţile terapeutice. Conopida fiartă rapid – la aburi, însă, păstrează o proporţie impresionantă de vitamine şi de alte substanţe cu acţiune terapeutică.
Preparată la cuptor sau pane, conopida are o valoare terapeutică foarte redusă. Din cauza deteriorarii principiilor sale active, în urma expunerii indelungate la temperaturi ridicate, ea îşi pierde bogăţia de vitamine, de enzime, de compuşi pe bază de sulf, cu efect antioxidant. De asemenea, oligoelementele şi mineralele pe care le conţine devin mai dificil de asimilat de către organism.
Conopida murată îmbunătăţeşte digestia
Murată, conopida păstrează doar parţial vitaminele şi celelalte substanţe vindecatoare ale legumei proaspete, în schimb îşi păstrează intact conţinutul de minerale, de fibre alimentare şi, foarte important, are substanţe care ajută la îmbunătăţirea digestiei, mai ales a digestiei grăsimilor şi a proteinelor.
Studii statistice recente mai arată că la populaţiile din Polonia, din anumite regiuni ale Germaniei şi ale Olandei care consumă multe crucifere murate, rata anumitor forme de cancer este mult redusă, ceea ce sugerează faptul că o parte din vitaminele şi antioxidanţii din conopidă se păstrează într-un procent semnificativ în urma murării.